Și iar îmi scot pălăria, domnule Frunză!

3stars

Am debutat în calitate de posibil viitor critic de teatru și am dobândit formarea profesională într-o perioadă în care domeniul era dominat autoritar de Valentin Silvestru. Am beneficiat și eu de îndrumările, de sfaturile, de încurajările sale, câteodată – recunosc – m-a mai și dojenit, însă mi-a și luat apărarea fermă într-o dispută în care, din păcate, criteriul profesional fusese pus la o parte. Probabil că după debutul în paginile revistei Teatrul, pe care mi l-a facilitat Mira Iosif, și după ce am dobândit statutul de colaborator permanent în domeniu al revistei orădene Familia, datorită lui Dumitru Chirilă, invitația ce mi-a fost adresată de Valentin Silvestru de a scrie la România literară a însemnat al treilea moment decisiv care m-a făcut să rămân fidel acestei efemeride publicistice care e cronica de teatru.

Hotărât lucru, Valentin Silvestru a fost un constructor, lui și energiei lui îi datorează imens sistemul festivalier din România. A știut să coaguleze breasla, să o determine să slujească teatrul, să îi ia și să îi consemneze pulsul. Desigur, omul nu a fost perfect, autoritatea pe care o invocam mai sus se metamorfoza uneori în autoritarism. Nu prea admitea să fie contrazis. Lucru bizar pentru cineva care scria cu umor. Îi lipsea total autoironia. Mai ales două lucruri erau nenegociabile pentru cel socotit un Ayatollah. Încercarea actorilor de a face regie (totuși, aici, Valentin Silvestru a făcut o concesie majoră, recunoscându-l drept un profesionist în domeniu pe Grigore Gonța după ce acesta montase la Naționalul bucureștean Fata din Andros) și teatrul bulevardier. Pe care îl socotea ca aparținând „teatrului culinar” despre care vorbea Brecht. Așa că îl blagoslovea cu  tot felul de calificative, unul mai „tandru” ca celălalt. Nu îl scotea din condiția de fleac, de bagatelă, de spectacol inutil, care trebuia urgent scos de pe scenă.

De multe ori am fost tentat să îi dau dreptate. În anii ’80, cumpliții ani ai „autofinanțării”, cel mai adesea texte aparținând acestui gen erau convocate spre a salva Teatrele de la dezastru. Numai că nu prea erau montate de profesioniști, erau date în grija unor așa-ziși oameni de bunăvoință (les hommes de bonne volonté), care le înscenau la repezeală, cu distribuții foarte adesea încropite. Acestea ieșeau la public după repetiții extrem de puține. Exista prejudecata că nu prea ar avea nevoie de regizor și că s-ar cam pune de la sine.

Toate aceste prejudecăți și acuzații au fost dinamitate de marele Vlad Mugur prin felul în care a montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț Crima din strada Lourcine. Și, iată, în această stagiune de formidabilul spectacol cu Colivia cu nebune, pus în scenă cu extraordinara, cu atât de omogena lui Trupă fără nume de Victor Ioan Frunză, în scenografia simplă, inteligentă, fără reproș, care generează pe neașteptate și alternativ două spații (cel al Cabaretului propriu-zis și cel al interiorului casei lui Georges și a lui Albin) purtând semnătura aurită a Adrianei Grand.

În acest spectacol regizorul este peste tot, face dovada ubicuității maxime, însă fără să îți bage mâna în ochi. Nu, nimic nu s-a făcut de la sine în Colivia cu nebune de la Metropolis. S-a muncit enorm, poate cam tot atât cât s-a lucrat la Hamlet, de pildă. Victor Ioan Frunză a creat scene antologice, de un umor total. Precum aceea în care Albin învață să țină cât mai masculin posibil bucata de pâine prăjită, cea în care Jacob transportă bagajele familiei Dieulafoi, familie care s-a infuzat până și în decorul cum nu se poate mai creștin din partea a doua a spectacolului, cea a cinei ratate ori cea a dansului din final. Acestea se asociază multor altora de aceeași factură, de anvergură și de mare încărcătură comică.

