Un text de Radu Popescu – radu.popescu@teatrul.ro
PERSOANELE:
EL – ANDREI MAREȘ – în jur de 30 de ani
EA – MARA PETRESCU – 26-28 de ani
MIHAI ANDREICANU – în jur de 35 de ani
UN CEFERIST
UN GARDIAN PUBLIC
UN VAGABOND
(aceștia trei din urmă pot fi jucați de actorul care îl joacă pe MIHAI)
Două apariții:
BĂRBAT 1 – jucat de actorul care îl joacă pe ANDREI
BĂRBAT 2 – jucat de actorul care îl joacă pe MIHAI
Scena 1
La nuntă.
MIHAI și MARA (mirii) întâmpină publicul cu pahare de șampanie.
După ce publicul se așează (pe ritmuri tipice de muzică pentru astfel de ocazii: marșul nupțial, Brașoveanca, Julio Iglesias sau alte variante), MIHAI se ridică de la prezidiu spre a ține un mic discurs.
MARA îl urmărește așezată lângă el, zâmbind.
Atunci când, în timpul discursului, în sală apare ANDREI – mimica MAREI se schimbă imperceptibil.
MIHAI
(ușor amețit sau doar euforic)
Bine ați venit.
Vă mulțumesc și mă bucur mult că ați răspuns invitației noastre de a sărbători împreună cel mai frumos moment din viețile noastre – a Marei și a mea. Cel mai frumos de până acum, desigur. Poate la botez o să fie altceva. (zâmbește) Sau botezuri – cine știe?
Sper să vă distrați bine în seara asta. Eu unul așa voi face.
Am o singură observație de făcut, și vă rog să nu mi-o luați în nume de rău: la mine la nuntă nu se fură mireasa. Să fie clar. Nu se fură mireasa. Sper că a înțeles toată lumea, da? Nu e că aș fi zgârcit sau altceva. Mi se pare un obicei tâmpit, care nu-și mai are locul în secolul nostru. (către cineva din public) Da, Mișule, da, e valabil și pentru tine! Un obicei tâmpit pentru oameni tâmpiți!
De fapt: voi lăsa să se fure mireasa dacă îmi spune cineva care este semnificația acestui gest. De ce se fură mireasa, hm? Aduce noroc sau ceva? Simbolizează nașterea, renașterea, norocul în căsnicie? Ce simbolizează? Mulți copii? Cu cel care o fură? (râde) Deci? Are cineva vreo idee? Pentru că dacă o facem doar pentru că suntem șmecheri și e o distracție de jmecheri și un prilej să radem două sticle de whisky – dau eu sticlele alea dinainte și să nu ne mai complicăm cu alergatul prin oraș sau mersul pe stadion sau în discotecă cu mireasa. Că e destul de frig afară și ne mai prinde – Doamne ferește! – vreo răceală.
Așa… Păi atunci ce să vă mai spun? Distracție plăcută tuturor! Mă duc să iau la dans mireasa! Și dacă am noroc, o să o calc eu primul pe picior. (zâmbește) Cum, nu știți? Se zice că acela dintre miri care îl calcă pe partener primul pe picior va conduce toată viața în căsnicie. Deci… Urați-mi succes la călcatul pe picior!
MIHAI iese. ANDREI vine din umbra în care a stat până atunci în mijlocul scenei.
ANDREI
(are în mână un săculeț cu mărturii. Acesta este dintr-o plasă subțire, albă și conține cinci alune învelite în ciocolată albă. Desface tacticos funda săculețului și studiază bomboanele rotunde)
Cinci bucăți. Cum scrie la carte. (le mănâncă pe rând) Sănătatea – nu pot să nu le urez asta… Fericirea – aici mai vedem. Fertilitatea – slavă Domnului, nu cred că se pune problema la vreunul dintre ei. Viață lungă – desigur, de ce nu? Doar că poate nu împreună, nu? Și ultima, ce era ultima? Ah da! Belșugul. Ei, păi belșugul nu ar trebui să fie o problemă pentru că din căte știu este principala lor preocupare. A mirilor. Și atunci șansele de reușită cresc, nu? Pentru că, e și o vorbă, acolo unde îți îndrepți privirea acolo vor crește roadele, nu? Dar nu este la fel pentru noi toți? Aș putea spune că pentru mulți dintre noi a devenit unica preocupare – corect? Corect.
Frumoși și bogați… Sau cam așa ceva…
Păi, na, eu ce să vă mai zic? Distracție plăcută, normal.
Iese.
Muzica de petrecere este treptat acoperită de zgomotul roților de tren și de un fundal sonor specific unei gări.
Scena 2
La gară, în fața unui vagon de marfă.
