Scufița Roșie sau despre magie și incomunicare

A fost odată o fetiță tristă, tristă, pentru că nimeni n-avea timp să se joace cu ea. Mama ei, cu o tabletă în mână de dimineața până seara, în taior elegant și cu pantofi cu toc cui, trece din când în când prin viața ei și spune permanent exasperată: „N-am timp!!!” A fost odată o fetiță care, închisă în lumea ei, în camera ei cu jucării, visează la lumea cea mare de afară și la sutele de prieteni pe care și i-ar putea face, dacă ar putea. A fost odată o fetiță singură, singură, ca foarte multe fetițe din lumea noastră, închise în camerele lor superbe, cu jucării, dar lipsite de prezența părinților mereu ocupați, lipsite de contactul cu lumea reală.

Așa începe „Scufița Roșie”, adaptarea lui Felix Alexa după Charles Perrault, spectacol pus în scenă la Teatrul Țăndărică și care a avut premiera în cadrul Festivalului Teatrului Contemporan de Animație ImPuls, aflat în plină desfășurare la Țăndărică, până pe 27 noiembrie. Și dacă aveți nevoie de o infuzie de energie, mergeți neapărat într-una din aceste zile la Țăndărică, pentru că veți descoperi o sală care vibrează râde, plânge, se teme, trăiește alături de cei de pe scenă. Și mult mai multă bucurie reală și necontrafăcută decât în orice altă sală de teatru.

Felix Alexa a pus în scenă o variantă modernizată a poveștii „Scufița Roșie”, trăgând-o puțin în contemporan, prin aceste update-uri legate de incomunicarea dintre părinți și copii în societatea noastră, de îndepărtarea copilului de tot ce înseamnă natură și de nevoia lui de a o descoperi. Iar ceea ce iese e un spectacol în aceeași măsură pentru copii și pentru adulți, o poveste construită cu multă duioșie, cu umor din plin și cu un strop de ironie care, în anumite scene, e sarea și piperul.

Scufița Roșie a lui Felix Alexa este o fetiță cu ochi triști, interpretată de Olga Bela, și care primește într-o zi de la mama ei o hăinuță roșie cu o glugă la fel de roșie. Îndrăgostită pe loc de hăinuța primită de la mama, într-o cutie mare, colorată – singurul gest de atenție din întregul spectacol pe care mama i-l acordă copilului –, fetița o va îmbrăca fericită și n-o va mai da jos niciodată. Curând, va veni și misiunea bine-cunoscută a Scufiței Roșii, aceea de a merge la bunica să îi ducă un coșuleț cu mâncare și medicamente. Iar drumul trece prin pădure…

Mama Scufiței, așa cum e construită de Liliana Gavrilescu, este prototipul mamelor-femei de afaceri, cu degetele nedezlipite de tabletă și total ruptă de lumea propriului copil. Însă totul cu foarte multă ironie. O simpatică oglindă pusă în față părinților grăbiți ai secolului 21. Tot ea va fi și mânuitoarea și vocea bunicuței din pădure, un personaj excelent creat și o păpușă asemenea, cu ochelari pe nas și o claie de păr alb, ca o vată de zahăr uriașă, o construcție în care se amestecă în egală măsură umorul și duioșia.

Felix Alexa folosește ca pretext drumul Scufiței Roșii și renunță la alte contemporaneizări. Fetița, deși suntem în lumea tabletelor, nu va lua metroul spre casa bunicii și nici vreun telefon mobil nu va avea cu ea, doar coșulețul roz și… va porni, exact ca-n poveste, prin pădure. Iar pădurea e spațiul minunat, în care descoperă dintr-odată… viața. Și prima întâlnire va fi cu lupul. Un lup delicios de simpatic, o păpușă mare și mai degrabă caraghioasă decât înfricoșătoare, cam jerpelit și cu burta goală și urât-foc. E mânuit de Daniel Stanciu, ajutat de alți actori, și e un lup de care n-ai cum să nu te îndrăgostești. Mai ales că el va ieși cel mai ciufulit din toată povestea, și cu burta tăiată și cu pensele atârnându-i în blană. Însă copiii sunt în extaz în sală când lupul o mănâncă pe bunică și-o așteaptă la ea în pat pe Scufița Roșie… cu labele lui mari, cu botul uriaș, cu urechile la fel și cu ochelarii ei pe nas. Și sala toată îi strigă Scufiței Roșii să nu se lase păcălită, că în pat nu e bunicuța, ci e lupul, „prietenul” ei din pădure.

Superbe sunt și întâlnirile Scufiței pe drumul printre copaci cu omida care se joacă atât de frumos cu ea și mai ales cu melcul cu care face întrecere „cine ajunge primul” și ea îl lasă să câștige, cu fluturii care i se așază pe mână, un întreg univers magic la care ea n-a avut niciodată acces până atunci.

Într-un decor de poveste atât de delicat construit de Marian Sandu, rătăcirea fetiței printre copacii din pădure, căsuța bunicii cu fereastră ca-n povești, păpușile atât de frumos create, totul vibrează magic și lasă un gust minunat de poveste, ca o gutuie coaptă la geam, într-o casă la țară…

Teatrul Țăndărică

„Scufița Roșie”, adaptare de Felix Alexa după Charles Perrault

Regie, concept imagine, efecte speciale: Felix Alexa

Scenografie: Marian Sandu

Muzica: Alexei Țurcan

Distribuţia: Olga Bela, Liliana Gavrilescu, Daniel Stanciu, Florin Mititelu, Adrian Lefter, Dan Codreanu, Ana-Maria Bălescu

Foto: Andrei Roșianu