Pe 23 aprilie, Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, a început la Craiova ediția din 2014 a Festivalului Internațional Shakespeare. În aceeași zi, Sala Media a Naționalului bucureștean găzduia, într-o atmosferă de ținută, într-un cadru valorificând documente de arhivă, colocviul dedicat celor 120 de ani de la nașterea lui Camil Petrescu, figură importantă a interbelicului românesc, modernist de forță, cu multiple fațete și personalitate de anvergură în istoria teatrului românesc.
Manifestarea organizată de fundația ce poartă numele autorului și de revista „Teatrul azi”, împreună cu alte instituții culturale, a oferit publicului o dimineață relaxată de amintiri și reflecții cu și despre un scriitor și un om care a fascinat epoca tulburată în care a trăit și posteritatea deopotrivă. Desfășurată într-un cadru elegant, evocarea a început, de fapt, din foaierul Sălii Media, cu expoziția fotodocumentară Camil Petrescu-120, realizată de Ofelia Creția și oferită de Muzeul Național al Literaturii Române. Printre rânduri așternute pe hârtie, din biblioteca personală sau de pe străzile vechiului București, pe care le străbătea însoțit de prieteni sau însingurat, de la atmosfera convivială a meselor familiale la sobrietatea multor evenimente din viața culturală, portretul lui Camil Petrescu prindea contur nu cu gravitatea specifică evocărilor de figuri canonice, ci mai degrabă cu liniștea și cu forța profunzimii care susțin permanența valorilor. Nu un discurs fotografic encomiastic propunea expoziția, ci un discurs îndrăgostit despre un creator cu un destin fericit în literatură, dar nu și în viață sau, cum spunea scriitoarea Ioana Pârvulescu, despre o personalitate care a fost erou în viața sa personală și om simplu în propria sa literatură. Stând sub semnul războiului, al violenței după care nimic nu mai poate fi la fel, acest destin s-a desfășurat, a argumentat vorbitoarea, într-o epocă a îndrăznelilor și a curajului, o epocă marcată pentru totdeauna de starea de război pe care Camil Petrescu n-a depășit-o, de fapt, niciodată.
Fapt subliniat de amfitrioanele colocviului, aceeași Ioana Pârvulescu și Florica Ichim, directoarea Fundației Camil Petrescu și a revistei „Teatrul azi”, dar și de criticul literar Cornel Ungureanu, care a evocat la obiect ipostaza de gazetar a autorului, rar invocată în ultimii ani. În treacăt fie spus, una dintre reușitele colocviului a fost aceea de a contura din gânduri rostite spontan de numeroșii participanți, din comunicări susținute cu entuziasm (precum cea semnată de criticul de teatru Natalia Stancu), din reflecții înregistrate și din, am spus deja, instantanee fotografice diversitatea și amploarea carierei lui Camil Petrescu, în și dincolo de teatru, precum și complementaritatea acestor ipostaze: prozator, dramaturg, estetician și teoretician al teatrului și director de teatru național (e drept, pentru scurtă vreme), cronicar dramatic, gazetar și creator de publicație. Între oglinzi paralale, în spiritul autenticității și proustianismului pentru care a pledat asiduu, creatorul s-a conturat din tușe multiple, majoritatea admirative, în prezența fiului său, sosit din Germania pentru a participa la evocare.
Nimic nu i-a fost străin intelectualului despre care au vorbit, pe 23 aprilie 2014, cu vădită atașare sau cu evidentă detașare, ambele prielnice, în feluri diferite, evocării, critici de teatru (Natalia Stancu, George Banu) și critici literari (Cornel Ungureanu, Ioana Pârvulescu, în absența lui Nicolae Manolescu, bun cunoscător al operei camilpetresciene și al interbelicului în general). Versuri scoase din volume pe care nu le mai deschid azi decât studenții de la Litere sau fragmente din scrieri memorialistice au citit actorii Ilinca Tomoroveanu, Marius Stănescu, Șerban Cellea, Emilia Bebu și Vlad Logigan, într-un spațiu elegant definit doar de câteva portrete ale scriitorului și de coșuri pline cu mere, fructele preferate ale lui Camil Patrescu, și covrigi.
Și personajele din „Patul lui Procust” (roman care a avut parte, în urmă cu mai bine de cincisprezece ani de un spectacol splendid regizat la Teatrul Bulandra de Cătălina Buzoianu, prezentă în sală), și cele din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, și ideile din „Danton” sau „Jocul ielelor”, și fascinația exercitată de Marcel Proust și-au găsit locul în discuțiile și intervențiile de la colocviu, care n-a urmat un traseu prestabilit, preferând o spontaneitate ce lipsește adesea din colocviile științifice și lăsând loc pentru intervenții venite din public. De altfel, un public în care au fost prezenți Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Mircea Albulescu sau Irina Movilă, câțiva dintre actorii pe care i-am văzut. Ceea ce nu pot spune despre reprezentanții firavei prese din România și nici despre breasla subțire a cronicarilor și a criticilor de teatru.
După Cluj și Timișoara, care au găzduit tot în luna aprilie întâlniri similare în cadrul Anului Camil Petrescu, după ce Radio România Cultural a difuzat recent mai multe spectacole de teatru radiofonic după piese de Camil Petrescu, iar câteva reviste culturale au publicat și vor publica în continuare fragmente redescoperite din publicistica autorului, colocviul de la București a fost încă o încercare de a reafirma nu atât o valoare din canonul cultural românesc, cât importanța și potențialul unei valori, care, pentru o mulțime de tineri, inclusiv din rândurile creatorilor, rămâne o valoare de muzeu și asta, nu numai din cauza a ceea numim „gustul epocii”.
Print