Se înmulțesc ca ciupercile după ploaie, cum spune românul. După ce și-au găsit spații private care să le găzduiască, au pătruns și în teatrele de stat – inclusiv la elitistul Teatrul Bulandra. Sunt în din ce în ce mai multe locuri – și la Palatul Copiilor, care le găzduiește de mult, dar și la Muzeul Țăranului Român, de exemplu, sau în diverse cluburi. Nu se mulțumesc cu Sala Palatului, cu o capacitate care poate aduce venituri considerabile sau cu cinematograful de la Mall Băneasa, ci vor în teatrele cu buget de stat. Au afișe colorate, prost făcute, lipite în stațiile de metrou și pe diverși stâlpi, mai nou au și reclame pe unele canale de televiziune private, cu texte bombastice ce folosec numele vedetei de post de momeală.
Și se pare că momeala are succes. Așa-zisele „proiecte comerciale“ se dezvoltă cu spor pe terenul fertil al societății românești și al oamenilor ei, care – se tot spune mecanic, fără discernământ și fără nuanțe – vor să se deconecteze. Ca atare, să li se dea comedie, că oricum „înghit orice“. Iată convingerea inițiatorilor de șușe, interesați să ofere distracție, nu cultură contra cost. Dar să-i convingă pe consumatori că e cultură!
Primăvara șușelor se apropie și ne-a pregătit o oferă mare, scriam într-un editorial anul trecut pe vremea asta. A venit acum altă primăvară și șușele merg mai departe, într-o țară liberă. Se ițesc de peste tot și se lățesc pe mulți stâlpi din București. N-ar fi nicio problemă, dacă lipsa lor de calitate n-ar dăuna grav sănătății spectatorului. Sau poate că pentru inițiatorii acestor „proiecte comerciale“ și participanții la ele spectatorul este doar un consumator. Iar consumatorul trebuie să primească, în schimbul unei sume de bani, un produs.
Produsul oferit este însă unul otrăvit – comedie bulevardieră groasă, în care și actorii buni joacă prost. Cam atât. Ea dăunează grav sănătății publicului pentru că îi oferă exact ce-i oferă cananelele comerciale de televiziune, dar în alt „format“. Mai rău, spectatorilor tineri, care nu prea au călcat pe la teatru și vor să-l descopere, ea la poate crea impresia că ăsta este teatrul. Acesta este pericolul cel mai mare: pervertirea gustului în formare și „educarea“ împotriva valorii.
Actorii din diverse generații se plâng adesea că ne-au invadat șușele. O știu cu toții – și cei care nu joacă în așa ceva, și cei care o fac. Există destui actori buni care joacă în șușe. Pot înțelege compromisul menit să aducă un câștig. Nu pot înțelege însă de ce joacă prost. Merg pe ideea „e șușă, deci joc prost“? Dacă e șușă, nu pot juca la nivelul la care joacă în mod normal, în limitele permise de context, se înțelege?
Iresponsabilitatea managerilor de astfel de proiecte și a artiștilor participanți – în speță actori și regizori – este aspectul cel mai nociv al fenomenului pe care-l critică toți din breaslă deja de câțiva ani. Fără îndoială rod otrăvit al prejudecății, al convingerii unilaterale și profund eronate că publicul larg își dorește să se distreze la ceva ușurel, care să nu-i deranjeze creierul obosit de atâta stres cotidian, șușa face victime în rândul potențialilor spectatori. Născută și dintr-un dispreț neconștientizat față de acest public, șușa este inamicul educației prin teatru, sintagma care tot reapare, în ultimii ani, în discursul public al creatorilor de teatru. Comoditate și inconștiență, desigur. Din păcate, însoțite de o anormală lipsă a respectului de sine și, mai mult, a respectului față de propria profesie. Șușele dăunează grav sănătății spectatorului, dar și a celor care le fac.
Print
Tipic articol pentru Romania: declaram ca exista o problema dar nu dam nume si exemple, ca sa nu ne punem rau cu unii. Lumea teatrala romaneasca e mica si nu vrem sa ne facem dusmani….
