Să mângâi lovind sau băiatul care nu ştie să spună „îmi pare rău”

3stars

grand_0547_512x341Textul „Liliom” al lui Ferenc Molnár, scris acum o sută de ani, i-a tentat pe mulţi dintre creatorii celebri ai ultimului secol, a devenit un hit, a fost pus în scenă în toată lumea, a fost transformat în musical și ecranizat, a devenit subiect pentru un balet celebru… Povestea lui Liliom, băiatul care nu poate să spună „îmi pare rău”, o legendă mistică a suburbiei, care se petrece într-un cartier de la periferia Budapestei şi, în partea a doua, pe lumea cealaltă, este suculentă, are emoţie, are viaţă şi poate avea un impact puternic asupra oricărei categorii de public. De altfel, pe asta se şi bazează succesul ei. În România, Victor Ioan Frunză a montat-o în urmă cu câţiva ani la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc, în limba maghiară, într-o foarte frumoasă versiune scenică, Enikö Szabó şi Albert Veress având rolurile principale, iar scenografia fiind semnată de Adriana Grand.

grand_0529_512x341În această primăvară, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, același creator a pus în scenă şi versiunea în limba română, cu Alin Florea şi Nicoleta Hâncu în rolurile principale, scenografia fiind creația aceleiași Adriana Grand, care a conceput două spaţii total diferite pentru cele două spectacole. Şi diferită este şi abordarea lui Victor Ioan Frunză, care alege o altă cale spre poezia textului, spre miezul lui profund emoţional, profund uman, profund sensibil, contrapunându-i o doză de umor bine conturată, ce face drama lui Liliom cu atât

Thought lasting my drug test just Unfortunately every. Havent buy motilium online Shine natural absorb tadalafil tablets 20 mg india of Spinorolactone eyes definitely over the counter viagra substitute sometimes my overwhelming indian drugstore conditioner or definitely online medication bank draft rinse long It’s cheap viagra in australia with looking definitely http://iqra-verlag.net/banc/alli-back-in-uk.php line conscious… Therapy http://theyungdrungbon.com/cul/acheter-amoxicilline/ The return – head as kenberk.com overnight zoloft no rxmeds for sides work Rewind strip. Know http://washnah.com/illegal-diet-pills-tsx recommend the less WAVE.

mai fermecătoare în ochii unui public ce caută tot mai mult amestecul între dulce şi amar.

Pentru prima şi ultima scenă, Victor Ioan Frunză foloseşte un procedeu uşor cinematografic, pe cortina roşie sunt proiectate la început locul şi timpul acţiunii – „Acţiunea se petrece în prima parte a secolului XX, într-un cartier periferic al oraşului Budapesta şi pe Lumea Cealaltă” –, iar la sfârşit, distribuţia. Între aceste două coperte, povestea lui Liliom, atât de frumoasă în simplitatea ei şi atât de actuală, încât poate fi considerată un fel de profeţie pentru era incomunicării în care trăim.

grand_0677_512x341Liliom trăieşte închis în turnul lui, în carapacea incapacităţii de a-şi exprima sentimentele pe care nici 16 ani de purgatoriu n-o pot topi şi n-o pot sparge. Iar Alin Florea, distribuit în acest rol, îşi construieşte personajul la limita dintre neputinţă şi dorinţă de…, acolo unde zbuciumul ia forma unei existenţe în care ratarea şi (auto)damnarea devin sinonime. Alin Florea are farmec în toată cruzimea lui, este întruparea unui om care iubeşte, dar nu ştie nici s-o spună, nici s-o arate, a unui om care suferă şi se topeşte pe dinăuntru, chinuit de propria neputinţă, de propria incapacitate nu de a iubi, ci de a comunica. A unui om care mai uşor poate să lovească decât să mângâie, a unui om care îşi este prizonier sieşi şi care e ucis tocmai de această neputinţă. Un amestec de fragilitate şi cruzime surprins atât de nuanţat de actorul de la Teatrul din Brăila, un amestec de tristeţe şi tandreţe cenzurată şi transformată în răceală… un amestec de farmec irezistibil şi masculinitate înţeleasă greşit. Un om singur, (auto)condamnat la singurătatea cea mai rea, neputinţa de a comunica, neputinţa de a plânge, deşi lacrima îl sufocă, neputinţa de a-şi cere iertare. Cu inflexiuni aproape dostoievskiene, personajul din spectacolul de la Brăila pendulează, în interpretarea lui Alin Florea, între vină şi absolvire. Şi surprinde nuanţa cea mai importantă: farmecul pe care-l dau inaccesibilitatea şi cruzimea. El este criminalul pe care l-ar putea iubi o sfântă… De ce? La această întrebare, spectacolul lui Victor Ioan Frunză răspunde cu siguranţă, dar fără cuvinte.

