Odinioară, Leonida, savurosul personaj zămislit de condeiul și talentul lui Caragiale, își fundamenta discursul persuasiv ținut în fața Efimiței, între altele chiar și certitudinea că nu se poate, nu are cum să fie rivoluție, pe ceea ce fusese scris la gazetă.
De vreme ce gazeta de aseară nu a scos și nu a scris o vorbă despre iminența rivoluției, aceasta este de-a dreptul imposibilă. Supremul argument folosit de Leonida în vederea impunerii alegațiilor sale, alegații care îi confereau un ascendent în fața consoartei Efimița – cum le spui și le știi tu, bobocule!! – era cuvântul tipărit. Acesta garanta că toate zvonurile, raționamentele sau falsele raționamente ce-i alimentau incontinența verbală sunt dincolo de orice îndoială.
Astăzi, în epoca internetului, a PC-urilor, a smarthphone-urilor, a nenumăratelor canale de televiziune, mijloacele și metodele de generare, de promovare și de impunere în conștiința publică a zvonurilor s-au diversificat și rafinat. Manipularea a devenit parte cel mai adesea neobservabilă, cvasi-acceptată a vieții cotidiene. O acceptăm tacit în fiecare zi sau de fiecare dată când, de pildă, mergem la un hypermarket. Zvonul însuși a dobândit un plus de eleganță, parcă i s-a mărit coeficientul de inteligență în clipa în care a fost numit chiar și la noi, în spațiul carpato-danubiano-pontic, fake news. Și cu toate că fiecare dintre noi deține niscaiva informații despre ce mare amploare au dobândit știrile false în existența cotidiană, despre cât de consistentă a devenit manipularea, fiecare trăiește cu impresia că ar fi complet invulnerabil. Că nu se poate, că nu are cum să cadă în capcană. Eu nu, noi nu, niciodată!
Aceasta este ideea de la care a pornit spectacolul intitulat Noi nu, niciodată! scris de Alexandra Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionescu, Paula Rotar și Cosmin Stănilă, interpretat de Alexandra Caras, Radu Dogaru, Paula Rotar și Cosmin Stănilă în scenografia minimalistă, însă altminteri extrem de eficientă creată de Gábor Zsófi la Reactor centru de creație și experiment din Cluj-Napoca.
Spectacolul are un intro care se fundamentează pe inter-acțiunea cu cei aflați în sală. Cărora li se cere să răspundă cu sinceritate la o suită de întrebări atent și cu umor alese. Menite nu doar de a le trezi și stimula interesul pentru ceea ce va urma, ci și să-i și avertizeze că foarte adesea li s-a întâmplat să își demonstreze vulnerabilitatea în fața informației de-a gata, a prefabricatelor de gândire, a falsului. Partea cea mai consistentă a performance-ului este consacrată inventarierii meticuloase a mai tot ceea ce a însemnat manipulare în România. De la discursul politicienilor (și uite așa se face că sunt aduși pe scenă, ba chiar le sunt decodate în cheie nemilos-simpatic-realistă discursurile, „greii” de ieri și de astăzi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis) la cel al publicitarilor și al autenticelor ori falselor vedete de televiziune.
Sunt rememorate „fenomenul PRO Tv” cu Știrile de la ora 5 cu tot, impactul avut odinioară de talk show-urile politice (a căror istorie începe cu Milionarii de la miezul nopții, repede rebrenduit în Marius Tucă Show), emisiunile de genul Prețul corect, Vreau să fiu miliardar, Știi să câștigi, traficul cu sentimente din Iartă-mă, Din dragoste, De trei ori femeie ori Surprize, surprize. Și multe, multe altele. Și de fiecare dată invenția și inteligența comică se află în acest spectacol la ele acasă grație talentului, histrionismului, puterii de metamorfozare de care fac dovadă actorii sau, mă rog, performerii. Cu toții tineri, unii dintre ei actori ai Teatrului Național din Cluj-Napoca.
Nu sunt nicidecum uitate zilele noastre, cu efectul devastator al fascinației exercitate de rețelele sociale, cu postările nenumărate și goana după like-uri. Al căror număr a devenit argument în vederea validării sociale a unei persoane. De fapt, e vorba despre toate câștigurile, minusurile, vulnerabilitățile uneia sau mai multor generații care se topesc în oceanul care nu îngheață niciodată al umanității. O umanitate a cărei istorie este făcută nu doar din fapte eroice, ci și din șuvoiul interminabil de naivitate speculată.
Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca
NOI NU, NICIODATĂ
Un spectacol de Alexandra Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionescu, Paula Rotar și Cosmin Stănilă
Cu: Alexandra Caras, Radu Dogaru, Paula Rotar și Csmin Stănilă
Data reprezentației: 10 mai 2019