Articolul schiteaza o revolutie pe jumatate. Totusi, care sunt susele? Cine le monteaza? Cine joaca in ele?
Si, mai informativ pentru cititor, care sunt criteriile de recunoastere a suselor? Daca vin din strainatate si vreau sa vad o piesa, cum stiu ca nu ma duc la o susa? Articolul putea sa fie informativ chiar si fara sa dea nume daca lista niste criterii. Sunt susele doar in sali mari? Nu, autoarea zice ca nu. Sunt susele spectacole care fac bani? Nu e un criteriu obiectiv. Sunt susele doar comedii de bulevard? Ce facem cu Nottara care de zeci de ani monteaza comedii de bulevard? s.a.m.d
Pentru că madam Ionescu este doctorand la Litere, ea fiind doar paralelă cu Teatrul, scrie un articol atât de vag. Ciuma teatrului românesc este în cârciumi, baruri și restaurante, adică spectacole de amatori, texte de doi lei scrise de tineri absolvenți sau spectacole de impro, adică aproape același rahat. Problema e că majoritatea sunt tineri absolvenți de teatru care nu au unde juca, teatrele de stat fiind închise. Acolo, altă problemă, 70% sunt plafonații și stătuții sub un salariu. Deci? Până când?
Reflexele formate in comunism, cand elevii, studentii si muncitorii erau incolonati si dusi la spectacole de teatru “de valoare” – care aveau valoare pentru ca partidul spunea ca au valoare, precum si slaba intelegere a pietei culturale romanesti, combinata cu ceva fițe elitiste de doctorand in litere, produc articole demne de gazeta de perete a liceelor de dinainte de 1989, categoria “Asa nu!”, daca va mai amintiti. 🙂
Respectivele ”șușe” nu fac rau teatrului pentru ca ele nu se adreseaza publicului “de teatru”, respectivele “șușe” se adreseaza exact celor care n-au intrat si probabil ca nu ar intra, in alte conditii, intr-o sala de teatru. Iar consumatorul experimentat de teatru nu cred ca ar trebui sa se simta insultat de faptul ca in aceeasi sala (unde el vizioneaza doar capodopere 🙂 ) au loc si altfel de spectacole. In final, e vorba de toleranta. Toleram ca pe aceeasi planeta sa existe si alte etnii decat a noastra, toleram ca in acelasi bloc cu noi sa locuiasca oameni si de alta religie decat a noastra etc. Sau nu toleram? Sau nu toleram ca altii sa aiba alte valori decat ale noastre? 😉
Apoi, chiar si in masura in care achiesam ca exista piese valoroase si piese “de consum”, acele ”șușe”, daca se manifesta in cladirea Teatrului si nu in alte locuri, nu reprezinta altceva decat un demers inițiatic. Consumatorul ”șușei” este adus in cladirea Teatrului! Data viitoare poate vine singur! 🙂
In final, faptul ca nume mari ale scenei joaca in aceste “șușe” nu cred ca e neaparat un lucru rau, faptul ca joaca neglijent sau cu un nivel de implicare inferior celui din spectacolele “de valoare” tine exclusiv de profilul moral al artistului!
Articolul tau e superficial. Inainte sa-l scrii, ar fi trebuit sa-ti pui urmatoarea intrebare: “Unde s-a nascut teatrul?” In gandirea ta “usor comunista” ar trebui sa interzicem spectacolele din baruri , cafenele samd si sa-i obligam pe cei care iubesc aceasta arta sa vina la teatre? De ce? Au scazut vanzarile la TNB sau in celelalte 19, 20 de teatre Bucurestene cate or mai fi? Ii dau dreptate lui Marcel. Iar cand spui ca unii actori din “Suse” joaca prost, sustii ca cei din teatre joaca perfect tot timpul? Cei din “suse” daca te interesai macar un pic, ai fi aflat ca nu au mereu posibilitatea sa investeasca si in indicatiile unui regizor. In primul rand pentru ca nu au bani sau pentru ca unii regizori au prejudecati ca ale tale. “Susele” sunt spectacole care se nasc mai mult din pasiunea lor pentru teatru, si mai putin din nevoia de a strange bani din bilete. Culmea chiar tu scrii la inceputul articolului ca “si-au gasit loc si in teatrele de stat”. Pai daca sunt asa proaste si daunatoare cum spui, ce cauta acolo? Iti spun eu: INVESTITIE ZERO, PROFIT MAXIM! “Susa e inamicul educatiei”??? Sau lacomia managerilor de teatru?
