Sedus el însuși de fragmentar, cum o arată în special memorialistica sa din ultimii ani, de hibrid, cum stau mărturie numeroasele lui volume de eseistică, de formele create la intersecția dintre forme și sensuri, dintre plastică și teatru, dintre critica de teatru și ficțiune, fascinat de vizual, de plăcerile și, mai ales, de întrebările pe care le naște opera de artă plastică, George Banu a publicat recent, în traducerea semnată de Anca Măniuțiu, volumul „Ușa, o geografie intimă”. Lansarea cărții, a doua pe care autorul o semnează anul acesta la Editura Nemira, după „Cehov, aproapele nostru”, a avut loc pe 22 octombrie, în cadrul Festivalului Național de Teatru.
Despre noua sa lucrare, un discurs interdisciplinar, în care observația critică se îmbină cu mărturisirea asumată prin prisma unei identități biografice, dar și despre opera sa în întregime au discutat invitații la eveniment: Marina Constantinescu, director al FNT, regizorul Mihai Măniuțiu și Anca Măniuțiu, om de teatru, profesor, traducătoarea volumului, Simona Sora, scriitoare și editor-coordonator la Editura Institutului Cultural Român, care a sprijinit apariția cărții în condiiții grafice deosebite, și Călin Stegerean, specialist în arte plastice.
Axându-se pe relația mereu fertilă dintre imagine și cuvânt, pe aliajul acesta care continuă și fascineze specialiști din diverse domenii, privind și spre alte cărți ale autorului, dar și spre cărțile care așteaptă să fie scrise, punând accentul pe arta lui George Banu de a surprinde în eseuri profund personale legăturile invizibile – între personaje, personalități, spectacole, tablouri, cărți –, lansarea a pus în lumină mai multe laturi ale unei cărți ajunse recent în librăriile din România. „Ușa, o geografie intimă” examinează din perspectiva interpretării simbolice, multiple, un element aparent utilitar – poarta, ușa – care face legătura între exterior și interior și o face privind spre artiști plastici din timpuri și spații diferite.
Ivită, într-un fel din mantaua lui Kafka, probă de lectură la care autorul, după propria mărturisire, a fost supus de celebrul regizor Eugenio Barba într-un exercițiu hermenetic făcut cu ani în urmă în Italia, cartea a început să se contureze pornind de la „omul rămas în fața ușii, omul care rezistă”, apoi a integrat reflecții provocate de multiple experiențe de spectator profesionist. Revelându-se în numeroase exerciții critice și artistice ca motiv esențial al trecerii în alt spațiu, prilejuind ea însăși spectaculoase exerciții hermeneutice, ușa, liant între lumi, se dezvăluie aici ca obiect supus unei priviri asumat afective, care însuflețește întotdeauna istorii personale.
Scrisă, potrivit autorului, în logica seriei „Spatele omului”, „Cortina, fisura lumii” și „Nocturne”, noua carte sondează teritorii artistice, sensuri și stări din perspectiva eseistului care-și declară fascinația pentru ce e dincolo, pentru ce nu se vede dincolo de ușă, pentru ce nu se exprimă printr-un element concret vital și în artele spectacolului, și în artele plastice. „La Racine, la Corneille, la alți dramaturgi francezi, se întâmplă o mulțime de lucruri în spatele ușii. În Hernani, tânărul Charlemagne așteaptă decizia încoronării în spatele ușii. În teatrul de bulevard, ușa ne premite să vedem în interior. În teatrul secolului al XIX-lea, ea asigură accesul la intimitate, dar în mod fraudulos. Ușile sunt legate de un moment precis în istoria teatrului. Peter Brook făcea un exercițiu cu actorii: punea pe scenă o ușă și îi ruga să se definească față de interiorul și exteriorul ei. Era un exercițiu în care Brook miza, evident, pe ceea ce mărturisești și ceea ce ascunzi”, a explicat George Banu la lansare.
Marina Constantinescu: „Georgrafia intimă a lui George Banu e o geografie cinematografică”
Pentru Marina Contantinescu, moderator al evenimentului, noul volum reprezintă încă o incursiune plurivalentă în interiorul unui iubitor de artă, un interior care capătă acum o formă ce se lasă, încetul cu încetul, descoperită: „Relația obsedantă pe care George Banu o are cu arta dincolo de teatru îl definește cu foarte multe ipostaze și fațete, îi definește interiorul pe care deseori ne ferim să-l punem la vedere”.
„Georgrafia intimă a lui George Banu e o geografie cinematografică”, spunea directorul FNT, comentând specificul volumului în relație cu atitudinea, cu postura și „interiorul” unui scriitor care creează el însuși spațiul comunității căreia îi aparține: „Lumina din această carte este lumina tipului lui de observație și, din punctul meu de vedere, lumina care zăbovește pe fiecare carte poștală care ajunge des în cutia mea poștală. Poștașul care-mi aduce cartolinele deja îi recunoaște scrisul, le pipăie și îmi spune ce este înăuntru. Înăuntru este un simbol dinafara ușii, dinafara porții casei mele, către interiorul ei. Este o relație a intimității, a corespondenței legate de cuvânt și de imagine, pentru că acea cartolină e un cod intim, personal, într-o geografie în care, împreună, ne simțim bine. Fiecare are o geografie intimă și important e cu cine se intersectează și cu cine umblă în acest spațiu al comunității, în care ușile succesive care delimitează spațiile deliminează fascinația descoperirii unei lumi cu identitate, așa cum este cea a lui George Banu”.