UN CEFERIST plictisit studiază pe rând etichetele cu nume de pe un munte de bagaje, majoritatea sacoșe mari de rafie burdușite. Este ritualul de primire de către studenți a coletelor de acasă.
CEFERISTUL
Andrei Mareș! Andrei Mareș!
EL înaintează, se duce la vagon, de unde revine cu o geantă de rafie legată cu sfori, imensă. O duce cu greu, mai ales datorită faptului că are o formă foarte incomodă. Trece fără să o observe pe lângă MARA care îl urmărește cu ochii mari de când i s-a strigat numele.
EA
Andrei?
EL
Da?
EA
Andrei? Tu ești?
EL
Da. Iar tu ești…
EA
Nu mă recunoști?
EL
Ba daaaa!
EA
Nu. Nu știi cine sunt.
(o mică tăcere)
CEFERISTUL
Maria Petrescu! Maria Petrescu!
MARA se duce la vagon să își ridice la rândul ei coletul.
EL
Mara? Nu se poate!
Mara se întoarce cu o geantă mare, dar nu chiar atât de mare ca a lui Andrei.
EL
Lasă-mă să te ajut!
EA
Mă descurc!
EL
Nu, te rog! Insist!
EA
(îi dă geanta)
Acum cred că știi cine sunt…
EL
Da, normal! Mara.
Mara. Oau!
EA
(stânjenită) Oau!
EL
Nu, pe bune!
Adică arăți… ce să mai…
EA
Am înțeles: ”oau!”
EL
Da. Adică – dacă te vedeam pe stradă aș fi zis: ”Mamă, frate, ce bucată!”
EA
Gata, Andrei, am înțeles.
(pauză)
Mergem și noi?
EL
Păi da.
Da!
Unde?
EA
Unde?
EL
Da, adică – unde mergi…
EA
Acasă?!
EL
Da, normal.
EA
Asta dacă nu cumva vrei să mă inviți undeva.
EL
Mda, ar fi…
EA
Doar nu ne-am văzut de atâta vreme!
EL
Da, adică… DA! Uită-te la tine!
EA
Da, Andrei. Ai mai spus.
EL
Sunt cu bicicleta.
EA
Cu bicicleta? Ce tare! Ești eco!
EL
Eco?
EA
Da, eco… Adică… Chestia aia pro-activă…
(semn din mână – că n-are nici o importanță)
Păi și cum o să cari chestia aia?
EL
Am un coș special. Și un rucsac. Ce nu încape în coș mai bag și în rucsac.
EA
Tu vorbești serios?
EL
Nu, că nu stau departe. De fapt – știi. La cămine, în Regie.
EA
Pe bune??! Tu mai stai la cămin? După atâta vreme?
EL
Aceeași cameră… Cred că o știi.
EA
Da, normal că o știu…
Oau!
EL
Da – ”oau!”
EA
Păi sunt niște ani…
EL
Vreo trei-patru.
EA
De fapt chiar șase.
EL
Serios?
EA
Păi ia să vedem… era prin mai, înainte de sesiune… tocmai înfloriseră teii… Deci ar fi cam… vreo șase ani, trei săptămâni și vreo două zile – mai exact.
EL
De când?
EA
De când ne-am despărțit, Andrei. De când mi-ai dat papucii. De când mi-ai dat cu flit.
De când…
EL
OK! OK! Am înțeles!
EA
De când te-am prins în cameră cu o tipă roșcată și cu vreo douăzeci de kile mai slabă ca mine.
EL
Nu se poate! Păi tu ești…
EA
Atunci era cu vreo douăzeci de kile mai slabă ca mine.
Acum s-ar putea să fie invers.
EL
Ei, să nu exagerăm.
EA
De ce? Te-ai căsătorit cu ea?
EL
Nu. Eu nici măcar…
EA
Pentru că dacă nu te-ai căsătorit cu ea atunci sigur a găsit alt prost și poate între timp a făcut și doi copilași mici și atunci chiar sunt șanse ca acum ea să aibă douăzeci de kile mai mult ca mine. Nasol…
EL
Ești rea…
EA
Dar ce ai spus? ”Eu nici măcar..:” Ce? Tu nici măcar nu știi despre cine vorbim, nu-i așa?
EL
Cum să nu știu?!
EA
Cum o chema?
EL
Ce mai contează acum?
EA
Oricum, mă mir că îți mai aduci aminte de mine. O iau ca pe o realizare.
EL
Ei! Glumești, nu?
EA
Da? Păi n-am fost împreună decât… Ia zii – cât?
EL
Vreo trei – patru luni, cred.
EA
Cinci luni și șaisprezece zile, Andrei.
EL
OK, OK! Ai învins! Ce vrei să demonstrezi cu asta?!
