„Sisif”, Labirintul şi Întâlnirea cu tine însuţi

3stars

01 sisifAi habar cine eşti? Ştii ce cauţi în viaţa ta? Ştii unde să cauţi? Cine eşti? Şi de ce? Poţi sta ochi în ochi cu tine însuţi? De ce ţi-e frică? Îţi e frică? Iubeşti? Minţi? Te minţi? Ai curaj? Şi totuşi… cine eşti?

Suntem trăiţi de viaţă şi ne lăsăm sufletele amorţite să se încălzească la căldura palidă a obişnuinţei comode. Nu ne mai pasă de prea multe. Timp nu avem. Acumulăm bunuri materiale inutile şi consumăm plastic în cantităţi industriale. Inerţia malignă pune stăpânire pe noi cu fiecare secundă pierdută pe reţele de socializare, cu fiecare click, cu fiecare scroll, cu fiecare titlul senzaţional şi fiecare nou gust al chipsurilor din pungile din ce în ce mai mari. Dormim cu ochii deschişi, lăsăm blazarea să ne mângâie cu blândeţea sa de şmirghel şi numărăm câte zile mai sunt până la… Condamnaţi la viaţă. La o viaţă pe care nu mai avem timp şi nici chef să o trăim.

Cu aşa o „poftă nebună”, nu ne mai impresionează nimic. Nici ştirile şocante, nici filmele cu mulţi D, nici măcar moartea; teatrul nici atât. Şi, totuşi, arta are datoria de a încerca să vindece măcar câteva din plăgile închegate ale sufletelor zgribulite şi triste. Dar cum? Ce mai poate opune arta plictisului general şi lehamitei colective? Cum să te mai adresezi unor inşi a căror privire se opacizează pe zi ce trece şi nu mai distinge decât lumina generată de ecranul smartphone-ului? Pe ce limbă să mai vorbească indivizilor bolnavi de abreviere cronică, pentru care LOL ţine loc şi de „Te iubesc” şi de „Mi-e foame”, iar statutul social se măsoară în Like-uri/selfie?

Compania de Teatru Labirint a găsit o soluţie; performance-ul alternativ „Sisif” de la Teatrul Unteatru, regizat de Bogdan Nechifor, este, poate, cea mai personală experienţă pe care o poate avea un spectator de teatru în România anului 2015. Când stai singur între alte o sută sau două de oameni la adăpostul întunericului sălii de teatru îţi e uşor să te eschivezi. Dacă preferi să te păcăleşti şi să trişezi, din obişnuinţă, indiferent de calitatea spectacolului, de forţa lui şi de energia pe care o degajă, te poţi feri abil de emoţie, fără prea mare efort. De „Sisif”, însă, nu te poţi ascunde. El şi tot universul lui mitologic se află acolo doar pentru tine. Eşti singurul martor. Nu spectator, pentru că nu mai ai confortul scaunelor pluşate şi nici detaşarea voyoristului de dincolo de cel de-al patrulea perete. Nu. În labirintul lui Sisif eşti singur şi iei parte la propria poveste. Personajele îţi sunt ghizi, însă personajul principal, eroul, eşti chiar tu.

La început primeşti o oră bizară de întâlnire. 19:56, de exemplu. Şi ţi se spune să aduci cu tine o piatră. Odată intrat în casa din Strada Ilfov nr. 1, o tânără îţi oferă un săculeţ de nisip în schimbul pietrei şi îţi pune o mască pe chip spunându-ţi că doar aşa poţi fi în siguranţă. Aşa începe aventura ta. Apoi cunoşti personaje despre care ai citit, zei, eroi, pe Sisif însuşi, îi auzi povestea şi te laşi condus de firul roşu legat în jurul bârului într-un drum iniţiatic în care fiecare răscruce este un moment, un timp, pe care dacă nu eşti atent, îl scapi printre degete. Din grabă, din superficialitate, din obişnuinţa de a nu te lua în serios. Cu fiecare nouă întâlnire din acest univers aproape oniric care se desfăşoară în timp real sub ochii tăi mai aflii câte ceva despre tine. Despre cine eşti. Despre cum reacţionezi. Despre sentimentele tale. Despre fricile tale. Despre încrederea în tine şi în ceilalţi.

