„Şi din 10 nu a mai rămas niciun…” negru mititel

3stars

Mistery – unul dintre cele mai căutate genuri pe site-urile de filme online. Thriller psihologic sau acşiune sau aventură, fantasy, chiar şi comedie, obligatoriu horror – toate au câte puţin mistery strecurat atât cât să fie palpitante. Ne plac ghicitorile şi poveştile care să ne pună mintea la contribuţie. Curiozitatea se spune că a ucis pisica. Nu e neapărat o zicătoare populară, în traducerea din limba engleză. Dar în multe scenarii se dovedeşte că cel mai curios personaj e şi cel care o sfârşeşte prost cel mai repede. Nu o dată casele părăsite din mijlocul pustietăţii s-au dovedit a fi bântuite, aproape mereu dacă pleci singură noaptea la drum cu maşina pentru a verifica de unul singur o pistă într-un caz de crimă ajungi cel puţin rănit, dacă nu ucis de-a binelea şi tot aşa. Dar curiozitatea este una dintre trăsăturile umane cele mai speculate de autorii de poveşti. Curiozitatea vinde bine.

Agatha Christie este o doamnă căreia mulţi, foarte mulţi producători ar trebui să îi mulţumească în genericul de final al block-busterelor cu succes de box-office. Reţetele sale reinterpretate sunt folosite de sute şi sute de scenarii care ne pun pe urmele unui caz misterios. Cam aceleaşi idei, dar cu alte nume şi alte personaje se perindă prin zeci şi zeci de filme în situaţii vag diferite. Agatha Christie este, fără îndoială, mama misterelor ficţionale. Şi nu e de mirare că este unul dintre cei mai bine vânduţi autori. Cu toţii îl cunoaştem pe Poirot al său cu mustaţa în furculiţă care descoperă cine e criminalul din Orient Expres sau descurcă iţele unei morţi pe Nil. Agatha Christie este foarte iubită la fel şi poveştile sale.

Piesa pe care a adaptat-o după romanul „And there there were none” – titlu cunoscut tuturor co-naţionalilor drept „10 negri mititei” atât de lipsitul de corectitudine politică titlu care sună cunoscut oricui – a fost montată pentru prima dată în România de către Ricard Reguant, primul regizor care a obţinut persimisunea de la deţinătorii drepturilor de autor de a folosi finalul original, cel din roman. Teatrul Avangardia îşi continuă seria de spectacole bazate pe genul mistery şi oferă publicului un spectacol precum o seară în fotoliul confortabil de acasă, ghemuit sub o pătură moale în faţa televizorului urmărind pe Hallmark-ul de acum câţiva ani cazurile elucidate de Hercule Poirot sau Jessica Fletcher în „Verdict. Crimă”. „Şi din 10 nu a mai rămas niciunul” – titlul acceptat ca fiind corect din toate punctele de vedere, deşi greu de ţinut minte, este unul care spune exact la ce trebuie să ne aşteptăm. Aşa cum o face şi criminalul. Iar spectacolul nu promite nimic de care să nu se ţină de cuvânt.

Fără să fie loc pentru prea mari invenţii regizorale, povestea curge aşa cum a intenţionat Agatha Christie şi se spune aproape singură. Câteva spoturi de lumină, muzica originală a lui Pep Sala care pune câteva accente deloc ostentative sau redundante şi creează atmosfera pe care cu toţii o aşteptăm de la acest gen, un decor simplu şi funcţional, unitar cromatic, şi matriţa în care personajele Agathei Christie vor fi ucise e gata. E drept, e de preferat să nu ştii de la început cine e criminalul pentru a te putea bucura de ingredientul principal – suspansul. Odată eliminată savoarea suspansului, povestea poată părea plictisitoare. Durează destul de mult introducerea în scenă rând pe rând a fiecărui „soldăţel/negru mititel”. Personajele care vin în casa abandonată de pe o insulă pustie la invitaţia unor misterioşi soţi Owen trebuie să se prezinte unul altuia şi chiar dacă nu vom şti până la final exact pe cine cum îl cheamă, deşi numele fiecăruia e spus de câte ori cineva i se adresează tocmai pentru a putea asocia un nume figurii, ne facem cu toţii o părere despre cine ar putea fi criminalul.

Fără partituri de joc care să permită interpretări de mari profunzimi, nota generală de asumare a cuvintelor şi joc cât mai natural şi simplu este suficient pentru a face ca seara la teatru să fie agreabilă. Există câteva tuşe mai groase şi sublinieri de ton şi gesturi largi şi vorbire artificială cu faţa la public în cazul lui Ion Haiduc şi al lui Claudiu Istodor, dar sunt repede absorbite ca ruperi de ritm venite ca un contrapunct şi nu deranjează cursul acţiunii. Se remarcă prin subtilitate şi prezenţă Lia Bugnar, iar Cristi Iacob îşi construieşte un personaj care iese din tiparul firescului şi pe care îl ţii minte.

„Şi din 10 nu a mai rămas niciunul” este un spectacol care spune curat o poveste poliţistă scrisă cu talent. Nici mai mult, nici mai puţin. Este ceea ce spune că este. Singurul lucru care nu se adevereşte pe scenă din ceea ce se poate citi în descrierea spectacoului sunt efectele atât de speciale care ar trebui a fi realizate de o echipă, de specialişti, cum altfel, din Italia, veniţi special. Cuţitele înfipte în spate şi statuile care cad de pe o poliţă sunt departe de a fi efecte speciale care să necesite o deplasare specială. Iar efectul artistic se realizează cu prisosinţă datorită calităţii scenariului şi fără a fi special.

Teatrul Avangardia

„Şi din 10 nu a mai rămas niciunul” de Agatha Christie

Distribuție: Lia Bugnar, Ion Haiduc, Claudiu Istodor, Alexandru Conovaru, Camelia Pintilie, Andrei Mateiu, Cristi Iacob, Raluca Aprodu, Tudor Istodor, Dani Ionescu

Regie: Ricard Reguant

Traducere: Irina Margareta Nistor

Efecte speciale: Stefano Orsini

Muzica originală: Pep Sala

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.