Interviu realizat de Georgiana Dogaru, anul I, Teatrologie, UNATC București
Roxana Guttman oferă rar inteviuri, dar, dacă ai norocul să accepte să îți vorbească, descoperi o femeie comunicativă, puternică și sensibilă, pe care ai putea s-o asculți ore întregi. Este o bine cunoscută actriță a Teatrului Evreiesc de Stat (TES), joacă în filme și are proiecte independente. Absolventă a IATC, i-a avut profesori pe Dem Rădulescu și Sanda Manu. A cântat în grupul Song, dirijat de Ioan Luchian Mihalea, dar a ales actoria, pentru că în felul acesta se poate bucura și de teatru, și de muzică. A colaborat cu regizori precum Cătălina Buzoianu, Harry Eliad, Alexander Hausvater. O puteți vedea în stagiunea actuală a TES, în spectacolele „Karpilevski”, „Mazl Tov… and justice for all!” sau „Yentl”.
Ai cântat în grupul „Song”, dirijat de Ioan Luchian Mihalea. De ce actoria și nu muzica?
În sfârșit, mi se pune întrebarea „stas” – „cum ați ales să faceți treatru?” – alfel formulată. Și bine pusă! Și, ca să răspund, trebuie să scormonesc un pic în „fișa mea psihologică” de atunci. Song-ul a fost „nebunia frumoasă” a adolescenței mele, locul în care am crescut liberi și-n care „am învățat mereu să fim veșnici!” (vorba cântecului lui Vasile Șirli – „Astfel” – pe care noi l-am lansat.) Song-ul a fost pentru mine „clasa pregătitoare” pentru ceea ce voiam să fac – teatru, și, cel mai important, era bucuria de a face ceva ce iubeam cu toții – să cântăm! A fost o etapă firească, parcă, în parcursul meu spre actorie. Îmi place să cânt. Să dansez. O fac și azi în spectacole. Regret că n-am făcut pian, ci doar câțiva ani de vioară, și atât! Și, ca să-ți răspund la întrebare, am ales, de fapt, și teatrul, și muzica! Nu știu dacă, făcând strict muzică, puteam face și teatru. Actriță fiind însă mă-ntâlnesc obligatoriu și cu muzica, sub diverse forme. Așa că, le-am ales pe amândouă!
Ce a însemnat pentru tine experiența cu Dem Radulescu?
O șansă imensă! Pe care n-am conștientizat-o în primul an de facultate! Lucrând însă zi de zi, timp de 4 ani cu „Bibanu”, am realizat – aveam un profesor, un „copil mare”, care ne-a insuflat bucuria jocului, bucuria improvizației și necesitatea mirării într-o relație pe scenă. Un pedagog „atipic”, un spectacol în sine, un univers al inocenței și un uriaș actor! Tot șansă a fost și lucrul cu doamna Adriana Popovici pe teatrul psihologic („școala” ei m-a format și e baza a tot ceea ce fac eu ca actor), cu domnul Gelu Colceag, cu doamna Sanda Manu. Da… a fost o mare șansă să-i am pe toți ca mentori!
Cu ce regizori consideri că ai avut acea „întâlnire unică” dintre cei cu care ai colaborat până acum?
Incontestabil cu doamna Cătălina Buzoianu! (mi-e tare dor să lucrăm din nou împreună…) Lucrul la „Dibuk” și „Golem” (ambele jucate la Teatrul Evreiesc de Stat din București) a fost „întâlnirea cu divinul” și cu „îngerul”, care coboară câteodată deasupra unor spectacole. Cu Alexander Hausvater am lucrat extraordinar la „Direct din Amsterdam…. Anne Frank!” (tot la TES) și la „Trubadurul” (la Opera Națională din București), iar acum lucrez minunat de câțiva ani cu Liana Ceterchi – am lucrat împreună la spectacolele independente „Cadoul special”, „Alogic 11” și „Telefonul”. Și avem proiecte și în continuare!
Ți-e dor de vreun rol pe care ai vrea să-l joci din nou?
Cu siguranță toate rolurile pe care le-am jucat până acum au venit la mine atunci când trebuia și le-am jucat (poate nu atât cât trebuia, din varii motive) din plin… Nu-mi doresc un anume rol. Prefer provocările, care mă iau prin surprindere. Și dacă chiar îmi doresc să „spun” ceva printr-un spectacol, o fac pe cont propriu, într-un proiect independent!