Regizorul a pus amprenta seriozității lui profesionale peste tot. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, nimic nu e făcut de mântuială. Strălucesc actorii din rolurile principale, sunt absolut fermecători Sorin Miron (Georges) și George Costin (un Albin de-a dreptul exploziv), dar și din roluri secundare (Alin Florea și Corina Moise creează în rolurile soților Dieulafoi doi troglodiți perfecți, gata să își sacrifice fiica adusă în scenă exact cum trebuia de Ana Crețu, în vreme ce Nicoleta Hâncu desenează femeia libertină, iar Carol Ionescu un paparazzo ideal) ori episodice (avem parte din nou de o bijuterie ieșită din talentul lui Adrian Nicolae sau cu apariția notabilă a lui Andrei Redinciuc în Salomé). De un credit acoperit în calitatea evoluției artistice se bucură Tudor Cucu Dumitrescu, distibuit în rolul tânărului Laurent. Fiul lui Georges a cărui dorință de însurătoare amplifică tot balamucul. Cel care a făcut ca piesa scrisă în 1973 de Jean Poiret, montată (cred) pentru prima oară la noi în 1992 de Valeriu Moisescu (cu marele Cornel Vulpe în rolul Georges) să fie ecranizată atât în 1978 (cu Ugo Tognazzi și Michel Serrault), cât și în 1996 (cu Robin Williams ).

Avem și în acest spectacol muzică interpretată live de orchstra condusă de Csibi Andreea, dar și o  coregrafie exemplară. Creată de Krista Sandu și adusă pe scenă cu o rigoare absolută. Ajunge, ca să te convingi de asta, să vezi cum dansează Sorin Flutur, Sorin Miron, Andrei Huțuleac, George Costin, Carol Ionescu, Voicu Aaniței, ori cum caricaturizează deliberat dansul Alin Florea și Corina Moise. Știam de mult ce bine cântă Andrei Huțuleac sau George Costin, însă de data aceasta am avut parte de a-i auzi cântând, și nu oricum, pe Alexandru Pavel (căruia colaborarea cu Victor Ioan Frunză i-a dezvăluit și desăvârșit aptitudinile de actor de comedie) sau pe Codrin Boldea.

Victor Ioan Frunză și echipa lui ne oferă la Teatrul Metropolis trei ore de comedie adevărată. Făcută la nivelul performanței absolute. Iată de ce iar îmi scot pălăria, domnule Frunză!

Teatrul Metropolis din București

COLIVIA CU NEBUNE de Jean Poiret

În românește de Adrian Solomon

Dramaturg: Adrian Nicolae

Versiunea scenică și direcția de scenă: Victor Ioan Frunză

Decoruri și costume: Adriana Grand

Coregrafia: Krista Sandu

Direcția muzicală: Csibi Andreea

Distribuția: Sorin Miron (Georges, regizor și patron de club, fost balerin), George Costin (Albin, vedetă), Codrin Boldea (Francis, regizor de culise), Andrei Redinciuc (Salomé, balerin), Voicu Aaniței (Jacob, emigrant), Andrei Huțuleac (Mercédès, o dublură, cântă în deschidere), Alexandru Pavel  (Dl. Tabaro, un contabil cu nostalgii identitare), Carol Ionescu (Zorba, un paparazzo), Tudor Cucu Dumitrescu (Laurent, fiul lui Georges și al lui Simone), Adrian Nicolae (Dl. Languedoc, un mpcelar), Alin Florea (Dl. Dieulafoi, un deputat), Corina Moise (Doamna Dieulafoi, soția lui), Ana Crețu (Muriel , fata lor și logodnica lui Laurent), Nicoleta Hâncu (Simone, președinte Republicii Bourkina Fasso), Sorin Flutur (Un Balerin), Petronela Purima (Norbert, un marionetist)

Data reprezentației: 7 decembrie 2018

Print

Un Comentariu

  1. Vasile Mincu 13/12/2018

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.