Surprize, surprize la nominalizările UNITER?

Şi anul acesta, mulţi creatori de teatru din România au aşteptat nerăbdători mult hulita listă pe care se regăsesc opţiunile juriului de nominalizare. Şi anul acesta, mulţi dintre cei care se consideră eligibili, prin anumite creaţii, pentru unul sau altul dintre Premiile UNITER au fost dezamăgiţi. Unii pe bună dreptate, alţii fără să fie îndreptăţiţi la dezamăgire pentru că nu erau îndreptăţiţi la aşteptări. Şi anul acesta, s-au considerat, fără îndoială, nedreptăţiţi sau au adoptat, fireşte, atitudinea vulpii care n-ajunge la struguri şi zice că-s acri. Nimic nou, aşadar.

O anume inconsecvenţă pe lista finală propusă de juriu, încă o contrazicere a orizontului de aşteptare, deloc eterogen, al criticilor şi al comentatorilor care uită de fiecare dată diferenţele de gust şi de judecată. De altfel, de ani buni breasla criticilor şi a observatorilor fenomenului teatral (dintre care mulţi se consideră critici) are aceeaşi atitudine contradictorie: reclamă obiectivitatea pierdută, cere criterii, vrea măsurarea valorii, dar, când comentează, se rezumă adesea la a întreba insinuant de ce în locul spectacolului X n-a fost ales spectacolul Y. Teoretic, sunt de partea celor care cred, de exemplu, că producţiile nominalizate la cel mai bun spectacol este logic să fie susţinute, pentru justificare, de alte nominalizări la alte categorii. Este un principiu de bun-simţ, însă nu întotdeauna, în orice situaţie, aplicabil, pentru că realitatea din teren bate realitatea de pe hârtie.

În 2012, această discuţie se poate face pornind de la „Vizita bătrânei doamne”, spectacolul bulgarului Alexander Morfov de la Naţionalul bucureştean, dar şi de la „Ivanov”, montarea lui Andrei Şerban de la Teatrul Bulandra. În ceea ce priveşte decizia despre interpretare, abia acum lucrurile intră ireversibil pe terenul nisipurilor mişcătoare ale judecăţii de gust. Şi fiecare rămâne să se întrebe dacă Vlad Ivanov merita o nominalizare la cel mai bun actor, care ar fi susţinut nominalizarea producţiei la cel mai bun spectacol. Numai că rolul lui Ivanov a suscitat numeroase reacţii negative. Personal, mă aflu de cealaltă parte a baricadei şi cred că prestaţia lui întrunea condiţiile. Pe de altă parte, toţi cei trei aleşi la categoria cel mai bun actor se ridică, fără dubiu, la înălţime, cu roluri din creaţii de valoare, şi ar mai fi şi alţii. Din acest punct de vedere, un mare nedreptăţit, dacă pot spune astfel, este Marcel Iureş din „Absolut”!. Dar poate că juriul a preferat un new entry, atragând atenţia asupra lui Marius Turdeanu? Cum să alegi trei dintre Marcel Iureş, Marian Râlea, Vlad Ivanov, Marius Turdeanu şi Sorin Leoveanu? La regie, situaţia este asemănătoare. Argumentele din spatele opţiunilor rămân în culise. Însă, oricum am privi lucrurile, problematică rămâne alegerea producţiei „Vizita bătrânei doamne”. Nominalizarea la scenografie este argumentabilă, însă cea pentru cel mai bun spectacol rămane impenetrabilă.

Cât despre surprize, greu de spus dacă există aşa ceva printre alegerile juriului, de vreme ce rămânem în sfera judecăţii personale. Juriul a atras atenţia asupra unor artişti de valoare şi inerent a lăsat în afara opţiunii alţi artişti de valoare. Printre primii, Marius Turdeanu, Cornel Scripcaru, Radu Alexandru Nica, Raluca Vermeşan etc. Printre cei din a doua categorie, Marcel Iureş, Vlad Ivanov, Cristi Juncu, Vlad Zamfirescu (pentru „XXL” de la Teatrul Act), Richard Balint de la Teatrul din Oradea (pentru rolul principal din „Scripcarul pe acoperiş”, spectacol prezent cu o nominalizare la scenografie pentru Vioara Bara), tânărul regizor Vlad Cristache ş.a. Dintr-un an teatral cu bune şi cu rele, a ales, probabil prin vot, creaţii şi creatori cu bune şi cu rele.