Se întâmplă în Marea Britanie din zilele noastre, unde Teatrul n-o duce tocmai minunat, dar nici nu se poate plânge că duce dorul spectatorilor, fie că vorbim despre capitală, fie că ne referim la orăşele modeste sau chiar la zona rurală.
Afectată de o criză financiară care de câţiva ani taie bugete şi subvenţii sau, în cazurile cele mai nefericite, închide porţile unor instituţii private, viaţa teatrală din Marea Britanie merge mai departe. Acum, când Olimpiada stă să înceapă şi ţara e doldora de festivaluri la ceas de vară, inclusiv un festival Shakespeare impresionant cel puţin prin dimensiuni, anexat Jocurilor Olimpice, oamenii de teatru au găsit că e momentul potrivit să semnaleze o problemă… veche.
Mai bine mai târziu decât niciodată, se spune. Fără îndoială. Dar, în cazul acesta, ar fi impropriu să judecăm aşa. Că dramaturgia oferă mai multe roluri bărbaţilor decât femeilor este lucru ştiu de oricine din breaslă. Nu numai în Anglia e astfel, ci în toată Europa. Dar englezii se gândesc la soluţii, la cele care nu ţin de scriitură şi scriitori, fireşte. Potrivit cotidianului The Guardian, Jean Rogers de la Equity, sindicat al artiştilor, a dat săptămâna trecută o declaraţie în care sublinia că este mare nevoie ca actriţelor să li se dea mai multe şanse şi mai multe oportunităţi. Intervenţia sa a fost ocazionată de repertoriul curent de la Hampstead Theatre. Acesta cuprinde şi spectacolele Henric al V-lea şi Poveste de iarnă de William Shakespeare, în care regizorii au distribuit numai actori, pe motiv că autorul ar fi compus partituri actoriceşti numai pentru bărbaţi.
Dar o asemenea situaţie nu e deloc singulară în Marea Britanie, adaugă autorul articolului din sursa menţionată. Nick Asbury, actor la trupa Propeller (alcătuită din 16 bărbaţi şi 5 femei, niciun actriţă), a spus-o deschis: „În actorie pentru bărbaţi e mai uşor decât pentru femei de la început până la sfârşit. Asta ţi se spune în facultăţile de teatru şi pe scenă. Adevărul este că până acum vreo trei decenii piesele de teatru cuprindeau mai multe roluri pentru bărbaţi.“
Janet Suzman, actriţă la Royal Shakespeare Company, este de aceeaşi părere şi recunoaşte că e „chiar frustrant“, fiindcă „pur şi simplu nu există suficiente roluri pentru femei“ şi dramaturgia contemporană arareori le prilejuieşte partituri ofertante acestora. Not Hamlet, cartea pe care a scris-o actriţa, analizează fragila poziţie a femeii în lumea teatrului. Explicaţia actriţei este simplă şi incontestailă: „Lucrurile stau astfel pentru că astfel e societatea. În teatru nu există egalitate fiindcă în lume nu există egalitate. Problema se va rezolva numai când ne vom trezi cu o grămadă de genii care să spună: Eu pot scrie o piesă despre o femeie care e un personaj independent, şi nu mătuşa, mama sau iubita unui personaj-bărbat, despre o femeie care e cu adevărat un spirit liber, un fel de corespondent al lui Hamlet, altfel decât Hedda Gabler a lui Ibsen, care nu poate scăpa de putreziciunea din propria ei lume interioară.“
Actriţa susţine, printre altele, că producţiile unisex nu sunt o soluţie, viziune pe care o împărtăşeşte cu Michael Boyd, director artistic la Royal Shakespeare Company. Dar care sunt soluţiile? Vicky Featherstone, fost director la National Theatre of Scotland şi acum director la londonezul Royal Court, al cărei repertoriu promovează programatic dramaturgia contemporană, crede că schimbarea nu poate veni decât odată cu un nou tip de teatru şi cu alt fel de scriitură dramatică. Aminteşte, de asemenea, că sunt din ce în ce mai multe femei care scriu piese de teatru şi că actriţele stârnesc un interes din ce în ce mai mare, dar şi de ascensiunea femeilor la conducerea teatrelor, precum şi la postura de regizor, care pare să atragă din ce în ce mai multe reprezentante ale sexului frumos. Companiile cu repertoriu preponderent clasic ar trebui să aibă o abordare mai îndrăzneaţă, să lucreze cu regizoare şi să colaboeze cu artiste în diverse sfere, afirmă Vicky Featherstone.
Dincolo de asemenea sugestii, rămâne o stare de fapt, un dezechilibru de care teatrul nu s-a ferit, un dezechilibru în firea lucrurilor, câtă vreme creaţia rămâne o alegere personală. Din fericire, era globalizării, autoarea multor schimbări bizare, la limita absurdului, nu a găsit nicio cale să impună o egalitate în realitate imposibilă şi de neconceput.
Print