Eu chiar mă bucur să te văd.
EA
Și eu. Pe bune.
Și să știi că acum chiar pot să înțeleg, să știi.
EL
Da?
EA
Da. Înțeleg că nu am fost decât o grăsuță oarecare dintr-o lungă listă de gagici mișto și suple.
EL
Hai, măi, nu trebuie să…
EA
Tu, în schimb, ai fost primul, Andrei. Măcar asta sper că mai știi, da?
EL
DA, știu!
Și ce vrei să spun acum? Că îmi pare rău? Ar trebui să îmi pară rău? Asta ar trebui să spun?!
EA
Mie nu îmi pare rău.
EL
Nici mie. Cred.
EA
”Cred”. De parcă pentru tine ar fi avut vreo importanță.
EL
Pentru Dumnezeu, chiar trebuie să discutăm în halul ăsta? Aici?
EA
Dar unde?
(scurtă pauză)
EL
Hai să îți duc bagajul până la mașină.
EA
Te duc eu. La cămin.
EL
Și bicicleta?
EA
Am suport.
EL
Pe bune? Ce tare!
EA
De ce – credeai că tu ești singurul din Univers cu bicicletă?
EL
Eco.
EA
Eco.
Râd împreună.
Scena 3
Podul peste Dâmbovița din Regie.
MARA stă pe jos cu picioarele băgate prin grilajul de la balustrada podului, atârnând deasupra apei. În spatele ei se zăresc cele două sacoșe mari de la gară.
Apare ANDREI cu o pizza mare într-o cutie.
Își strecoară și el picioarele prin grilaj și încep să mănânce din pizza fierbinte.
EL
Sos picant. Vrei?
EA
Picant… Da, hai.
Pizza asta are același gust ca pe vremuri.
EL
Ei!
EA
Nu, pe bune!
EL
Au trecut totuși șase ani.
EA
Sigur nu trei?
EL
Da, bine…
EA
Patru?
EL
Nu, pentru că mi-a spus mie cineva exact.
EA
Exact.
EL
Da, exact – câte ore, minute și secunde au trecut de la marea dezvirginare.
EA
Ha-ha.
EL
Nu te știam așa acidă.
EA
Nu mă știi deloc, iubire.
EL
Nu îmi zii așa.
EA
Așa îți spuneam atunci.
EL
Atunci e într-o altă viață.
EA
Așa e.
EL
Pe bune. M-am schimbat.
EA
Da. E ceva schimbat. Apa.
EL
Apa?
EA
Dâmbovița. Nu mai miroase. Mai știi? Pe vremuri? Când secau ăștia albia? Mirosea toată Regia a hoit și aici, în groapa asta de ciment vechi, rămâneau eșuate tot felul de cadavre ciudate – gunoaie, mobile, cârpe… Mai știi?
EL
Sigur că știu.
(Pauză lungă)
EA
Știi că dacă nu îți auzeam numele nu te-aș fi recunoscut în veci?
EL
Exagerezi.
EA
Nu. Deloc.
EL
Bine, dar… (cu un ton silit – glumeț) Eu sunt cel care ”nu se uită niciodată”.
EA
Am auzit numele tău și parcă m-a electrocutat ceva…
(schimbare) Dar n-ar trebui să îți spun lucrurile astea…
EL
Ba da. Te rog!
EA
Nu, nu, nu!
EL
Ba da, ba da! Să știi că acum sunt… serios.
EA
Da? Cât de serios?
EL
Serios… am învățat să ascult.
EA
Ooo! Și cine beneficiază de asta?
EL
Nimeni.
EA
Te pomenești că ești solo…
EL
În momentul ăsta – da.
EA
Serios?!
(după o scurtă pauză) Hm. Ce chestie.
EL
Mda. Așa că nu trebuie să te ferești de mine.
EA
Oh – ba da!
EL
Nu. Pe bune!
(Pauză)
EA
Oricum, mi se pare ireal – tu și eu aici. Acum.
EL
Pizza încă e bună.
EA
Da…
Mi se pare incredibil că tu la vârsta asta încă mai primești pachete de la părinți.
EL
De la mama.
Dar e valabil și pentru tine. E chiar mai valabil pentru tine. Uită-te la tine!
EA
Da, știu.
Dar nu pot să îl conving pe tata să renunțe. Nu pot să îi spun că fata lui nu mai e la vârsta la care să depindă de pârjoalele lui.
EL
Tatăl tău îți face pârjoale?
EA
Pârjoale moldovenești. E specialist. Sunt delicioase.
EL
Sunt convins.
EA
Dacă vrei – îți dau. Pot să îți las tot pachetul dacă vrei.
