Ruxandra Ştefan, Teatrologie, Anul II
Platoul „Ion Sava” din UNATC „I. L. Caragiale”. Joi, 7 iunie, ora 17.30. Licenţa de Regie-Teatru a studentului Alexandros Raptis: Emigranţii de Slawomir Mrozek.
Spaţiul – un subsol străbătut de ţevi întortocheate care „vorbesc”, purtând ecourile lumii de deasupra (voci, sirene, muzică). O cameră improvizată: două paturi, o masă, un mic birou de scris, scaune, cărţi, o chiuvetă, umeraşe atârnate de ţevi, reviste, o veioză, un bec fără abajur; pe scurt, strictul necesar şi poate chiar mai mult de atât pentru doi oameni care locuiesc temporar aici. Doi emigranţi oarecare: AA (Alexandru Bogdan – student regie anul III, dar şi absolvent de actorie) şi XX (Costin Dogioiu – student actorie anul II). Nu sunt individualităţi, sunt tipologii: intelectualul şi omul practic – muncitorul.
Viaţa i-a făcut să se întâlnească aici pentru că au nevoie unul de altul. Unul calculat care observă, filozofează, notează, îşi explică, înţelege; celălalt, care pur şi simplu trăieşte în virtutea inerţiei. Nu se gândeşte la ceea ce l-a determinat să acţioneze într-un anumit fel, nu îşi pune probleme existenţiale. A emigrat pentru o perioadă, dorind să câştige mai mulţi bani cu care să revină acasă, la familia sa. Dacă XX a fugit spre ceva, AA a fugit de ceva: de îngrădirea libertăţii de gândire. AA se consideră un om liber, în timp ce, pe XX îl categoriseşte ca fiind omul sclav. Îl ia drept temă de studiu, pentru că vrea să scrie un eseu despre această stare de sclavie în care este adus individul de către societate. AA îi disecă colegului său de cameră toate acţiunile, toate gândurile. XX nu consideră că este privat de libertate, ci are sentimentul că aceasta îi este dăruită prin dreptul la muncă. Are naivitatea şi lipsa de responsabiltate a omului care, asemenea unui copil, dacă îi dai ceva de făcut, ceva care să-i capteze atenţia uită să se îngrijească de ceea ce se petrece în jurul său. Pe de altă parte, gândurile îl împovărează pe om şi îl conduc spre inactivitate. AA vrea să scrie, adună mereu idei în jurul temei sale, face ce face, spune ce spune, şi tot spre laitmotivul viitoarei sale opere îndreaptă discuţia. Asemenea unui fluture care se învârte în jurul unui bec. De scris efectiv nu vrea să se apuce azi, ci mâine, poate chiar poimâine.
Piesa vorbeşte despre o situaţie politică atât de cunoscută ţărilor estice, situaţie care a determinat emigrări ilegale, dar masive, interogatorii, denunţuri. Îmi pare însă că spectacolul nu pune accentul pe libertate în raport cu societatea, ci pe libertatea în raport cu propria-ţi persoană. Prin această alegere regizorală – de a exclude anumite pasaje mult prea legate de un timp istorico-politic peste care au trecut mai bine de 20 de ani – spectacolul capătă un sens mai bogat şi mai profund. Cred că tot datorită viziunii regizorale şi a distribuirii rolurilor, personajelor le rămâne candoarea, chiar dacă au fugit de atrocităţile politice şi sociale ale regimului din ţara lor ca să trăiască ascunşi într-un subsol întunecos şi neaerisit pentru care plătesc chirie.
În aceste condiţii absurde, cum rămâne cu libertatea? Spectacolul ne arată că ea încolţeşte în fiecare dintre noi abia atunci când ne hotărâm să renunţăm la rigorile pe care singuri ni le-am impus, la planurile pe care ni le-am făcut şi pe care ne forţăm să le ducem la îndeplinire, chiar dacă vedem că ele nu mai funcţionează.
Un spectacol la care, în ciuda temei pe care o are, te simţi acasă. Şi asta datorită relaţiei dintre personaje – în aparenţă un soi de toleranţă, în esenţă o sinceră prietenie. XX este omul acţiunii, dar are permanent sclipirea isteţimii, AA este intelectual, dar nu devine nici o clipă arogant. Probabil construcţia textului conduce spre această complexitate de caracter, dar cred că e şi meritul celor doi tineri actori că au reuşit să o înţeleagă şi să o exemplifice.
Emigranţii ce „s-au ascuns” în platoul Facultăţii de Teatru îţi arată că libertatea înseamnă să poţi pleca fără a lua nimic cu tine, să poţi rămâne pentru o prietenie, să te poţi întoarce pentru familie. Cel puţin asta mi-au transmis mie. Dacă vrei să îi descoperi, să le descifrezi şi apoi să le „desconspiri” mesajul lor şi altor oameni, vino să-i vezi duminică, 17 iunie, ora 12.00.
Print