Să interzicem, deci, ce nu e „corect politic”!

Pe data de 1 a fiecărei luni, revista Yorick vă propune în „Book Corner” o discuție despre cărți de rezonanță, volume de ficțiune și lucrări de nonficțiune, recent apărute în România.

Cum e și firesc, citim tot timpul  – în presa străină, de varii feluri, se înțelege, că a noastră nu are asemenea preocupări – despre vajnicul om de azi, pătruns de o „gândire” aspră și de spiritul toleranței, care-l fac să încurce zdravăn borcanele. Am citit cu toții recent că numitul pictor Caravaggio, de pildă, poate că nici n-ar mai trebui luat în seamă în istoria artei, din moment ce ar fi comis o crimă (au descoperit unii roata acum, că ipoteza există de muuuuult). Am citit cu toții recent invocate fățiș, adesea grosolane reprezentări misogine la atâția clasici, printre ei Balzac, care poate că nici n-ar mai trebui luat în seamă în istoria literaturii, nu? Și, cel mai notoriu, am citit cu toții despre rasismul și misoginismul atâtor personaje shakespeariene, așa că mai ușor cu Marele Will, că nu e el chiar așa de neînlocuit, nu?

Dana Ionescu este filolog. Din 2001, a scris pentru publicații precum Cuvântul, Adevărul literar și artistic, Adevărul. A tradus mai multe cărți. Este redactor-șef al Editurii Nemira din anul 2011.

Am citit cu toții că și basmele culese cândva de Frații Grimm ar lăsa de dorit din unele puncte de vedere, că nu e deloc în regulă că Scufița Roșie îi duce bunicii în coșul cu merinde o sticlă de vin, ori că Harry Potter și alte personaje din lumea lui fac niște treburi dubioase, care nu sunt exemple bune. Și, pentru că pe unii îi face să se simtă „incomod”, cum se tot scrie în comunicate, „Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee a trebuit interzis în unele unități școlare din Mississippi.

Cam asta am citit și, din câte se pare, o să tot citim. Big Brother nu doarme, lucrează asiduu, cu mânecile suflecate. Și nu-i scapă nimic, să știți! Ori scapă, dar numai o vreme! Așa că „lăsați orice speranță, voi, cei ce intrați”, vorba lui Dante (alt poet alb, bărbat și mort, care sigur trebuie citit și el cu grila corectitudinii politice, să vedem pe unde scoate cămașa…). Corectitudinea politică veghează la formarea minților fragede și la viitorul nostru, așa că vrea să spele strașnic creiere, să fie vigilentă și cu literatura, că doar ea e numai un instrument, nu? Ce altceva să fie ea? Așa că, până o să ne trezim că mai dă-l încolo pe Caragiale, de exemplu, că prea e misogin, până o să se prindă ofițerii de serviciu că și domnul Camil Petrescu lasă de dorit din unele puncte de vedere, să revedem pe scurt câteva cazuri cu niște „anonimi” din ultimii ani. Repede-repede, că, cine știe?

1.William Shakespeare. A. În decembrie 2016, portretul lui William Shakespeare e înlocuit de studenții din sediul Departamentului de Literatură Engleză de la University of Pennsylvania. Doreau, aflăm din ziare, ca departamentul să reprezinte „diversitatea de autori din lume”, așa că l-au înlocuit cu Shakespeare cu o fotografie a lui Audre Lorde, scriitoare afro-americană, feministă și activistă pentru drepturile omului. Au urmat, evident, discuții, discuții, discuții. B. În școlile din Canada, mai ales în Ontario, profesorilor li se cere s-o lase mai moale cu Shakespeare, în favoarea „autorilor autohtoni”, așa că gata cu „Romeo și Julieta”, ia să studiem noi în schimb texte precum „Indian Horse” de Richard Wagamese sau „Medicine River” de Thomas King. C. „Neguțătorul din Veneția” debordează de antisemitism, așa că e pe lista neagră, ca și „A douăsprezecea noapte” (cine nu înțelege de ce, să studieze, nu?)