Mi se întâmplă uneori să îl las pe tot câte unu nevoiaș de la gară sau de pe lângă bloc…
EL
Aha – și te-ai uitat la mine și ce ți-ai zis…
EA
Da cum poți să spui…
EL
Ia uite la aurolacul de Andrei – cred că are nevoie de o masă bună!
EA
Nu-i adevărat!
EL
(se ridică) Da să știi că nu sunt atât de disperat!
EA
(îl ia de mână, îl oprește)
Ești nebun?!
EL
Nu.
Poate, puțin.
(zâmbește, se așează la loc)
EA
Dacă vrei pot să îmi cer și scuze.
EL
În genunchi!
(zâmbesc amândoi)
EA
Chiar nu are nici o legătură. Pur și simplu așa se întâmplă cu pachetele astea. Asta fac. Iar acum, aici, cu tine – m-am gândit doar că ți-ar plăcea. Pârjoalele. Chiar sunt bune.
EL
Cum îți plăceau și ție pe vremuri negresele de la mama!
EA
Da! Mai știi? Mai face?
EL
Acum ne-am reprofilat pe plăcinte. După atâția ani mi s-a luat și mie de atâtea… Știi doar, mânca tot căminul din negresele mele.
EA
Da. știu. Toate fetele…
EL
Și fetele.
EA
Ai dat tu multe negrese pe la fete…
EL
Am dat.
Pauză.
Se sărută.
Scena 4
Cameră de cămin tip garsonieră.
Pe pat – Andrei și Mara – tocmai au făcut dragoste.
EL
Oau!
EA
Da – oau.
EL
Incredibil.
EA
Îhm.
EL
Nu te știam… așa.
EA
Așa… cum?
EL
Așa… știi tu.
EA
Nu.
EL
A fost bine.
EA
Îhm.
Și înainte era bine.
EL
Era bine. Doar că acum…
EA
Acum ce?
EL
A fost foarte bine.
EA
A fost mai bine ca pe vremuri?
EL
Să zicem.
EA
Să zicem? A fost cu mult, mult mai bine decât pe vremuri?
EL
A fost OK.
EA
A fost OK!?
EL
Acceptabil.
(râde)
EA
Acceptabil. Bine…
EL
Ce tot o dai cotită? Știi foarte bine cum a fost.
EA
Poate nu știu.
EL
Ba da, știi foarte bine.
EA
Da, știu – a fost ”acceptabil”.
EL
Da, bine!
EA
Uite ce e… Mie și pe vremuri mi se părea okeiuț, dar… din perspectiva experienței mele de acum a fost cel mult în regulă!
EL
Din orice perspectivă a fost ”oau!” – și tu știi foarte bine asta!
EA
Ei! Ești ne-fe și poate de aia ți se pare că ”oau!”.
EL
Ce?
EA
Ești, nu?
Mă rog – ai fost.
EL
Ce?
EA
Ne-fe.
EL
Da. De parcă poți să îți dai seama.
EA
Normal că poți. Intuiție feminină.
EL
Da, bine!
EA
Bine – bine. Deci?
EL
Deci – ce?
EA
Ești? Ai fost? A trecut ceva timp de când tu…
EL
Puțin.
EA
Cât?
EL
Puțin.
EA
(îl gâdilă)
Cât? Cât?
EL
(târziu de tot, după multe ”lupte”)
De vreo nouă luni!
EA
Pe bune?
EL
Da.
EA
De ce?
EL
(ridică din umeri) Nu am avut chef.
EA
Nu ai avut chef?! Nu se poate… Ăsta nu e Andrei!
EL
Da’cine e?
EA
Nu știu…
Și de fapt asta e o problemă…
(se ridică de pe pat, începe să se îmbrace)
EL
Ce faci? Vrei să pleci?
EA
Da.
EL
Cum adică?! Stai puțin…
EA
(în timp ce se îmbracă)
Andrei, nu e OK ce s-a întâmplat… Ne-a luat valul și… Abia ne-am întâlnit, suntem… Suntem doi străini.
EL
Aha! Acum, după… Brusc suntem doi străini! Tare!
EA
Ce vrei?
EL
Să mai stai puțin.
EA
(după o pauză de evaluare a situației)
Bine. Mai stau.
(se întoarce pe marginea patului și își trece mâna prin părul lui)
EL
(se întinde)
Necunoscuto.
EA
Îhm. Ciudatule.
EL
(luând-o în brațe)
Stai liniștită, că nu mă îndrăgostesc de tine.
EA
Promiți?
Scena 5
Aceeași cameră aceeași seară. Cei doi stau întinși pe pat. Epuizați.
EA
Nu te știam așa de ordonat.
EL
Pe Andrei Mareș nu îl știai așa de ordonat.
