Ultimul lucru la care se așteaptă un european de la o musulmancă e să o vadă jucând teatru sau, mai mult, să o asculte făcând glume pe scenă. Imaginea-clișeu a femeii cu chipul acoperit de vălul impus de cutuma religioasă are nevoie de un update, spun observatorii, pentru că peisajul nu este atât de monoton. Asta, în pofida faptului că în America și în Europa discursul despre musulmance se limitează la abuz și oprimare, fiind inevitabil asociat cu fenomene ca fundamentalismul și terorismul.
Există însă, în lumea artelor, inclusiv în cea a teatrului, grupuri de musulmance care ies din canon și fac notă discordantă. Un reportaj publicat de cotidianul britanic „The Guardian” pune sub lupă un grup de pakistaneze din Statele Unite care lucrează asiduu la actualizarea imaginii-șablon a prototipului de la care se abat. „Nimănui nu-i trece prin cap că musulmancele pot fi artiste. Actrițe, nici atât”, spune Aizzah Fatima, scriitoare și performer, care a renunțat la slujba de inginer la Google ca să facă teatru. Neoferindu-i-se însă decât roluri de refugiată sau de victimă a abuzului casnic, și-a făcut propria comedie, „Dirty Paki Lingerie”, un one-woman show despre musulmancele care trebuie să-și ajusteze identitatea etnică la viața din America, în care joacă 20 de personaje. Printre ele, o mulsulmancă prinsă între codul de conduită a musulmancei și dorințele femeii moderne, care vrea, printre altele, să poarte lenjerie modernă.
Reduse la stereotipii, musulmancele sunt, de de o parte, rezultatul unui început limitat, desfășurat între restricții: Fawzia Mirza, actriță/ producătoare din Chicago, a explicat cu pentru sursa citată: „Venim dintr-o cultură conservatoare în care a fi artistă nu este, în majoritatea cazurilor, ceva la care să aspiri. Nu există un venit garantat, e foarte posibil să se vorbească urât despre tine și asta îți pătează reputația. Ba chiar se zice că te faci de rușine, că îți faci de rușine familia și strămoșii și poate chiar și copilul nenăscut”.
O altă actriță, Mona Shaikh, s-a mutat în America împreună cu familia când avea 15 ani. „Când le-am spus că vreau să fac stand-up comedy”, a povestit ea, „părinții mei m-au întrebat ce-o să zică lumea și cum o să mai pot să mă căsătoresc. Dar nu mi-a păsat. Nu mă interesa decât să călătoresc și să descopăr lumea.”
Actrițele musulmance vor să-și valorifice artistic experiențele personale și să reacționeze la felul în care societatea percepe femeia musulmancă. Nadia Parvez Manzoor locuiește la New York, dar a crescut la Londra, într-o familie pakistaneză tradiționalistă și spune că a avut o copilărie grea, pe care o evocă și încearcă să o înțeleagă în one-woman showul „Burq Off!”, aplaudat pentru sinceritate, dar criticat pentru felul deloc flatant în care îi reprezintă pe reprezentanții sexului tare din Asia.
E important ca poveștile acestor femei să se facă auzite și să fie văzute pe scenă, în toată varietatea lor, în toată complexitatea lor, spun actrițele la unison. Apelul la sinceritate, indispensabilă în stabilirea unei relații interumane adevărate, și, în primul rând, pentru configurarea unei identități autentice vine, așadar, și de la un grup de artiste încântate că musulmancele încep să-și arate calitățile în literatură și în artele performative. Pe de altă parte, sunt foarte conștiente că mai e mult de făcut, mai ales într-o sferă foarte puțin receptivă la artistele asiatice.
Mirza povestește, în loc de concluzie, că și-a încheiat un discurs la o universitate din Karachi spunând că a meritat să facă drumul până acolo dacă fie și o singură persoană se simte mai puțin singură pe lume și puțin mai conectată. Și atunci, continuă artista, s-a apropiat o tânără care i-a spus: „Eu sunt persoana aceea”. „Iar pentru mine, asta înseamnă succes”, a explicat Mirza.
Print