2.Mark Twain. Minunatul scriitor american și-a cam făcut de cap în cărțile lui, să ne înțelegem! Și totul se plătește, într-o viață sau alta. El plătește și în posteritate. A scris el, doamnelor și domnilor, „nigger” (un fel de „cioară”, peiorativ pentru „persoană de culoare”) în romanele lui cu numiții Tom Sawyer și Huckleberry Finn? A scris! Deci e clar, da? Puțin importă contextul. De fapt, nu importă deloc. Așa că părinții și profesori foarte atenți la ce învață copiii la școală și-au unit ei forțele în America și, în Minnesota, bunăoară, l-au scos din programa școlară pe tipul dubios, cu mustață și romane în care scrie „nigger”, să nu cumva să deprindă copiii apucături rasiste.

3.„Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell. Unul dintre cele mai iubite romane din toate timpurile, bestseller despre care se învață la istoria bestsellerurilor, citit de categorii cât se poate de diferite de cititori, a fost interzis în câteva școli din California, din cauza felului în care portretizează sclavii din Sudul antebelic, dar și din pricină că Scarlett O’Hara e cam… hahaleră.  Celebra poveste din Războiul Civil și eroina ei cu („comportament imoral” – asta era sintagma) i-au cam pus pe gânduri pe oamenii implicați de azi, care au și ei păreri despre educație, deci și despre literatură, și vor ca vlăstarele lor să crească în spiritul păcii și al egalității. Așa că adio, „Pe aripile vântului”, că se găsesc romane mai instructive, în care autorii n-o zbârcesc așa! Și încă ceva: în august 2017, un foarte cunoscut cinematograf din Memphis, Tennessee, a anulat proiecțiile cu celebra ecranizare regizată de Victor Fleming, care a câștigat 8 Oscaruri, anunțând, potrivit comunicatului citat de cotidianul „The Independent”: „Ca instituție a cărei misiune declarată este «să distreze, să educe și să lumineze comunitățile în slujba cărora se află», Cinematograful Orpheum nu poate proiecta un film insensibil la un segment mare din populația locală a instituției”.

4.„Împăratul muștelor” de William Golding. Romanul din 1954 al scriitorului britanic a fost interzis în mai multe școli și în mai mulți ani. Tot sclavia-i pricea, și ea e tot un exemplu negativ, pe care nu știm cum îl înțeleg copii, aceste minți neformate, așa că mai bine să nu-l citească, cât o fi el de carte excepțională. În plus, are și ceea ce numim azi bullying, plus că personajele vorbesc urât-urât. Deci mai clar de-atât nici că se poate. „Împăratul muștelor”, a anunțat American Library Association, este a opta carte cel mai frecvent interzisă. Cadrele didactice au avut toate motivele s-o pună pe lista neagră, ceea ce le-a dat și alte idei editorilor dornici să contribuie la educarea tinerilor: așa că pentru ei au făcut ediții în care au „îndulcit” limba din carte, care are expresii rasiste, așa că i-au făcut un bine și lui Golding, dar și cititorilor, nu?

5.Louis-Ferdinand Céline și eseurile lui nepublicate. După ce în Franța s-a discutat câțiva ani despre puternicul antisemism al romancierului care a scris măcar unul dintre cele mai importante romane din Europa secolului XX, „Călătorie la capătul nopții”, Editura Gallimard, cea mai mare editură franceză, a anunțat acum câteva luni că renunță la proiectul de a publica o nouă ediție cu eseurile lui Céline. Cedând la presiuni invocate de presa franceză, Gallimard nu mai publică pamfletele violente ale scriitorului din anii ’30, pe care plănuia să le editeze într-un volum de o mie de pagini. „Pamfletele lui Céline fac parte din cel mai rușinos capitol al antisemitismului francez. Dar a le cenzura ar însemna a nu face lumină în ceea ce privește rădăcinile ideologice și ar trezi o curiozitate nesănătoasă”, a precizat editura într-un comunicat de presă, motivând că proiectul nu e suspendat decât pe moment, pentru că Gallimard va pregăti o ediție critică temeinică și adăugând că înțelege „sentimentele cititorilor care ar putea găsi această reeditare șocantă, dăunătoare și îngrijorătoare din evidente motive de etică.”

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.