Pe 19 decembrie la Aldwych Theatre de la Londra a avut loc premiera oficială a unui musical mult așteptat: „Stephen Ward“, în regia lui Richard Eyre, fost director artistic la National Theatre, pe muzica celebrului Andrew Lloyd Webber. Criticii de teatru din Marea Britanie și prea internațională subliniaseră deja că așteaptă o confirmare de la cunoscutul compozitor intrat în istorie pentru o mulțime de producții, dar mai ales pentru „Jesus Christ Superstar“, un spectacol care a făcut istorie și a avut un destin internațional spectaculos. Confirmarea era necesară și așteptată pentru că, în opinia criticilor, trecuseră peste douăzeci de ani de când artistul nu mai dăduse o creație de forță.
Dar, se pare, nici de data aceasta soarta n-a fost prea generoasă, de vreme ce, la nici trei luni de la premieră, după multe cronici nefavorabile, „Stephen Ward“, poveste în care compozitorul a crezut cu tărie, se retrage din stagiune, ultima reprezentație fiind programată pentru seara de 29 martie. Toate ziarele britanice au anunțat evenimentul, care arată cât se poate de direct, spre surprinderea scepticilor, forța criticii într-o țară cu o viață teatrală impresionantă și cu voci critice ale căror verdicte contează. Pentru Andrew Lloyd Webber, confirmarea cerută de breaslă și de el însuși visată se lasă așteptată, iar spectacolul se alătură celorlalte producții nereușite ale artistului din ultimii ani: „From Here to Eternity“ s-a jucat cinci luni, de exemplu, iar „Viva Forever“ a supraviețuit șapte luni, iar altele au rezistat, în cel mai fericit caz, aproape doi ani. Echipa de producție nu a motivat public decizia de a renunța la spectacol, numai producătorul Robert Fox și-a exprimat, convențional, convingerea că se va găsi cumva o cale prin care „Stephen Ward“ să fie văzut de cât mai mulți spectatori, dacă nu pe West End, atunci, altundeva. Altcineva din echipa a invocat incidentul cu prăbușirea acoperișului de la Apollo Theatre, survenit exact în seara în care avea loc premiera producției lui Andrew Lloyd Webber.
Criticul Michael Billington de la cotidianul „The Guardian“ scria că înfrângerea vine din lipsa de adecvare a poveștii la contextul actual, din interesul inexistent al publicului de azi pentru scandalul Profumo de acum câteva decenii, adăugând că spectacolul ar putea avea o viață mediocră într-un cabaret. Tim Walker, cronicarul de la „The Telegraph“ a venit cu aceeași explicație. S-a spus de asemenea, că spectacolul era sortit să fie un eșec și pentru că Andrew Lloyd Webber n-a făcut echipă cu artiști de talia sa, idee pe care compozitorul a respins-o ferm, inclusiv îtr-o scrisoare adresată ziarului „The DailyTelegraph“, în care reamintește că Sir Richard Eyre, regizorul, a fost director la National Theatre, că producătorul Robert Fox are o experiență de treizeci de ani și o mulțime de victorii la activ, iar textierii Don Black și Christopher Hampton sunt fericiții posesori ai Premiului Oscar. „Dacă singurul meu scop ar fi fost banii, oare aș fi făcut un musical (Cats, musical care s-a jucat 21 de ani) inspirat de niște poeme scrise de un poet care a murit demult, regizat de un artist fără un nume în teatrul comercial, la care am început să lucrez fără să am buget garantat?“, a comentat compozitorul.
În urmă cu o jumătate de secol, una dintre sinuciderile care aveau să zguduie Marea Britanie a fost urmarea unui proces răsunător. Osteopatul britanic Stephen Ward s-a sinucis după ce completul de judecată l-a declarat vinovat. Investigații temeinice arătaseră că acuzatul a fost implicat în acțiuni de proxenetism. Una dintre acuze susținea că el a fost cel care i le-a prezent pe modelele Christine Keeler și Mandy Rice-Davies lui John Profumo, pe atunci ministru de război în guvernul britanic.
Iată episodul pornind de la care Andrew Lloyd Webber a scris „Stephen Ward“, inițiind o adevărată campanie de reabilitare a cazului. Potrivit artinfo.com, acesta a făcut următoarea declarație într-o conferință de presă susținută pe 2 decembrie: „Pentru cei din guvern, Ward a fost doar un țap ispășitor extrem de convenabil. Un tip aflat în căutarea plăcerilor, un scandalagiu care l-a prins pe Profumo în capcana unui stil de viață detestabil“.
În anul 1963, Afacerea Profumo a fost unul dintre cele mai mari scandaluri politice care au agitat Marea Britanie, soldându-se cu demisia primului-ministru conservator Harold Macmillan și cu aceea a ministrului de război implicat. Cu doi ani în urmă ministrul Profumo avusese o scurtă relație extraconjugală cu Christine Keeler. Escapada a ieșit la iveală numai pentru că tânăra s-a lăudat că în același timp avusese o aventură și cu spionul rus Evgheni Ivanov, ceea ce a dus la un întreg scandal. Inițial, Profumo a mințit Parlamentul, nerecunoscându-și relația cu Keeler, ceea ce i-a grăbit decăderea. Cercetările au scos la suprafață rolul jucat de Stephen Ward, care a suferit o cădere nervoasă și și-a pus capăt zilelor după ce a fost declarat vinovat în urma unui proces complicat, devenind și carne de tun pentru necruțătoarele tabloide britanice.
Astă-vară, după cincizeci de ani de la afacerea Profumo, Christine Keeler, acum în vârstă de 71 de ani, a recunoscut public pentru prima dată că și-a trădat țara participând la un triunghi amoros care s-a transformat într-un scandal sexual. Latura sexuală a interesat mai mult decât dimensiunea politică, a susținut Keeler într-o carte publicată anul acesta, în care mărturisește că și-a ajutat prietenul, osteopatul Stephen Ward (printre ai cărui clienți se numărau Winston Churchill, Frank Sinatra sau Elizabeth Taylor) să dezvăluie secrete despre rachete de luptă din Occident.
Print