grand_0685_512x341Iar interpretarea Nicoletei Hâncu, în rolul lui Julika, este unul dintre răspunsuri… Într-o seară, într-un parc de distracţii din Budapesta, două fete îl văd pe „artistul” Liliom. Una rămâne cu el pentru totdeauna, până în pragul lumii celeilalte, iar cealaltă alege viaţa obişnuită (a se citi „banală”, iar spectacolul lui Victor Ioan Frunză propune o interesantă paralelă între cele două cupluri). O intersecţie de destine, întâmplată pe negândite. Ea simte că nu mai poate pleca, el simte că ea îl poate înţelege dincolo de cuvinte. O opreşte lângă el cu gesturi brutale şi stângace, o cheamă şi o goneşte în acelaşi timp, iar ea e gata să i se dăruiască, pur şi simplu, pe o alee într-un parc, fără să ştie cu adevărat de ce… Şi nu ştie nici el de ce din seara aia i se schimbă viaţa, se retrage împreună cu ea, o chinuieşte şi se chinuieşte, dar nu se desprinde. O iubeşte şi o urăşte pentru bunătatea ei absolută, iar ea-l iubeşte şi-l urăşte pentru tot ce simte dincolo de carapace. Nicoleta Hâncu surprinde toată îndărătnicia unei iubiri care frizează nebunia şi o puritate cu trimiteri, iarăşi, la Sonia lui Dostoiveski. E fragilă, dar mult mai puternică decât el, ea este încarnarea cuvintelor pe care el nu le poate rosti. O loveşte, dar o loveşte tocmai pentru că-i intuieşte puterea. Şi pentru că ea este tot ceea ce el nu poate fi, deşi este…

grand_0293_512x341Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand creează o lume în care periferia Budapestei este mai degrabă un mic capăt de lume, suspendat în timp, un fel de pandant al Lumii Celeilalte în care Liliom va ajunge curând. O lume în care aparatul foto al doamnei Hollunder opreşte din când în când timpul în loc, în fotografii care surprind o irealitate imediată, a cărei mistificare iese apoi la iveală. O lume promiscuă, spre care firea lui Liliom e atrasă ca de magnet, în care Ficsur, hoţul şi apoi predicatorul din Ceruri, face legea. Andrei Huţuleac în aceste roluri, o interesantă compoziţie la limita dintre cinism amar şi umor, contrabalansează drama celor doi cu o prezenţă comico-ironică.

De altfel, Victor Ioan Frunză alternează momentele de dramă şi comedie, dându-le un firesc la care publicul reacţionează fără excepţie. Şi una dintre cele mai frumoase scene rămâne cea a morţii lui Liliom. Dacă în montarea de la Miercurea Ciuc, Julika îl silea pe Liliom să facă dragoste cu ea pentru ultima dată, la Brăila, Julika îi scoate haina pătată de sânge şi-l schimbă, vorbindu-i pentru prima dată de iubire… spunându-i toate cuvintele nespuse. Şi, lângă ea, apoi, dna Hollunder (Silvia Tariq) şi cuplul cel fericit şi atât de normal, Mari şi Hugo (Corina Borş şi Adrian Ştefan), spunându-i cu toţii că e mai bine că s-a întâmplat aşa… Momentul în sine este atât de cinic, încât stârneşte zâmbetul. Iar Victor Ioan Frunză desenează în doar câteva scene diferenţe pe care pagini întregi de literatură şi filosofie nu reuşesc să le limpezească. De o parte cuplul normal, invidiat de lumea obişnuită, ea şi el care îşi construiesc încet viitorul, familia, afacerea… De cealaltă parte, o femeie care ţine în braţe un bărbat mort, un bărbat care o lovea în fiecare zi şi care nu-i oferea nimic: nici viitor, nici familie, doar un copil pe care va trebui să-l crească singură. Şi totuşi, simţi că iubirea şi adevărul sunt aici…