EA
Da. Tu, străinule, pari un bărbat ordonat.
EL
Mulțumesc.
Dar de fapt nu sunt. Am o sclavă thailandeză care îmi face curat.
EA
Aha.
.
EL
Era o glumă. Pe vremuri ai fi râs.
EA
Ah, da? Scuză-mă. Dar vecinii mei chiar au o menajeră thai.
EL
Da’ tu în ce cartier stai?
EA
Unul foarte bun.
EL
Cât de bun?
EA
Foarte bun. E un cartier rezidențial nou. Apartamente de lux. Pădure. Iepurași.
EL
Glumești, nu?
Eu prefer să văd iepurașii în habitatul lor natural.
EA
Sincer, și eu. În plus – nu sunt așa sigură că iepurașii ăia chiar există – în afară de pliantele lor promoționale. Am văzut în schimb morcovii.
EL
Da tu ce lucrezi? Ce salariu ai?
Ei îi sună telefonul. Sare în sus, îl deschide – se uită lung la ecran.
Ridică un deget în sus a avertizare – apoi răspunde.
EA
Alo, bună.
(Andrei sare în jurul ei, o ia în brațe, o sărută incitant. Ea se ferește cât poate și încearcă să nu se dea de gol.)
Nu, nu sunt acasă. Sunt la tanti Aurelia. Nu, n-o știi. Da, pentru că am fost la gară – doar ți-am spus că azi am zi de colet de la tata. Ce întrebare e asta? Nu – nu vin la tine. Tanti Aurelia este o bătrânică simpatică pe care am cunoscut-o săptămâna trecută. Am hotărât să îi duc ei pachetele de la tata de acum încolo. Da, și am rămas la un șerbet cu apă minerală și la ceva povești. Știi că l-a cunoscut pe Rege? O să îți povestesc.
(Schimbare – ea face un gest energic, se desprinde, se întoarce cu spatele și se duce în cel mai îndepărtat colț al camerei; el se oprește din agitație și o privește fix.)
Nu, Mihai, nu vin la tine în seara asta.
Da. Bine. Da, normal. Bine… Nu, n-am băut nimic. Nu știu, probabil că nu mai stau mult. Trebuie și doamna asta să se culce, că e în vârstă și…
Da, știu că e târziu! Da. Hai că te sun din mașină, da? Pa, pa. (Închide.)
Pauză lungă.
EA
Ce? Ce?
EL
Trebuia să mă fi gândit.
EA
Da, poate că trebuia.
EL
Căsătorită?
EA
Nu – doar ai auzit. Contează?
EL
(pufnește) De ce ar conta?
(pauză)
Acum am înțeles.
EA
Ce?
EL
De asta te-ai panicat atunci când ți-am spus că nu mi-am pus-o de un an și jumătate.
EA
Trebuie să plec.
(Un moment lung în care ea se îmbracă. El doar stă și o urmărește cu coada ochiului.)
EA
(din ușă) Vrei să ne mai vedem?
EL
(nu o privește, ține capul în jos)
Scena 6
Un dormitor elegant. Mobilă bună, stil minimalist, cearceafuri albe, răvășite. La prânz.
Între cearceafuri – ANDREI. În picioare – MARA se grăbește să își îmbrace ținuta de tip office (fusta, cămașa albă, o eșarfă elborată la gât etc.)
EL
(se întinde leneș)
Oaaaa! Da ce atâta grabă?
EA
Unii mai trebuie să și muncească.
EL
Ca să îți permiți asta? (arată în jur)
EA
Da, printre altele.
Ce – nu îți place?
EL
Ba da. Arborii pitici de pe terasă sunt foarte… zen. De pe terasa cea imensă. Ciripit de păsărele… Piscină cu apă transparentă. Cam mică, dar apa este foarte transparentă și foarte albastră. Și toate astea în inima orașului… Cred că e o avere.
EA
Este.
EL
La munte ciripitul este muuult mai autentic.
EA
Autentic?
EL
Da. Iar apa de pârău… limpede și voioasă…
EA
Voioasă.
EL
Dap. Un jacuzzi natural.
EA
Scuză-mă că nu toți avem cultura necesară pentru a aprecia izvoarele din vârf de munte.
EL
Da, pentru că acolo nu ai avea duș cu apă caldă și cu internet pe ecranul de lângă duș. Și nici o mașină cu șezutul încălzit și aer condiționat care să te ducă la ultima premieră 3D de la Mall.
EA
Vezi?
EL
Și care ar fi celelalte?
EA
Celelalte – ce?
EL
Ai spus – printre altele. Când te-am întrebat de job…
EA
Ah, da. Ambiția de exemplu. De a fi cineva. De a ți se recunoaște munca. De a avea un statut.