Nu cred ca problema sunt spectacolele de improvizatie si teatrul din baruri. Mi s-a intamplat de multe ori sa vad intr-un bar un spectacol mult mai bun decat ceva ce am vazut intr-un teatru de stat. Cred ca se gaseste mai multa ciuma in rul de stat decat in cel independent. Asa ca hai sa nu sarim la gatul celor care se chinuie sa faca lucruri frumoase pe cont propriu si le iese mai bine decat celor care au fonduri uriase de la stat.
Da ia sa vina doamna Dana Ionescu sa stea cu viitorii actori din universitati si sa ii educe in spiritul teatrului pur ca asa imi da impresia ca s-a urcat intr-un car de foc alaturi de Parmenide in sferele inalte a lumii Ideilor. Va rog frumos sa nu va mai prostituati intelectualiceste si sa mergeti la spectacole sa platiti bilete si sa mergeti acasa pe urma sa dormiti bine pana a doua zi daca e sa vina.
un editorial de doi bani. cum rasar susele ca ciupercile dupa ploaie, la fel apar si “critici de teatru”, care doar latra, dar nu musca niciodata pe nimeni. ei doar latra. la luna.
Pe principiul “Ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esentiale!'” Articolul asta e o sușă!!! atat timp cât in teatrele de stat se joaca mizerii iar tinerii din teatrele independente își dau sufletul ca sa nu le moara talentul, chiar nu aveți dreptul sa ziceți asemenea aberații,mărturie stau toate comentariile de mai sus. Iar daca cineva ti-a si dat bani ca sa scrii asemenea tâmpenie zic mai bine sa-ti dai doua palme singura si sa ne lași!!!
Vad ca articolul nu este deloc laudat, iar comentariile cititorilor sunt indreptatite.
Sunt managerul unui teatru privat pentru copii. Suntem inca la inceput (avem aproape 1 an de activitate), dar asta nu inseamna ca nu facem lucruri de calitate si nu de dam silinta ca publicul nostru sa fie placut impresionat si sa vina si a doua oara, a treia oara etc.
Va pot spune ca sunt persoane care, daca lipsim de pe scena o saptamana ne suna sa ne intrebe cand va fi urmatorul spectacol. Sunt oameni de calitate, nu persoane care vin la spectacole doar de dragul de a iesi din casa.
Suntem o echipa de 8 oameni care muncim si zi si noapte sa iasa lucrurile asa cum trebuie. Din pacate, nu dispunem de atatea fonduri precum au teatrele de stat, dar ne dam silinta sa impresionam prin recuzita, costume, dar mai ales prin scenarii si interpretare de exceptie. Daca ar exista fonduri publice si pentru companiile mici, asa cum suntem noi, va spun sincer ca am ridica nivelul teatrului romanesc.
Personal si obiectiv va spun ca nu mi-as mai duce copilul la un teatru de stat unde “Capra cu trei iezi”, varianta moderna, este jucata de actori imbracati in costume de rockeri si motociclisti.
Va pot spune ca actorii teatrului nostru sunt prezenti zilnic in scoli, gradinite si vad nevoile generatiei actuale. Este o generatie sincera care, daca nu ii place spune verde in fata.
Stiu, exista intr-adevar “suse” care beneficiaza sa sprijin media si de deschidere din partea anumitor spatii care ii gazduiesc doar pentru a-si mari veniturile, dar va rog nu generalizati!!!