Viața se trăiește pe repede înainte. Pentru că trebuie să ții pasul cu totul, ai tras aer în plămâni și deja numărul populației a mai crescut, poluarea s-a extins, câteva mii de copaci cu siguranță au murit, economia a luat-o razna etc. Ne grăbim să dormim, să ne trezim, să mâncăm, să iubim, ne odihnim ca să ne putem grăbi din nou. Și brusc, un singur moment poate scurtcircuita ritmul vieții cotidiene în care totul pare atât de așezat și de simplu. Un cuplu realizează, în timpul cumpărăturilor la Ikea, că ar putea avea un copil. Pentru niște oameni preocupați de problemele mondiale, atât filosofice, cât și concrete, întrebările care se nasc par a fi unele firești: oare e o alegere corectă să naștem un copil în lumea aceasta? Dar nu cumva suntem deja prea mulți? Dar dacă acel copil sau nepoții sau strănepoții lui vor salva sau vor distruge această lume? Și așa, cei doi tineri, în verva lor verbală și absurdă, își dau seama că respiră din ce în ce mai greu…
Când a scris „Lungs”, Duncan Macmillan și-a imaginat o montare fără sunete, lumini sofisticate sau scenografie. Cei de la Teatrul Schaubühne din Berlin, de exemplu, au optat pentru un artificiu relevant pentru tema textului. Actorii stau pe biciclete și în timp ce pedalează produc curent electric pentru reflectoare. Nicolae Constantin Tănase, tânăr regizor de film la prima încercare de a crea un spectacol de teatru, respectă dorința autorului. Fără muzică sau alte sunete, fără un design de lumini, fără obiecte care să ți se întipărească pe retină. Denisa Nicolae și Liviu Romanescu coboară treptele, se așază la o masă, își pun textul în față și citesc. Pare un spectacol lectură până când te trezești buimac în mijlocul poveștii, emoționat, captivat, implicat doar de la o simplă conversație la masă, fără ca cei doi să se privească, fără ca tu să le vezi privirea. Când s-au așezat, ei deja erau un cuplu. Intimitatea cu micile fericiri, cu spaime și îndoieli se deschide asemenea unei flori de cireș primăvara, bănuind că o va spulbera vântul curând. Viața lor de cuplu e fragilă, aproape translucidă, bogată în cărți despre cum lumea o ia razna, în conversații cu veleități intelectuale despre cât de mult poluează un pempers. Îi frământă gândul că ar putea da naștere unui copil într-o lume supraaglomerată, anxioasă, incultă, săracă, analfabetă… Și totuși, asta să-ți fure dreptul de a oferi viață unei bucăți din tine și persoana iubită? „Lungs” nu se oprește la problema copacilor care ar trebui plantați, ci vorbește despre maturizare și asumarea că aceasta e lumea în care trăim, nu avem alta mai bună, aici trebuie să ne naștem copiii, aici trebuie să-i creștem și să le dăm aripi.
Dar poate pilonul de rezistență din spectacolul „Lungs” nu este problema socială, politică sau de mediu, ci povestea de dragoste dintre cei doi care se țese în spatele tuturor cifrelor, pădurilor neplantate și a dioxidului de carbon. Ce înseamnă să pierzi o sarcină? Ce înseamnă să fii trădat când ți-e cel mai greu? Așa devine „Lungs” un spectacol despre o iubire naivă care orbita în jurul micilor bucurii și care se transformă într-o iubire matură, constructivă, iertătoare. Dacă micul nostru univers intim, plămădit din noi înșine, se prăbușește, atunci întreaga lume ni se surpă de sub picioare. Montarea lui Nicolae Constantin Tănase are o esență de natură cinematografică care constă într-o emoție construită prin gesturi reținute, puține, neteatrale și mizează pe montajul pe care și l-ar putea face orice spectator în minte. Dincolo de anxietatea înfiorătoare prezentă în societate astăzi, el pune în valoare această mică lume care ne face să ne trezim dimineața și care se reduce la atât de puțin. Copilul crește, părăsește casa, rămân amintirile tinereții, persoana iubită și, apoi, moartea. Ecuația vieții e simplă și egoistă, indiferent de câți copaci ai planta. Monologul final al Denisei Nicolae e încă o dovadă a faptului că tot valorile general valabile ne dictează viața. Singurătatea, pierderea, iubirea, moartea încă sunt și vor rămâne coordonatele esențiale chiar și într-o lume nebună care se chinuie în disperare să refacă ce a distrus și continuă să distrugă.
Între Denisa Nicolae și Liviu Romanescu se creează o chimie perfectă, nedisimulată, reușind împreună să transmită senzația de fragilitate a lumii noastre interioare, dar și a celei de necuprins. Un „te iubesc” spus la finalul spectacolului, în drum spre azil, în fața bătrâneții, a inevitabilului, te face să-ți amintești că ai viață în plămâni la fiecare gură adâncă de aer pe care o tragi în piept și că oricât ne-am grăbi, destinația finală e una singură.
Vanner Collective
(companie internațională de artiști independenți)
„Lungs” de Duncan Macmillan
Regia: Nicolae Constantin Tănase
Cu: Denisa Nicolae și Liviu Romanescu
Print