EL
Statut… Cuvinte din astea pretențioase vă învață la trainingurile alea interminabile?
La asta se reduce cultura aia corporatistă?
EA
Dar cultura ta la ce se reduce? La cățărat pe pietre și miștouri?
EL
Ha.
EA
Toți oamenii vii râvnesc la un statut.
EL
Eu nu.
EA
Oh, ba da.
Când accepți să vii aici și să mă călărești în pauza de prânz deși știi că oficial sunt a altui bărbat și că oficial nu te iubesc – ce crezi că faci?
EL
Oficial nu mă iubești? Și neoficial?
EA
Vrei să îți confirmi statutul de macho și prin asta să îi scuipi de sus în cap pe toți bărbații care oficial îți sunt superiori – fie că e vorba de trainerul de la cursurile ”cele plicticoase” pe care, apropo, chiar îl admir sau de Mihai.
EL
Atunci tu? Ce statut îți confirmi când alergi aici într-un suflet în ora aia de pauză, renunțând la salata de ton primită gratis de la firmă?
EA
(pauză tensionată) Hai că trebuie să plec.
EL
Eu nu am chef să plec.
EA
Bine. Stai cât vrei. Când te plictisești te rog să tragi doar ușa după tine. Zăvorul se închide automat.
EL
M-aș fi mirat să fie altfel.
(Ea dă să iasă)
Pusi, iubito.
EA
(ridică amenințător un deget)
EL
Ce? Vrei să îți spun ”doamna directoare”?
EA
Nu sunt directoare.
EL
”Doamna jurist”?
EA
Hm. Ceva mai bine.
Hai… Te sun!
Ea iese. El se mai întinde o dată…
Scena 7
Un birou tip office – cameră impersonală pentru întâlniri.
ANDREI – îmbrăcat la costum și proaspăt bărbierit.
Lângă el la masa rotundă stă MIHAI – un tip pe la vreo treizeci și cinci de ani. Are alura tipică a bărbatului de companie sau business-man: început de burtă și chelie, zâmbet standard, costum (dar fără cravată). Altfel – un brunet cu trăsături frumoase, masculine.
MIHAI
Da, eu înțeleg ce spui, și e foarte frumos, dar…
EL
”Dar”.
MIHAI
Da – dar – noi avem deja un proiect ”verde” pe care îl susținem – ”Recicleta”, și care merge foarte bine. În plus, acolo sunt implicate și persoane defavorizate, ceea ce este un plus.
EL
Da, normal.
Normal că persoanele defavorizate de soartă sunt un plus important.
MIHAI
(nu sesizează ironia)
Normal. Așa că vezi… Politica companiei noastre nu permite sponsorizări anuale pentru mai multe proiecte sociale sau ecologice. Pentru că mai avem și evenimentele mari pentru imagine – concertele rock și toate celelalte.
EL
Normal.
MIHAI
Deși – să nu mă înțelegi greșit – proiectul tău este senzațional. Ingenios și original și plin de… tinerețe. Așa ca tine.
EL
Eh.
MIHAI
Nu, nu, serios.
Sunt convins că vei avea mare succes cu el.
EL
Dar nu la voi.
MIHAI
Nu la noi.
Totuși – ca să vezi că sunt deschis și chiar vreau să sprijin ONG-ul vostru.
EL
Da.
MIHAI
Voi vă ocupați cu alpinismul, cățăratul…
EL
Printre altele.
MIHAI
După cum cred că ai observat, firma noastră are sediul în această clădire. Este o clădire mare și frumoasă. Și cu foarte multe ferestre de sticlă.
EL
Oțel și sticlă.
MIHAI
Nu sunt convins că structura aia vizibilă din exterior – structura de rezistență – este din oțel, dar da. Ai prins ideea.
EL
Și tocmai ați concediat firma care vă spăla geamurile.
MIHAI
Da! Cum de ai ghicit?
EL
Ei… Într-un fel speram că vei spune asta.
MIHAI
Îmi placi foarte tare. Ești direct.
Ei? Te bagi?
Intră MARA cu niște acte în brațe – la semnat pentru MIHAI, care este șeful ei.
În prima clipă nu îl observă pe ANDREI. Apoi este șocată să îl vadă acolo, astfel.
EA
Mihai, cei de la Invoicing mi-au dat urgent chestiile astea pentru…
MIHAI
Bună, Mara.
Ți-l prezint pe domnul Andrei Mareș.
EA
(își înghite cu rapiditate perplexitatea)
Maria Petrescu. Îmi pare bine.
EL
Și mie.
MIHAI
Se pare că domnul Mareș este noul nostru furnizor de servicii de spălătorie exterioară a clădirii prin oamenii săi – alpiniști utilitari de mare nădejde. Nu?