Această călătorie durează o oră în secunde numărate pe cadranul ceasului. Dar în timpul personal, cel interior, care nu ţine seamă de mecanisme, roţi dinţate şi unităţi de măsură, durează continuu; pentru că nu se termină, de fapt, niciodată. Spectacolul „Sisif” te învaţă cum să te cauţi pe tine însuţi. E un abecedar de împrietenire cu acel tu pe care fie ţi-a fost teamă să îl cunoşti, fie ţi-a fost indiferent, fie n-ai avut niciodată timp să-i faci o vizită. Experienţa senzorială pe care o propun creatorii acestui spectacol are acelaşi efect cu piatra aruncată pe luciul unei ape – cercurile concentrice se lăţesc tot mai mult şi cuceresc teritorii din ce în ce mai profunde ale eului tău. Dacă ţi-ar fi spus cineva că veni pedala în viteză pe Calea Victoriei legat la ochi, fără să-ţi fie teamă, l-ai fi crezut? „Sisif” îţi arată că este perfect posibil.

Când eşti pus în situaţia de a te baza doar pe simţuri, ai mai multe şanse să fii tu, cel de dincolo de mască. Cel ameliorat şi suprimat de cutume, reguli şi deprinderi formate după standardele impuse de alţii. Odată intrat în poveste, ştiind că eşti la adăpostul convenţiei pe care doar teatrul o poate garanta, îţi dai voie să fii curios, să descoperi, să te miri, să fii surprins. Să simţi. În sfârşit. Bucăţile de sticlă care se sparg sub talpa bocancului tău. Vântul pe faţă în timp ce traversezi Stixul, nervurile copacului sub care Orfeu îşi cântă iubirea. Privat de văz auzi un zângănit de lanţuri şi îl urmezi. Un acordeon îţi acompaniază urcarea spre nu-ştii-unde. Paşi gravi se apropie. O siluetă pe care o intuieşti din respiraţie are grijă de tine. O îmbrăţişare că păr lung şi mătăsos îţi oferă toată iubirea de care nici nu bănuiai că ai nevoie. O căutare printr-un nou labirint moale şi protector se sfârşeşte cu imaginea ta supradimensionată direct pe cerul înstelat, în aerul curat al nopţii, în timp ce jumătate din corpul tău stă suspendată la înălţimea unui etaj superior.

Ai visat, ai trăit? Ce s-a întâmplat? Unde eşti? Cât e ceasul? Ce zi e? Unde te duci acum? Care e parola contului tău de Facebook? Care e cel mai apropiat Mega Image? Cu ce taxi mergi acasă? Ce meci e azi? Habar nu ai. Şi nici nu-şi pasă. Ştii, în schimb, cine eşti.

„Sisif”

Compania de Teatru Labirint

Unteatru

Echipa artistică:

Bogdan Nechifor – , fondatorul Companiei de Teatru Labirint, regizor

Sebastian Grama – dramaturg

Dan Basu – video artist

Victor Diaconu – scenografie

Mihai Flenches- asistent scenografie

Alin State – mișcare scenică

Actori-constructori: Mihaela Trofimov, Andrei Seușan, Iolanda Covaci, Daniel Hara, Alina Tofan, Patricia Cordoș, Mădălina Dorobanțu, Andreea Roxana Neagu, Ana Ioniță, Carmen Manac, Mihai Bercaru, Francisco Ramonda, Doru Craiu, Carmina Dilimoț, Cătălin Marian Constantin, Darie Nemeș Bota.

Echipa de management:

Radu Popescu – Coordonator tehnic

Aida Sosic – Manager de proiect, trainer Compania de Teatru Labirint

Larisa Perde – PRtist Compania de Teatru Labirint

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.