Să ne bucurăm de furtună!

Am intrat în sală. Cu aşteptări, cu dorinţe, cu pretenţii şi curiozităţi. După trei ore nu mi-a mai păsat de nimic din toate câte ştiam despre „Furtuna” lui Shakespeare; eram un spectator încântat. Regizorul Alexander Morfov m-a convins că se poate face entertainment de calitate dintr-un text considerat de mulţi sacrosanct. Iar dacă magia funcţionează şi pentru un sceptic, sunt sigură că marele public va fi la fel de cucerit.

Spectaculozitatea acestei montări de la Teatrul Naţional Bucureşti este frapantă. Esţi perpetuu surprins, ritmul e susţinut şi alternat cât să capteze atenţia, iar auzul şi văzul sunt stimulate constant. De cum intri în sală începi să observi detaliile decorului semnat de Nikola Toromanov. O scenă-corabie, cu catarge, trape, hublouri şi parâme, o punte la înălţime şi obiecte plasate ca într-un mistery game în care trebuie să le descoperi unul câte unul. Acest decor-personaj prinde viaţă şi respiră laolaltă cu actorii. E foarte viu şi ofertant pentru tot ce înseamnă spectacolul „Furtunii” de la TNB.

Vitalitatea acestui spectacol are ceva din pitorescul elevat al spiritului Cirque du Soleil. Scenele spun fiecare câte o poveste despre dragoste, trădare, crimă, răzbunare, prietenie, loialitate sau frică şi compun împreună povestea-cadru a magiei teatrului. Prospero în interpretarea lui Ion Caramitru nu nici filosof, nici tiran, nici vrăjitor. Cu chipul unui Einstein obosit şi aerul unui om care şi-a acceptat soarta, Prospero e luat prin surprindere de acest ultim favor al vieţii. Opţiunea răzbunării e nouă pentru el şi pare stângaci şi şovăitor în voinţă. Mai degrabă un bunic sfătos, decât un duce cu planuri de redobândire a tronului. Hachiţos, suspicios, atent şi foarte meticulos organizează din mers scenariul pe care Ariel îl are de dus la bun sfârşit pentru a-şi câştiga libertatea promisă şi amânată. Iar la final totul o ia de la capăt. Să fi fost vis, să fi fost închipuire sau o repetiţie generală?

Întreaga construcţie se axează pe jocul la vedere cu convenţia scenică. Ieşiri din personaj cu efect comic, replici care devin lait-motiv, derapaje voite şi senzaţia că suntem părtaşi la joaca unei trupe de actori. În afară de câteva stridenţe care strică echilibrul, bunul simţ al umorului face ca această lectură lejeră a textului shakespearian să funcţioneze. Dacă ar lipsi acordurile de la „Margareto, întoarce-te” şi selfiul de adio la plecarea lui Ariel, aş avea toate motivele să spun că invenţiile comice sunt punctul forte al montării.

Amestecul de burlesc, fantastic şi, de ce nu, comecial în sensul bun al cuvântului face spectacolul să fie plăcut. Calitatea şi reuşita, însă, stau şi pe umerii distribuţiei. Ion Caramitru, cu rostirea sa şuierată şi frazarea nuanţată îi dă lui Prospero candoare şi nebunie ludică de-o potrivă. Crina Semciuc este Miranda cea naivă şi gata să ofere iubire. Alexandru Călin – un Ferdinand din poveste, construit parcă după chipul Prinţului Eric din „Mica Sirenă”. Istvan Teglaş îl compune pe Ariel din contraste; gesturi, atitudini, tonalitpţi, expresii şi alinturi. Are într-adevăr energia a mai multe spirite, duioşia servitorului fidel şi naivitatea frumoasă a unui spriduş pus pe şotii. Mihai Călin îl ia foarte în serios pe Caliban cel hâd şi meschin, încât e comic şi tragic. Bombăne, se bosumflă, se bucură ca un copil şi crede sincer tot ce spune. Ca un disc de vinyl repetă sârguincios că insula e a lui, că Prospero i-a furat-o şi are nebunia frumoasă a monstrului cu suflet mare, care face rău fără să-şi dea seama. Ţi-e drag de Caliban.

Scenele de grup sunt sarea şi piperul care fac ca „Furtuna” să fie o mostră de entertainment de calitate – acel gen de spectacol pentru toată familia. Adrenalina creşte, ai motive să râzi, să te emoţionezi şi să te bucuri de teatru. Spectacolul nu are greutatea a ceea ce ştim că înseamnă „Testamentul lui Shakespeare”, ci spiritul teatrului elisabetan; prospeţimea şi surpriza care l-ar face pe cel poposit în Globe să comande încă o bere, sprijinit de o coloană şi să rămână în picioare până la sfârşit.

Ca o mare desfăşurare de forţe, cu umor pe înţelesul tuturor şi emoţie în doze bine cântărite, „Furtuna” după William Shakespeare în regia lui Alexander Morfov este spectacolul total de la TNB. O experienţă reuşită care ne aduce aminte că teatrul se face pentru public.

Teatrul Național București

„Furtuna” după William Shakespeare

Regia: Alexander Morfov

Traducere: Radu Nichita, Nina Cassian

Costume: Daria NiGht, Andrada Chiriac

Decor: Nikola Toromanov

Asistent regie: Patricia Katona

Asistent Scenografie: George Pomponiu (decor) / Daria NiGht (costume)

Ilustrație muzicală: Alexander Morfov

Coregrafie: Florin Fieroiu

Light design: Chris Jaeger

Pregătire muzicală: Lucian Maxim

Distribuție:

Prospero: Ion Caramitru

Miranda: Crina Semciuc

Caliban: Mihai Călin

Ariel: Istvan Teglas

Ferdinand: Alexandru Călin

Sebastian: Gavril Pătru

Antonio: Ioan Andrei Ionescu

Alonso: Andrei Finţi

Gonzalo: Vitalie Bichir

Stephano: Marcelo-S Cobzariu

Trinculo: Mihai Calotă

Marinari, Spirite, Creaturi ale insulei: Eduard Cârlan, Mădălin Mandin, Idris Clate, Ionuț Toader, Axel Moustache, Eduard Adam

Nimfă: Alexandra Poiană