Mihai Măniuțiu: Călătorul în pelerină elisabetană
În așteptarea unei viitoare cărți despre călătorii teatrale, regizorul Mihai Măniuțiu a oferit în scurta sa prezenta o „cheie” cu care se poate intra în lumea autorului, o perspectivă indispensabilă cititorului pentru o lectură corectă: „Structural și tipologic, George Banu este, pentru mine, figura călătorului, a unui călător mai degrabă în pelerină elisabetană decât în obișnuitul parpalac modern. Nu e tocmai nomad, ci e călătorul paradoxul și cel mai adesea imprevizil. E un călător aventuros nu numai în sens spiritual, ci și în sens fizic, geografic. Un călător neliniștit, dar în același timp stăpânit de un fel de candoare, văzând prea multe locuri ale lumii ca să nu știe că, în orice direcție ai apuca, până la urmă ajungi spre casă. Iar acasă, pentru George Banu, înseamnă ideea cărților cu care se întoarce din călătorii, viziunea sau intuiția cu care le va scrie în pacea monastică a biroului său.”
Părăsind spațiul intim al biroului parizian, dar numai pentru a se întoarce acolo peste o vreme, autorul noii lucrări lansate acum la FNT, „nu renunță la mirajul de a se surprinde pe el însuși”, spunea Mihai Măniuțiu admirativ, și se lasă „înghițit de starea de călătorie”. „El nu se preface că s-ar rătăci, el se rătăcește de-a binelea, deoarece numai așa descoperă lumi și lucruri. Cărțile lui sunt călătorii pe care nu le-au putea face, dacă nu l-ai urma sau însoți pe el, pe acest călător avar și totodată generos, predestinat să lărgească orizonturile. Așa e și cartea pe care o lansăm azi”, adăuga regizorul, invitând la lectură.
Simona Sora: O geografie în primul rând personal familială
Fără să fie remarcat în premieră, caracterul romanesc al eseisticii lui George Banu, în care e împletit mereu un consistent fir memorialistic, a fost adus în discuție de scriitoarea Simona Sora: „Este o carte fascinantă și la nivelul erudiției, pe care am citit-o ca pe un roman epistolar, pe care George Banu îl schițează privind dintr-un punct foarte departe de erudiția ca atare, un punct care ne privește pe toți, care este acela al identității personale, adevărate. George Banu schițează aici o geografie în primul rând personal familială. Din punctul acela aruncă anse spre propriii părinți, ușa devine o metaforă, dar brusc în acest roman apare o ansă aruncată spre tatăl care nu suporta ușile care scârțâie. Gesturile cu care tatăl făcea ușa să nu mai fie sonoră pentru mine fac cât toată erudiția desfășurată aici. Tot o sonoritate care ne tulbură este aceea a cheilor care închid ușile închise și atunci apare o altă ansă: mama care a predat cheile apartamentului confiscat, o traumă care persistă în acest moment.”
„Ușa, o geografie intimă”, inedit roman epistolar travestit, așadar, într-un volum de eseistică având puternice accente confesive, este în primul rând o cale de acces, comenta scriitoarea, într-un imaginar personal, dar în același timp impersonal al lui George Banu.
Anca Măniuțiu: Între legătură și ruptură, între definitiv și provizoriu
„Actul critic, departe de a fi un demers arid, este susținut în permanență de ceea ce George Banu numește senzualism empiric. Textele din carte se citesc precum capitolele unui roman”, a afirmat și Anca Măniuțiu, traducătoarea volumului, încercând să schițeze în câteva cuvinte o poetică a scriitorului ce gravitează în jurul spațiului de trecere, a spațiului intermediar și punctând ambivalența definitorie pentru opera sa:
„În imaginarul său, cuvintele completează tabloul și tabloul duce mai departe cuvintele. <Ceea ce nu mai pot spune cuvintele spun pânzele și invers>, afirma autorul. E vorba despre o relație, și nu doar plastică cu pictura. <Iubesc picturile, dar și spectacolele care produc un text în mine>, spunea el. Aici regăsim situarea criticului într-un teritoriu de graniță, <dans l’entre deux>, cuvânt-cheie în scrierile lui George Banu. Observăm situarea într-o zonă a indeterminării fertile, a ambivalenței care definește proximitatea și distanța, legătura și ruptura, definitivul și provizoriul, dar și geograficul și teoreticul. <Sfâșierea> între geografie și teoretic pe care el și-o asumă eu o găsesc benefică. La el, regăsim o memorie care vibrează afectiv regăsind spații din trecut în scriitura lui și relevă o cale regală de acces spre cunoașterea vie, profundă a ficțiunii care devine pictură sau a picturii care devine ficțiune în scriitura lui.”
Călin Stegerean: Cum hrănesc artele plastice teatrul
„Ultima poartă”, capitolul cu care se încheie volumul, spunea Călin Stegerean, trimite fără îndoială la „Procesul” lui Franz Kafka: „Alături de poartă există un paznic care accentuează că trecerea e posibilă doar în schimbul, doar cu prețul a ceva. Poarta trimite, sigur, la lumea transcendentală care are legătură nu cu cotidianul, nu cu lumescul”.
Pornind de la variatele compoziții reunite și comentate în „Ușa, o geografie intimă”, lucrări a căror spațialitate a analizat-o succint în intervenția sa, evidențiind diversitatea sub semnul căreia autorul volumului și-a structurat materia, Călin Stegerean a punctat, și el, nevoie de a avea o astfel de lucrare „esențială” la dispoziție: „Observ ceea ce am observat și la <Spatele omului>, o altă carte a lui George Banu, importantă pentru cei din lumea teatrului și artelor vizuale. George Banu se hrănește și ilustrează cu imagini desprinse din istoria artei, mai puțin din cea a teatrului. E o legătură care arată importanța artelor plastice pentru teatru și cât de mult hrănesc ele teatrul.”
Fotografii Florin Biolan
Print