EL
Exact! Așa că, domnișoară, e posibil ca în zilele următoare să mă zăriți prin geamul biroului dumneavoastră. Sau, mai exact, pe geamul biroului dumneavoastră.
MIHAI
Ei, domnul Mareș glumește! Sunt convins că el, în calitate de șef de echipă, doar va coordona lucrările.
EL
Îhm… Stați fără grijă, domnișoară, sunt un tip foarte discret.
MIHAI
(o ia pe după umeri pe Mara)
Cu o mică observație: Mara nu mai e chiar domnișoară.
EA
Mihai, te rog…
MIHAI
Este iubita mea și, cu puțin noroc… cine știe…
EL
Ah, păi, atunci… Ce să zic. Mult succes!
MIHAI
Mulțumesc.
EA
(se desprinde din îmbrățișare) Mihai!
MIHAI
Da, știu, iartă-mă.
Mara e foarte strictă în ceea ce privește separarea între chestiunile de serviciu și cele personale.
EL
Da, ce să zic…
MIHAI
Și eu sunt de aceeași părere! Dar femeile sunt altfel, știi și tu!
EL
Ei, nu sunt așa un expert în materie de femei!
EA
Păi atunci, eu vă las…
Uite, Mihai, uită-te peste astea. Cei de la Invoicing vor aprobarea până la două.
MIHAI
Da, dragă, mersi.
(Ea iese.)
Femeile astea… Nu știi niciodată cum e mai bine să le iei…
EL
Pe la spate.
MIHAI
(este șocat)
EL
Mă scuzați… Era o glumă.
Proastă.
MIHAI
(râde tare)
Nu, nu, nu!
Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva în viața mea!
(râde tot mai tare)
Este… este… (se îneacă de râs) ELIBERATOR!
(se potolește treptat)
Ești foarte tare! Foarte tare! Nu mi-am imaginat vreodată…
Ești omul meu, frate!
Niciodată în toți cei cincisprezece ani de business nu mi s-a întâmplat ca cineva care are de obținut ceva de la mine – sau eu și cei ca mine într-un context similar invers, ca să spun așa – nu a mai spus o enormitate atât de… de…
Ești foarte tare, omule!
Dintr-o bucată!
Hai, bate palma!
(ciocnesc palmele ”ca băieții”; Andrei e uluit)
Să știi că o să te chem la unul din trainingurile noastre ca să le vorbești oamenilor din companie. Serios. Sunt convins că ar avea ce să învețe de la tine. Cu alpinismul, învingerea muntelui, a peretelui vertical – și toate celelalte… Și asta. Sinceritatea asta.
Bravo. Din tot sufletul – bravo.
Ești omul meu.
(cântă) ”Mi te-ai lipit de suflet / Ca marca de scrisoare…”
Știi de ce am eu atâta succes în carieră? De ce am ajuns atât de sus – și voi ajunge și mai sus? De asta. Pentru că sunt în stare să depășesc astfel de momente, să mă adaptez, să trag maximum de foloase din astfel de situații limită, să progresez – atât eu ca individ, cât și compania pe care o reprezint. Uite – ai văzut cum m-am gândit imediat: care ar fi folosul pe care Compania l-ar putea trage din contactul cu o astfel de persoană nonconformistă?
(este prima dată de la începutul tiradei când Mihai așteaptă un răspuns, care întârzie)
EL
… Da. Da, sigur.
E… Fantastic.
MIHAI
Nu?
Deci – am bătut palma?
EL
Pentru ca eu să vin să vorbesc la training?
MIHAI
Nu, ei… Aia era așa… Mai vedem.
Pentru spălatul geamurilor.
EL
Sigur.
Scena 8
Pe culoarul biroului, imediat după scena anterioară.
MARA îl așteaptă pe ANDREI și îl ”interceptează” din drum.
EL
(bine dispus)
Aaaa! Domnișoara Mara… Cu puțin noroc, cine știe, în curînd doamna…
EA
Ești nebun!
EL
Nu. Pur și simplu ți-am urmat sfatul.
EA
Sfatul? Ți-am spus eu să vii să te întâlnești cu iubitul meu?
EL
A – acum e ”iubitul meu”.
EA
Nu e treaba ta ce este el!
EL
Ce-i asta, Mara? E vreun fel de răzbunare? Ei? Vrei să te răzbuni pentru că acum șase ani ți-am răpit ”floarea virginității” și după aia ți-am dat papucii? Asta e?
Vrei să intri acum cu bocancii în viața mea și să demonstrezi ce femeie puternică, frumoasă, sexy, deșteaptă și crudă ai devenit? Vrei să fii ca mine pe vremuri? Nepăsătoare? Vrei să mă rănești cu orice preț? Hm? Asta e?