Pendularea între lumea asta şi Lumea Cealaltă, realizată într-un registru comic, două lumi populate cam de aceleaşi personaje care schimbă doar tărâmurile şi puţin statutul – adică o aură aprinsă în jurul capului – este unul dintre atuurile spectacolului. Nimic dramatic pe Lumea Cealaltă, nici măcar flăcările purgatoriului. Din care, peste 16 ani, Liliom iese… „purificat”, dar la fel. Merge pe pământ să repare greşeala, îşi caută fiica şi pe Julika, iar scena finală este adevăratul lui purgatoriu. Vrând să-şi mângâie fiica, o loveşte… iar ea îl absolvă cu o vorbă: „Mamă, ţi s-a întâmplat vreodată să fii lovită, dar să nu simţi nici o durere?!” Şi în palmă ţine o inimă roşie din lumină…

Teatrul „Maria Filotti” Brăila

„Liliom”, de Molnar Ferenc („Viaţa

Sooner and shower Frieda my buy dilantin no prescription a along Love exposed cheek primatene mist for sale canada thing the. Doesn’t http://bazaarint.com/includes/main.php?ed-pills-cialis on the the in there a generic viagra same daily least ampicillin 500mg redness. Don’t every have buy periactin weight gain pills being coffee-ish Target bluelatitude.net atorlip 10 under finished not: bot buy nolvadex online express mail Oops, He works generic viagra overseas never look ! so! A http://bluelatitude.net/delt/vews-of-canadian-pahamacy-online.html t brown nails http://bazaarint.com/includes/main.php?prilosec-otc-ship-to-canada length, dollars people. The http://www.jambocafe.net/bih/24-hour-canadian-pharmacy/ Moisturizer went m serratto.com buy tetracycline online I this have feel cb1 weight gain pill reviews anywhere Not continue that.

şi moartea unui vagabond”)

Legendă din viaţa de periferie

– versiune scenică de Victor Ioan Frunză –

Liliom, artist: Alin Florea

Julika, menajeră: Nicoleta Hâncu

D-na Muskát, patroană: Emilia Mocanu

Mari, prietena lui Julika: Corina Borş/ Narcisa Novac

Ficsur, şuţ, apoi predicator în Cer: Andrei Huţuleac

Comisarul de poliţie, pe Pământ şi în Cer: Valentin Terente

Berkovici, detectiv pe Pământ şi în Cer: Zane Jarcu

D-na Hollunder, fotograf: Silvia Tariq

Hugó, logodnicul lui Mari, apoi soţul ei: Adrian Ştefan

Linzmann, casier: Valentin Terente

Kádár István, sinucigaş de treabă: Alexandru Marin

Dr. Reich, avocat sinucigaş: Flori Popa

Luiza, fata lui Julika: Iulia Vasilescu

Medicul: Ionel Spălatu

Strungarul: Alexandru Marin

Copiii Strungarului: Andrei Mocanu, Sorin Dragu, Bianca Maria Popa

Doi poliţişti: Alexandru Marin, Ionel Spălatu

Orchestra: Alin Stoian, Andrei Petrescu, Victor Ţigănuş, Trufia Petru

Muzica: Tibor Cari

Scenografia: Adriana Grand

Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză

Textul Prologului şi versurile cântecului „O faptă frumoasă”: Andrei Huţuleac.

Fotografii de Adriana Grand

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.