Oana Bogzaru, UNATC, Teatrologie, anul II
Toamna ne-a prins la Festivalul de Teatru Scurt din Oradea între 20 și 29 septembrie. Și ce bine e când te reîntâlnești cu un anotimp nostalgic într-un oraș frumos la umbra unui teatru. În astfel de condiții, e greu să nu deviezi și să nu uiți pentru ce și de ce ești aici. Surprinzător, din ce în ce mai multe orașe se luptă să aibă propriul lor festival, fie el de teatru sau de film, în ciuda finanțărilor puține spre deloc și a unor condiții clar nefavorabile culturii, în general. Ironic sau nu, în deschiderea festivalului de la Oradea s-a jucat musicalul Producătorii de Mel Brooks în regia lui Halasi Imre. Foarte pe scurt, doi producători ajung să-și dorească să realizeze cel mai prost spectacol de pe Broadway și, inevitabil, spectacolul are un succes răsunător. Ceea ce pentru acești producători era un act voit, astăzi este pentru noi o soluție banală, de la sine acceptată. Tot ceea ce este prost are o mare șansă de reușită. Procesul de reculturalizare e greoi și anevoios. Astfel, un festival este o alternativă cuceritoare și cu suficient dinamism. Pe lângă secțiunea de teatru scurt, la Oradea se desfășoară și Festivalul de Teatru Circ și Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia, toate sub numele: Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea.
După modelul de la Sibiu, spectacolele de stradă constituie o sursă de a atrage publicul. Fie că sunt statui vivante, fie că e paradă de costume sau concert de muzică mexicană, spectacolul de stradă devine o rețetă infailibilă de a încânta publicul. Înainte de începerea spectacolului, în timp ce oamenii așteptau, câțiva mexicani au ales să-și înceapă recitalul plini de voioșie chiar în fața teatrului. La un moment dat, toți cei care așteptau să intre în teatru s-au întors cu spatele la acesta și s-au lăsat furați de muzica și costumele mexicanilor. Evident că este o reacție normală, dar imaginea în sine se relevă treptat ca o metaforă. Oamenii empatizează mai bine în afara instituției pentru că se simt mai aproape și pentru că este mai viu. Per ansamblu, convenția teatrală care se așterne la fiecare spectacol îi răpește din savoarea pe care exteriorul încearcă să o conserve. Spectacolul Producătorii a reprezentat un succes pentru public. Oamenii s-au ridicat în picioare și au aplaudat cu frenezie. Impostura personajelor i-a amuzat, frumusețea fetelor i-a cucerit, însă nu se știe dacă divertismentul i-a modificat.
Fiecare festival e un mijloc de a radiografia publicul. Spectatorilor orădeni le place divertismentul și teatrul se supune. La fel cum Lope de Vega se supunea gusturilor compatrioților săi spanioli și le scria comedii de capă și spadă. Selecționerul festivalului, Mircea Morariu, nu vrea să se îndepărteze nici el de preferințele publicului. Apetitul orădenilor pentru spectacolele muzicale se îmbină, în viziunea sa, cu spectacolele despre problemele sociale și istorice. În cadrul concursului însă, nu publicul va alege, ci juriul format din personalități teatrale precum actorul Mircea Diaconu și criticii de teatru Florica Ichim, Zeno Fodor, Doru Mareș și Ioana Moldovan. Oare cum ar arăta o cutie nu foarte mare, nu foarte mică în care spectatorul să-și pună bilețelul în care mărturisește dacă un spectacol a modificat ceva în el sau i-a pus anumite probleme. O mărturisire mai sinceră decât ridicatul în picioare și aplaudatul frenetic și, totuși, o soluție utopică…
Dar în Oradea e sărbătoare acum. E un oraș care nu numai că are potențial de a susține un festival internațional de teatru, dar îl și merită pentru simplul fapt că este un oraș neașteptat de frumos și magic. Daniel Vulcu, directorul festivalului, are încredere în spectatorii săi și le dedică aceste zece zile de sărbătoare care au coincis cu Toamna Orădeană. Tarabele s-au postat în fața teatrului împreună cu o scenă mobilă. Nici vorbă de elitism. Oamenii să fie atrași măcar lângă teatru dacă nu și înăuntrul său. Și poate, încet, încet îi vor urca treptele…
Print