Știm încă din anii 80, din vremea începuturilor lui regizorale, că lui Alexandru Dabija îi plac nespus poveștile și că îi este cum nu se poate mai dragă limba română. Ne-a dovedit-o în repetate rânduri, atunci când s-a apropiat și a adus pe scenă Jucăria de vorbe, când ne-a înfățișat „tragedia gastronomică” din Capra cu trei iezi, când a înscenat o pagină formidabilă din Moromeții lui Marin Preda, când ne-a prilejuit reîntâlniri cu Ivan Turbincă și Dănilă Prepeleac ori cu feeria Sânziana și Pepelea. Toate scrieri fundamentale ale literaturii române, toate „monumente de limbă românească”, așa cum spuneau pe vremea mea „dascăli mâncați de molii” pe care exclusiviștii din ziua de azi ar vrea să îi vadă goniți din școli. Așa cum ar dori să îi vadă și pe Creangă, pe Arghezi, pe Eminescu eliminați din manualele școlare pe motiv că ei nu ar mai spune nimic tinerei generații. Că plictisesc și că ar fi inabordabili.
Și totuși. Ce ne facem cu realitatea că în seara în care am ajuns eu la Teatrul Național din Cluj-Napoca ca să văd spectacolul cu Țiganiada, montat acolo de Alexandru Dabija, pe scenariul lui Cătălin Ștefănescu, erau zeci de tineri care așteptau la un bilet în plus și care au fost nespus de fericiți în clipa în care s-au văzut intrați în sală. Deși știau că textul e vechi, învechit, de la începutul secolului al XIX-lea.
Sigur, se poate ca unii auzind că la Național se joacă epopeea eroi-comico-satirică a lui Ion Budai Deleanu în care este vorba despre țigani, despre nunta lui Parpanghel cu Romica, despre cearta pe formele de guvernământ să se fi așteptat ca totul să le fie livrat într-un ambalaj muzical. Eventual creat de Ada Milea, cu care Dabija a colaborat și colaborează frecvent. Se poate ca unii să fi fost dezamăgiți de data aceasta. Într-un fel, se poate spune că acum Alexandru Dabija le-a oferit mult mai puțin. Mai exact, aproape doar o lectură cu voce tare a primei și unicei epopei terminate din literatura română.
Critica literară mai veche, de pildă, „divinul” G. Călinescu era fascinat, precum este și Alexandru Dabija, de limba inegalabilă din Țiganiada. Critici din ziua de azi, așa cum este Nicolae Manolescu, au insistat asupra caracterului baroc al scrierii lui Budai-Deleanu. Un baroc pe care îl adaptează, atenuează, redimensionează, comentează, interpolează prin intermediul „poeților” goi sau îmbrăcați aduși pe scenă, poeți al căror rost principal este acela de a face legătura între secvențe – autorul dramatizării, Cătălin Ștefănescu. Sigur, și eu, critic cârcotaș, și publicul extrem de generos, care a aplaudat la final câteva minute bune în picioare ne-am fi dorit un plus de dinamism, ceva mai multă concentrare, un pic mai mult umor. Adică sare și piper în cantități mai generoase. Eu, criticul care se recunoaște a fi nițel prea pus pe descoperitul lucrurilor nu tocmai împlinite, ar fi dorit ca unii dintre actori să știe să rostească ceva mai bine limba din scrierea lui Ion Budai-Deleanu, să aibă un plus de abilități în mănuirea microfoanelor, să fie mai siguri pe text. Era de dorit ca însuși Alexandru Dabija să insiste mai mult în vederea unificării stilurilor de joc, fiindcă se vede cu ochiul liber că unii interpreți joacă de parcă s-ar fi transferat la Teatrul Puck, alții în cheie apăsat trăiristă, o a treia categorie preferă detașarea.
În distribuția spectacolului se regăsesc cam toți componenții trupei actuale a Naționalului clujean. Unii (Anca Hanu, Matei Rotaru, Silvius Iorga) dobândesc un plus de vizibilitate fiindcă lor le revine cel mai des misiunea de a-l interpreta pe „Poet”, alții (Ionuț Caras, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Cristian Grosu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Patricia Brad, Dragoș Pop) deoarece joacă cu desen vizibil și colorat personaje cu nume sonore (Parpanghel, Romica, Janalău, Tandaler, Satana, Vlad Țepeș, Dumnezeu), o a treia categorie (Mihai-Florian Nițu, Elena Ivanca, Adriana Băilescu, Angelica Nicoară, Ruslan Bârlea, Sânziana Tarța, Alexandra Tarce, Ioan Isaiu, Radu Dogaru, Cristian Rigman, Diana Buluga) pentru joacă bine ori își fac pur și simplu datoria.
Decorul creat de Cristian Rusu este destul/aparent de simplu. În principal, un imens dispozitiv cu umerașe pe care se găsesc costume negre și cămăși albe. Decorul acesta deține calitatea esențială de a se afla în distribuție complementară cu costumele create de Dragoș Buhagiar. Așa încât seara petrecută la Naționalul clujean este departe de a fi una pierdută.
Teatrul Național din Cluj-Napoca
ȚIGANIADA
Scenariu de Cătălin Ștefănescu după Ion Budai-Deleanu
Regia: Alexandru Dabija
Decorul și recuzita: Cristian Rusu
Costumele: Dragoș Buhagiar
Cu: Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Diana Buluga, Ionuț Caras, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Radu Dogaru, Cristian Grosu, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Elena Ivanca, Silvius Iorga, Ioan Isaiu, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Mihai- Florian Nițu, Dragoș Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarța, Sânziana Tarța
Data reprezentației: 2 octombrie 2018
Print