Scrisoare deschisă…

Tudor-Costin Sicomaş

Stimate domnule Shakespeare,

În numele meu, al bucureştenilor, al românilor şi al lumii întregi, îmi scot pălăria în faţa dumneavoastră şi vă închin o plecăciune profundă. Pentru tot ceea ce aţi dat culturii europene şi mondiale, vă mulţumesc! Pentru tot ceea ce mi-aţi permis să descopăr despre lume, despre om, despre mine, prin intermediul lucrărilor dumneavoastră, mulţumesc! Nu în ultimul rând, mulţumirile vi se cuvin şi în calitate de fondator al unuia dintre cele mai cunoscute şi apreciate teatre din lume – The Globe.

Şi acum, dragă domnule Will, îmi veţi permite, desigur, să vă povestesc câte ceva despre experienţa mea cu spectacolul „Cum vă place” – pe un text scris chiar de domnia voastră – reprezentat la Bucureşti de către o trupă de opt actori ambulanţi, aparţinând Teatrului The Globe, din Londra. În jurul orei 17:30, în data de 11 iulie, în Piaţa George Enescu din Bucureşti, ne-am adunat rând pe rând iubitori de teatru, actori – cam puţini în prima zi, ce-i drept – critici sau, pur şi simplu, public curios. Trebuie să menţionez că, în mod uimitor, miraculos aş putea spune, căldura care ne chinuise atâtea zile până atunci, dispăruse ca prin farmec, lăsând loc unei brize foarte plăcute, parcă pentru a ne introduce şi mai mult în atmosfera magică a Pădurii Ardenne. Aşa că, încă de la primele semne, atmosfera a fost exact aşa „cum vă place”, maestre – un iz britanic plutea în aer.

M-a frapat să văd o construcţie micuţă de lemn, asemănătoare unei căruţe de actori ambulanţi din Evul Mediu. Şi mai ieşită din comun a fost ingeniozitatea cu care cei opt actori ai companiei The Globe s-au folosit de scenografia respectivă, transformând-o, prin mutarea acţiunii când într-o cameră de castel, când într-un ring de box, când în inima pădurii fermecate în care personajele create de dumneavoastră, domnule Shakespeare, se pierd şi se regăsesc. Întocmai ca într-o trupă ambulantă ce se respectă aproape toate rolurile au fost împărţite între cei opt artişti. Doar trei actori au avut sarcina de a interpreta câte un singur personaj: Will Featherstone (Orlando), Deirdre Mullins (Rosalinda), Beth Park (Celia). Restul de cinci au preluat toate rolurile rămase. Astfel, Tobias Beer i-a interpretat pe Silvius, Charles şi Le Beau, Will Mannering le-a dat viaţă lui Tocilă şi Adam, John O’Mahony a fost, pe rând, Ducele Frederick Uzurpatorul, Ducele Senior şi Audrey, Will Oxborrow i-a întruchipat pe Oliver de Bois, Corin şi preotul Oliver Martext şi, nu în cele din urmă, Emma Pallant i-a jucat pe Jacques Melancolicul şi pe Phoebe.

Nu vreau să închei scrisoarea deschisă fără să trec printr-o analiză scurtă a fiecărui interpret. Pentru că toţi merită cuvinte de laudă. Toţi, indiferent de mărimea rolului atribuit. În primul rând, Emma Pallant a fost cea care a ieşit cel mai mult în evidenţă – şi asta s-a putut observa şi din reacţiile publicului – în Jacques „Melancolica”. Nu, maestre Will, nu am greşit. Regizorul James Dacre a ales să îl transforme pe Jacques într-o femeie, o însoţitoare a ducelui alungat Senior. Astfel, personajul a căpătat mult mai mult tragism, dar şi profunzime. Melancolia lui Jacques nu a mai fost ceva pur patetic, ci actriţa i-a insuflat o dimensiune dramatică reală, ceva ce majorităţii interpreţilor lui Jacques le lipseşte. La polul opus s-a aflat Emma Pallant în rolul păstoriţei Phoebe – ne-a arătat o fată hotărâtă să facă orice pentru a pune mâna pe bărbatul iubit, şi anume Ganymede alias Rosalinda. Am descoperit o actriţă completă, cu foarte multe valenţe interpretative.

În continuare, cuplul de îndrăgostiţi Rosalinda-Orlando s-a dovedit a nu fi tipul clişeistic cu care ne-am obişnuit. Nu au existat niciun fel de dulcegării ieftine în jocul dintre cei doi. Deirdre Mullins a fost o Rosalinda puternică, convinsă de dragostea ei pentru Orlando şi de a lui pentru ea şi, tocmai de aceea, hotărâtă să îl facă să îşi recunoască sentimentele. Cu atât mai mult cu cât Will Featherstone a dat viaţă unui Orlando foarte simpatic, dar timid, necunoscător într-ale dragostei. Un alt actor de excepţie al trupei s-a dovedit a fi John O’Mahony, care ni i-a prezentat pe cei doi fraţi ducali – uzurpatorul şi cel alungat de la curte – scoţând în evidenţă versatilitatea talentului său. Nu pot să trec fireşte, peste personajul care este, poate, cel mai simpatic din întreaga piesă, Tocilă, bufonul Celiei, interpretat de Will Mannering. Gândit de regizor ca un fel de maestru de ceremonii, el a fost cel ce a deschis spectacolul amintind publicului, într-un mod foarte subtil şi artistic, să îşi închidă telefoanele mobile. Şi tot el a fost cel care pe parcursul spectacolului a făcut câteva giumbuşlucuri care au stârnit ropote de aplauze. Nu în cele din urmă, Will Oxborrow, în rolul lui Oliver, fratele mai mare al lui Orlando, şi Beth Park, interpreta Celiei, au întregit tabloul unui spectacol de excepţie, aflat sub deviza Teatrului „The Globe”, din Londra.

Şi, pentru a încheia într-o manieră demnă de un asemenea interlocutor, vă mai invit, stimate maestre Shakespeare, să vă mai trimiteţi supuşii actori în capitala României. Publicul nostru vă stimează, vă respectă şi vă apreciază. Exact aşa „Cum vă place”!

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.