EA
Eu nu am intrat ”cu bocancii” în viața nimănui!
EL
Cu tocurile cui!
EA
Nu te-am silit să faci nimic!
Și nu încerca să schimbi vorba!
EL
Ce vrei de la mine?
EA
Credeam că știi.
EL
Sex? Asta e tot?
EA
Da. Nu chiar. Nu știu.
Dar tot nu aveai ce să cauți aici!
EL
Mi-ai spus să mă apuc de ceva. Să fac ceva. Pentru că ”toți avem nevoie să fim cineva”.
EA
Așa, și?
EL
Am făcut un proiect. De team-building ”verde”. Plantare de brazi în zonele defrișate, combinate cu excursii în zonele respective.
EA
Așa – și din toate firmele din București nu ți-ai găsit să vii decât aici, unde lucrez eu și viitorul meu soț!
EL
Mai scutește-mă cu viitorul tău soț!
EA
Dar asta este!
EL
Atunci du-te și fute-te cu el și pupă-l pe frunte și lasă-mă în pace!
EA
Asta o să și fac – nu înainte de a afla ce ai căutat aici!
EL
Băi – tu nu realizezi cu cine vrei să îți petreci restul vieții?!
EA
Cu cine?
EL
E… e un… Incredibil!
EA
E un om deosebit.
EL
Da…
EA
E atent și drăguț și are umor și…
EL
(râde)
EA
Ce?
EL
Are umor?
EA
Normal că ție nu-ți place.
EL
Mă doare în cur – dacă cumva crezi că sunt gelos sau ceva de genul ăsta!
Dar e un personaj de carton!
EA
Iar tu nu ai tu nici un drept să îl judeci!
Pauză.
EL
Bine. Uite, dacă vrei – recunosc. Am fost acolo special – vroiam să îl cunosc. Din păcate mi-a confirmat toate prejudecățile legate de oamenii de tipul ăsta.
EA
Și eu sunt un om ”de tipul ăsta”.
EL
Foarte rău – pentru că eu speram altceva pentru tine.
EA
Nu toți putem fi ”puri și duri” ca tine, Andrei.
Nu toți ne permitem luxul să ne lăsăm purtați de val, să fim liberi, atât de liberi cât să nu ne pese dacă avem ce mânca mâine.
EL
Chiar atât de liber nu sunt nici eu.
Pauză.
EL
Îmi cer scuze dacă întâlnirea asta te-a deranjat.
EA
Deranjat? Era să leșin acolo.
EL
Poate comparația te-a deranjat cel mai mult.
EA
O-la-la! În mod sigur asta!
Uite, îți dau un sfat…
EL
Costă mult? Pentru că eu, după cum știi…
EA
E gratis. Încetează să îți mai dorești ca toți ceilalți să gândească exact ca tine și să aibă aceleași valori.
EL
Nu, normal. Dar pot să aleg ca cei din jurul meu să aibă aceleași valori.
EA
Și iată – de asta ești atât de singur.
EL
Nu sunt singur!
(pauză)
Mă rog. Toată lumea e singură într-un final.
EA
Nu mi-ai spus niciodată de ce ai stat ”pe uscat” în ultimul an.
EL
S-a întâmplat.
EA
Lucrurile astea nu ”se întâmplă”. Nu unui Don Juan patologic.
EL
”Don Juan patologic”?
EA
Asta erai pe vremea mea.
Aaaa, da ia stai – știu! Ai întâlnit iubirea vieții tale.
(el o privește aproape cu furie)
A-ha! Asta era!
EL
Încetează.
EA
Interesant…
EL
(violent) Nu e nimic interesant.
(îi apucă încheieturile și i le întoarce în sus)
Și astea, doamna jurist?
(Mara are pe încheieturi câteva cicatrici vechi de la o tentativă de sinucidere)
Astea – nu îmi spui cine ți le-a provocat? Dacă tot suntem la ora confesiunilor?
Nu cumva e vorba tot de ”iubirea vieții tale”?
EA
Nu.
EL
Nu?!
EA
Nu.
Pe astea le am de când m-am despărțit de tine.
Pauză foarte lungă.
Print
Câteva observații, ai foarte multe tablouri (astea trebuie să le etichetezi). E greu cu schimbarea decorului după câteva replici. E mai curând un scenariu de film. Urmele unei sinucideri o spui tu, privitorul n-are de unde să știe despre ce e vorba din replică.(poate în actul următor ?) Scena inițială este posterioară scenei 7 ? Poate ne vom lămuri în actul 2. Interesantă modalitatea simplă de a intra în psihologia personajelor.