Deschidem televizorul sau laptopul şi avem impresia că ştim. Ce anume? De toate. De la reţete miraculoase la adevărul despre aselenizare. Suntem bine informaţi. Şi avem „o viziune amplă asupra lumii în care trăim”. Numai că odată cu fluxul de informaţii venit via ecranul smartphone-ului lumea în care trăim s-a micşorat atât cât să încapă în spatele acelui ecran. Ridicăm ochii din lumina hipnotică a gadgetului nostru din ce în ce mai rar şi cu cât suntem mai conectaţi la socialul virtual, cu atât ne sălbăticim în viaţa reală; sau ce a mai rămas din ea. Realitatea altora este ştire pentru noi. Şi credem fără excepţie că viaţa noastră este numai bună pentu un scenariu de film de artă. Drame mici şi mari care se petrec în câţiva metri pătraţi, suprapuse geometric în blocuri din ce în ce mai înalte, care se consumă în spatele uşilor trântite în miez de noapte. Dar nu te impresionează cu nimic nici gemetele bătrânei care trage să moară de partea cealaltă a peretelui de rigips, nici frânturile de ceartă conjugală care se petrece fix deasupra patului în care dormi. Viaţa aşa cum e nu e prea interesantă în comparaţie cu breaking news-ul care clipoceşte pe ecran. Fugim cât putem de realitate; poate de frică sau, poate, datorită epuizării premature a unor minţi mereu ocupate.
Într-o astfel de lume prea puţin sensibilă, deprimată şi egoistă, o poveste despre mame plecate la muncă în Italia în căutarea speranţei pentru copiii lăsaţi acasă este doar încă o ştire banală. Suntem tentaţi să schimbăm repede canalul pentu că „le avem noi pe-ale noastre”. La teatru, însă, suntem ceva mai permeabili la emoţie. E locul în care căutăm „senzaţii tari” pentru suflet şi acceptăm să dăm jos armura de nepăsare. Spectacolul „Rovegan” scris şi regizat de Catinca Drăgănescu la Centrul de Teatru Educaţional Replika face exact acest lucru: transformă o ştire lacrimogenă într-un act artistic subtil, inteligent, emoţionant, care te convinge să priveşti în ochi un fenomen de la care de prea multe ori îţi întorci privirea.
Dacă ai fi invitat, tu om mare şi serios, la un spectacol remixat pornind de la basmul „Capra cu trei iezi” te-ai duce? Puţini curioşi, poate. Dacă ai fi chemat la un spectacol despre migraţia disperată spre occident datorată sărăciei, te-ai duce? Şi mai puţin probabil. Catinca Drăgănescu a combinat, însă, atât de inteligent şi de motivat artistic şi social aceste două teme aparent divergente, încât produsul final este un spectacol consistent atât din punct de vedere estetic, dar şi cu un mesaj puternic, articulat, deloc ostentativ sau redundant. Este comic-amar ca povestea caprei plecate în căutarea hranei să se perpetueze astăzi sub forma realităţii mamelor plecate la muncă în Italia sau Spania. Şi exact acest gust îl are şi spectacolul „Rovegan”.
Într-o manieră de joc brechtiană, în care cele trei actriţe devin pe rând personaje şi naratori, metaforele şi alegoria conduc această altoire originală şi spectaculoasă. Râzi când e de râs şi plângi când e de plâns. Dar deloc stupid şi deloc patetic. Râsul e inteligent şi lacrima lucidă. Nu se speculează sentimente şi nu se apasă manipulator pe butoane care să emoţioneze la comandă. Structura dramatică a acestui text este matematic gândită pentru a crea un tobogan de stări, pe care aluneci în ritmuri bine controlate. Scene puternice, „testimoniale”, sunt urmate de pastile concentrate de haz. Nu ai timp să devii o gospodină care consumă un pachet de şerveţele în faţa telenovelei preferate şi nici să râzi zgomotos ca într-un pub la glume deocheate. Ai tot timpul sentimentul de adevăr, de sinceritate, îţi repeţi în minte „aşa e, dom’ne” şi faci asocieri între lecţia despre caracteristicile caprei şi trăsăturile naţiei noastre. Şi totul pare foarte uşor. Foarte firesc. Iar atunci când un spectacol reuşeşte să fie simplu, atunci înseamnă că e foarte bun.
Cele trei actriţe sunt una singură. Acesta e sentimentul clar – de comunicare şi ascultare reciprocă. Deşi sunt puţine momente de interacţiune, efectul de distanţare fiind obţinut printr-o interpretare la persoana a treia în care sunt inserate scene interpretate la persoana I, felul în care Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu şi Valentina Zaharia preiau şi duc mai departe povestea este un exemplu frumos de dialog artistic. Intră şi ies din personaje, îşi spun fiecare monologul cu atâta căldură, sinceritate şi emoţie netrucată, au grijă de parteneri, dozează precis intensitatea fiecărui moment, au umor şi auto-ironie, controlează perfect tuşele groase ale personajelor caricaturale, cântă a capella şi, cu doar câteva elemente de costum şi recuzită, te fac să vezi exact, te conduc pri poveste şi nu îţi dau voie să te rătăceşti printre paralelele cu basmul citat. Capra plecată la drum cu un rucsac în spate în care duce puterea de a îndura, capra tânără, curioasă şi sprinţară, căpriţa cuminte rămasă singură acasă, capra cea mare bolnavă şi abandonată pe un pat de spital care se simte povară, tipologii perfect asumate şi translatate în acest univers teatral în care semnul şi convenţia au forţă de sugestie.
„Rovegan” este un spectacol care te păcăleşte isteţ să asculţi, tu, om mare, poveşti pentru copii şi să iei în serios un fenomen de care îţi e mai comod să faci abstracţie. Te smulge pur şi simplu din ecranul luminos cu poveşti pe care le scrollezi din obişnuinţă şi te convinge cu frumosul să te uiţi la lumea tristă şi plină de umor din jurul tău. Aplauzi performanţa artistică şi rămâi cu gustul unei vinovăţii difuze în faţa unei poveşti de viaţă cât se poate de reală, spusă în limbaj de basm.
Centrul Replika
Rovegan
Text si regie: Catinca Draganescu
Cu: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruțiu, Valentina Zaharia
Muzica: Alexei Turcan
Video ;i documentare: Alexandra Dinca, Vlad Bîrdu, Ionuţ Popescu
O producţie Asociaţia ARENA şi Centrul de Teatru Educațional Replika. Spectacolul este prezentat în cadrul GO WEST, platformă de teatru și dezbatere, proiect co-finantat de AFCN
Print