Lavinia Șerban, Teatrologie, anul II, UNATC București
A fi sau a nu fi la festivalul Shakespeare de la Craiova când Lessing, Schiller şi Goethe şi ale lor teorii despre teatru te aşteaptă la Bucureşti în varianta enunţ pentru examenul care e acuşi, la o lună distanţă?
Aceasta-i întrebarea. După ce vezi compania The Globe în plină acţiune, astfel încât poveştile de la cursul de Istoria Teatrului Universal nu mai sunt istorie (deoarece după spectacolul „Mult zgomot pentru nimic” poţi să pipăi şi să spui: Este teatrul elisabetan!); după ce The Propellers – altă companie de teatru britanică, păstrează, după străbunul Shakespeare, doar actori pe scenă; după ce te delectezi cu niscai şcoală de teatru rus, şi cu nimic altceva decât Vahtangov, tată!, răspunsul la întrebarea de 100 de puncte nu poate fi decât afirmativ. Şi n-am uitat de „Miranda” lui Korsunovas, şi nici de „Ce păcat că-i târfă” a lui Declan Donnellan.
Căci de la Festivalul de teatru Shakespeare din Craiova te întorci cu buzunarele pline: de imagini de teatru, de bucăţi de spectacol, de muzici, de chipuri, de cuvinte, de revelaţii. Timp de douăsprezece zile, oltenii au luat cu asalt Naţionalul craiovean şi au umplut până la refuz sala Amza Pellea (au fost spectacole la care s-a stat pe scări, să nu mai pomenesc de ziua când spectatorii s-au călcat în picioare ca să vadă minunea regizorală a anului: spectacolul „Hamlet”, în regia lui Bocsardi). Provinciali care n-au mai văzut teatru de calitate, ai zice. Greşit. Spectatorul din capitala oltenească are simţul critic bine educat, nu degeaba în faţa Teatrului Liric, după spectacolul „Măsură pentru măsură” prezentat de Teatrul Vahtangov, două doamne rujate şi parfumate, cu ochi în lacrimi, se îmbrăţişeau de mama focului şi se consolau una pe cealaltă într-un viu grai oltenesc pe care numai la Craiova îl poţi auzi. Crezuseră, pesemne, că a murit Actorul, iar ruşii le dovediră contrariul: „Vezi, fată, şi noi care credeam că nu mai sunt actori buni!”.
Dar să trecem peste aceste detalii de culoare locală, la informaţii preţioase, cum ar fi însemnările despre seminariile de critică teatrală sau despre şedinţele de shakespearologie, care au (i)luminat dimineţile şi minţile studenţilor trimşi cu treabă la Craiova. Preşedintele de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, Ian Herbert, editor al publicaţiei Record Theatre (UK), a fost protagonistul unei mini-serii a cronicilor de spectacol de la Craiova, lucrate împreună cu tinerii teatrologi care la UNATC învaţă. Parola pentru a participa la acest seminar: cele trei întrebări care stau la baza unei cronici de teatru: Ce a vrut să spună acest spectacol? Cum? A reuşit să-şi atingă scopul? Prin simţul umorului negru până în măduva oaselor – de o fineţe ironică şi un bun-gust al şoaldei, Ian Herbert câştigă detaşat meciul cu mult mai aristrocratul domn Stanley Wells, autor al unor nenumărate volume despre Shakespeare şi invitatul de onoare al sedinţelor de shakespearologie.
Una peste alta, festivalul s-a încheiat cu tradiţionala petrecere la Cetate, unde lumea s-a înghiontit să servească berbecuţi la proţap, brânză, cârnaţi olteneşti, caltaboşi, toate aceste bucate îndulcite de vinul alb sau roşu, după gust, producţie proprie Mircea Dinescu. Şi, cum Shakespeare este al nostru, al tuturor, s-a încins o horă ca la nea Mărin acasă, la care au dansat cu toţii, de la invitaţi, la bucătărease şi membrii orchestrei. Felicitările, masa şi dansul s-au desfăşurat sub privirea aprigă a celui mai oltean dintre toţi oltenii: Emil Boroghină, directorul artistic al festivalului, fără de care visul unui festival Shakespeare la Craiova nu s-ar fi îndeplinit. Să ne trăiţi, domnu` Boroghină, să ne trăiţi!
Print