Te-ai regăsit în vreun personaj jucat în teatru sau film?
Uneori m-am „re-găsit” în „bunele” și „relele” mele, alteori m-am „auto-descoperit” și, de fiecare dată, cu capul în perna mea, am încercat să mă „re-compun”. În „Telefonul” – proiectul meu de suflet, în regia Lianei Ceterchi, și în filmul „Alogic 11” – în regia lui Florin Kevorkian, chiar m-am întâlnit cu mine față-n față și am avut niste discuții. Am pus la cale să schimbăm lumea, s-o facem mai bună, să învățăm, să iubim, să trăim…
Nu am pregătirea, nici ambiția și nici curajul necesar să-mi asum destinul unor oameni și-al unei instituții. Sunt actor! Punct! Și-n fond, voi, care studiați și „Managementul cultural” atâția ani, unde o să fiți manageri?! Pe șantier?
Te-ar interesa funcția de manager al unui teatru?
Doamne ferește! Nici măcar o secundă! (poate ca rol în vreun spectacol….). Nu am pregătirea, nici ambiția și nici curajul necesar să-mi asum destinul unor oameni și-al unei instituții. Sunt actor! Punct! Și-n fond, voi, care studiați și „Managementul cultural” atâția ani, unde o să fiți manageri?! Pe șantier?
Fiica ta, Naomi, a studiat și Teatrologia la UNATC. Te consulți cu ea în privința vreunui rol, ca de la actor la critic de teatru?
Nu. Vine la premiere și discutăm după. Nu mă menajează, și bine face! La proiectele mele independente, vine și la repetiții și avem ce discuta! Oricum, pentru că și ea joacă-n filme și-n proiecte de teatru independent, ideile fiecăreia zboară prin casă și avem de unde alege!
Știind cât de mult greu e să reușești să te impui în teatru, ai încercat s-o indrepți pe Naomi spre altceva sau ai susținut-o?
Alegerile îi aparțin în totalitate! Singurul lucru de care am rugat-o să țină cont (cumva imperativ!) a fost ca, indiferent ce alege să studieze, să știe că e obligatoriu să-i placă! Drept urmare, acum, după UNATC, e studentă în anul I la Conservator, studiază pianul, e-n lumea muzicii, pentru că asta și-a dorit! Îi place și e fericită! În plus, joacă în filme, în spectacole de teatru independente, face ce-i place! Iar eu o susțin necondiționat în tot ceea ce face, pentru că știu c-o face din pasiune! Nu i-am impus nimic și n-o voi face vreodată! Ar fi „o crimă”!
Să trecem în alt plan… Ești vegetariană. Din dragoste pentru animale! Simți asta ca pe un sacrificiu sau ca pe ceva firesc?
Nici eu și nici Naomi (și nici mama) nu mai mâncăm carne de aproape opt ani. Naomi a fost cea care a dat tonul! Și ea, și eu iubim animalele – firesc, nu? Și tot firesc e că nu putem mânca ceea ce iubim…
De ce mi-e teamă? Mi-e teamă că trecem prin lumea asta fără să ne dăm seama ce șansă uriașă avem în evoluția noastră, mi-e teamă că încet și sigur ne ratăm această șansă…
În toată perioada asta, de când ești actriță, te-ai gândit vreodată să renunți?
Să renunț – sub nicio formă!! Să iau o pauză – da! Ca să mai și trăiesc! (asta e inclus printre rânduri, cred eu, în „fișa postului” unui actor, unui artist). Și să-mi reîncarc bateriile, să-mi mai joc și rolul „Eu”!
Ce altceva, în afară de actorie și animale, iubește Roxana Guttman? De ce îi este teamă?
Îmi iubesc copilul, părinții, bunicii, pisicile, cățeii și inorogii din familia mea, iarba, florile, cerul, zăpada, Sărbătorile, copiii, cărțile, muzica, luna, soarele, stelele, marea, prietenii, înghețata, ciocolata, cafeaua cu lapte, Teatrul Evreiesc în reparație, păsările, licuricii….. viața! De ce mi-e teamă? Mi-e teamă că trecem prin lumea asta fără să ne dăm seama ce șansă uriașă avem în evoluția noastră, mi-e teamă că încet și sigur ne ratăm această șansă…
Print