„Romeo și Julieta” în slow motion

Oana Bogzaru, Teatrologie, Anul II, UNATC București

Pentru unii ziua femeii s-a încheiat apoteotic cu o premieră, „Romeo și Julieta” în regia lui Mihai Mălaimare la teatrul Masca. Spectacolul se înscrie în repertoriul care respectă, pe cât posibil, brandul de teatru de gest, pantomimă și expresie corporală. Sub această egidă se propune o viziune regizorală a cărei țintă pare a fi (re)povestirea arhicunoscutului text shakespearian. Numai că spectatorul funcționează pe principiul oului Kinder. Nu-l cumperi pentru staniolul în care e învelit produsul, uneori nici pentru ciocolată, ci pentru surpriza dinăuntru. În cazul de față, primești o formă de supriză după ce spectacolul s-a încheiat. Mihai Mălaimare își face apariția pe scenă, civil, recitând pătruns de emoție „Sonetul 66”. O aură de lumină se așază în jurul său, iar la final cade în genunchi în fața publicului. Gest demonstrativ de 8 martie sau o completare a poeticii spectacolului?

Piesa „Romeo și Julieta” transpusă prin gest, pantomimă, expresie corporală sună provocator, suficient cât să te scoată din casă și să pornești în excursie spre teatrul Masca, cel pierdut prin București. La început nu regreți, costumele Sandei Mitache și machiajul actorilor îți fură ochiul, aștepți cuminte intrarea întregii trupe pe scenă în pași robotizați, iar glasurile lor transformate într-o singură voce îți explică unde, cum și ce anume se va întâmpla. Te cutremuri și îți spui în sinea ta: wow, va fi minunat! Dar, încetul cu încetul prima emoție se diluează. Firul poveștii e transmis grosso modo și se pierde forța textului. Romeo (Robert Poiană) nu e cuceritorul suferind din dragoste pentru Rosalinda, iar Julieta (Cristina Panait) e mult mai naivă decât lasă piesa să se înțeleagă. Indiferent dacă un text de Shakespeare este montat clasic sau nonconformist el necesită aceeași asumare din partea creatorului, aceeași citire atentă și critică. Nu pentru că așa zic unii sau alții, ci pentru că altfel e formă fără fond. Valsul rezolvă scena balului, iar spectacolul ratează scena cheie a piesei: eternul balcon sub care Romeo își declară iubirea fulgerătoare pentru Julieta și decizia lor de a se căsători pe ascuns. Tocmai din acest motiv secretul nu mai e secret și nici Lorenzo un preot care sprijină doi adolescenți amorezați. Personajele sunt construite la nivel rudimentar, atât cât să pricepi care sunt membrii celor două familii învrăjbite. Relația dintre cei doi iubiți se rezumă la câteva sărutări și îmbrățișări arzătoare, priviri cu ochi mari și lacrimi în fața morții. Doar iubirea contează, restul sunt detalii, nu?

Muzica, esențială într-un astfel de spectacol, se reduce la niște teme muzicale pentru fiecare situație, prin urmare e repetitivă și devine monotonă. Mișcarea robotizată, întârziată nu se justifică nici în contextul piesei, nici al spectacolului. Scena duelului dintre Paris și Romeo e o întreagă demonstrație de tehnici de lupte scenice în slow motion. Fiecare moarte e dramatizată excesiv și durează mai mult decât un moment de iubire dintre Romeo și Julieta. Însă în topul scenelor dramatice stă fruntașă cea dintre Julieta și părinții săi care îi dăruiesc mâna lui Paris. Suferința și încordarea personajelor sunt cântate în spiritul ultimei șanse de a mai câștiga la X Factor, Megastar sau Vocea României. Soluție nefericită, căci firul poveștii nu ar fi fost afectat de aceste intervenții de canto. Există un element care ar fi îmbunătățit considerabil destinul acestui spectacol, dar care nu a fost valorificat: corul. Este intermediarul dintre actor și spectator, iar dacă era ceva de spus/cântat, el o putea face. În schimb acesta se dizolvă undeva în spatele scenei în non-mișcare. Iar au uitat muncitorii din fabrică să adauge surpriza…

Și totuși, teatrul Masca și-a creat un brand și vinde altceva decât celelalte teatre. Însă atenție la ce oferim publicului, indiferent dacă e de cartier sau de elită. Ideea de a crea acest gen de spectacole reprezintă un potențial care îl poate

transforma într-un concurent acerb pe piața haotică a teatrelor din București. În plus, e un spațiu cu personalitate și cafenea la subsol și cu un foarte simpatic cod al spectatorului postat pe site-ul propriu.

Teatrul Masca

„Romeo și Julieta”, de W. Shakespeare

Regia şi scenariul: Mihai Mălaimare

Asistent regie : Valentin Mihalache

Scenografie: Puiu Antemir

Costume: Sanda Mitache

Muzica: Gabriel Bassarabescu

Coregrafia: Mirela Simniceanu

Lupte Scenice: Ioan Albu

Distribuție:

Romeo – Robert Poiană

Julieta – Cristina Panait

Lord Capulet – Eugen Cristea

Lady Capulet – Haricleea Bădescu

Montague – Nicolae Pungă

Lady Montague – Ioana Rufu

Benvelio – Alexandru Floroiu

Mercuţio – Maximmilian Nugnes

Ducele – Valentin Mihalache

Lorenzo – Mihai Mălaimare

Thybalt – Aurel Sandu

Paris – Eugen Fetescu

Doica – Alina Crăiţă

Spiţerul – Cosmin Creţu

Corul: Andreea Corneanu, Virginia Vasilache, Sabina Mitrea, Maria Panţoianu, Florentina Panait, Andreea Petcu, Amalia Popa, Alex Robu, Cazara Pănulescu, Mladinovici Crăiţă, Daniel Niţoi.