Touch of class. Este primul lucru pe care îţi vine să-l spui despre acest spectacol. Teatru, spectacol, gândit ca paradigmă de viaţă. O comedie bulevardieră, acum în vârstă de cinci ani – Les Belles-Sœurs a avut premiera absolută în 2007 (cu două nominalizări la premiile “Les Molières”, în secţiunea dedicată teatrelor private, pentru Théâtre Saint-Georges) – este, îndrăznesc să spun, alegerea perfectă pentru Teatrul de Comedie şi în acord cu voioşia începutului de primăvară. Cu atât mai mult cu cât istoria pe care Éric Assous o relatează cu verb ascuţit exersat în peste 80 de piese, dar şi ca scenarist şi dialoghist de film, are şi toate datele realităţii noastre dâmboviţene. Trei fraţi, cu oarece stare financiară, petrec, cu prilej de casă nouă (un conac aflat la distanţă de aproape o oră de Paris, pe care unul dintre ei l-a cumpărat prin agenţia imobiliară a uneia dintre cumnate – sic!), o noapte de-a dreptul furtunoasă. O noapte în care… spiritul de familie se-ncinge rău de tot. Şi este meritul autorului care are un simţ ludic de invidiat, dublat de o inventivitate pe măsură. Inepuizabilă, de vreme ce, pe o temă circumscrisă, în 2010, pentru piesa L’Illusion conjugale, i s-a decernat Premiul „Moliere” (La categoria autor francofon în viaţă).
Nu Cumnatele, ci Spiritul de familie, aşa a ales maestrul Radu Beligan să fie titlul versiunii româneşti pe care o semnează împreună cu Liviu Dorneanu. Deloc restrictive, ba chiar mai inspirat decât originalul. Se cade ca aplauzele să pornească de aici, pentru că textul îşi asumă cu firesc şi eleganţă condiţia de replică sclipitoare, cu pliuri discrete în care se ascund subtilităţi de limbaj, descoperite ca din întâmplare de frazarea unuia sau altuia dintre personaje. Spiritul de familie este un spectacol desenat în peniţă, cu accente de acuarelă. Susţinut scenografic de Puiu Antemir – decorul – şi Lia Manţoc – costumele. O casă pe care o ghicim mare, dar primitoare, un interior aproape familiar pentru oricine ar intra, pe jumătate mobilat, pe jumătate improvizat. Un decor rafinat şi într-atât de optimist, încât ne induce convingerea că furtuna stârnită de Talia-Mirela Zeţa se va potoli în zori, când fetele-cumnatele vor avea revelaţia că oricât de bine ar fi la mama acasă, tot nu-i ca în vilă sau la conac. Că doar asta-i şi ideea: statut, standard, puzderie de idoli ai lumii de azi. Sigur, cu aparenta excepţie a soţiei lui Yvan-Marius Florea Vizante, acruţ-amăruţa Mathilde-Lamia Beligan. La toate cele spuse până acum se adaugă tuşa inconfundabilă a simplităţii elegante cu care Lia Manţoc ştie să îmbrace personajele, definindu-le în contextul propus de regizor.
Mâna maestrului Radu Beligan se simte şi după cum îşi distribuie actorii. Marius Drogeanu şi Sandu Pop sunt ceilalţi doi fraţi, Francky şi David. Nevestele lor, Nicole şi Christelle, şi-au găsit întruchiparea perfectă: datorită magnificului regizor am recunoscut-o în Nicole-Dorina Chiriac, pe nepoata venerabilului Zaharia Trahanache, care reuşeşte până la final să-şi ascundă, sub masca de gospodină naivă, mica ticăloşie (justificată, pentru lumea în care trăieşte) – invitaţia pe care i-a făcut-o Taliei, cherchez la femme, nu a fost deloc o gafă. Christelle-Delia Seceleanu, egoistă, rece, contrabalansează efervescenţa amoroasă a lui David, dând şansă de supravieţuire acestui aşa-zis cuplu de succes.
Spiritul de familie este un spectacol menit să-l bucure pe spectator şi să-i revigoreze respectul de sine. “Cred că, într-o epocă informatizată până la paroxism, în care consumatorul de imagini trăieşte însingurat în faţa televizorului, teatrul este una dintre ultimele experienţe pe care oamenii le mai pot trăi şi visa împreună.” – Radu Beligan.
Print