În absența fizică a artistei care a resemnificat corpul și forța dansului, una dintre ultimele ei creații coregrafice a făcut senzație la festivalului internațional al artelor de la Edinburgh, desfășurat în luna august.
Pina Bausch este atât de prezentă în fiecare gest al dansatorilor, în fiecare obiect delicat de recuzită și decor, în fiecare privire și în fiecare ritm. Sensurile, ideile și stările din discursul său coregrafic, care pare să câștige din ce în ce mai mulți admiratori și cercetători, se construiesc rafinat, dincolo de un strat teoretic bine amplasat în spectacol.„Sweet Mambo“ își trăiește un fel de a doua viață în absența fizică a creatoarei și în același timp în omniprezența ei, într-un performance care-i aparține în totalitate.
Reprezentațiile susținute de compania Tanztheater Wuppertal la ediția de anul acesta al celui mai mare festival al artelor din lume au hipnotizat publicul numeros de la prima întâlnire, cucerind în mod previzibil și spectatorii de specialitate. Cronicile entuziaste tipărite în presa britanică văd în „Sweet Mambo“, la care Pina Bausch a lucrat în 2008 și care acum a ajuns în sfârșit și în Regatul Unit, un eșantion ireproșabil din lumea coregrafei care a schimbat dansul ultimelor decenii, aducând la suprafață idei și principii ce pluteau nenumite și nefructificate în creațiile unora dintre colegii de breaslă dotați cu suficient spirit novator.
Teatrul-dans și dansul se amalgamează într-un spectacol plin de umor, de emoție, gând și poveste. Așezându-se ironic la granița dintre un realism ușor de recunoscut și un suprarealism care, atunci când e autentic, suprinde mereu, spectacolul Pinei Bausch combină monologuri dansate cu momente de grup pentru a vorbi despre idealuri și aripi frânte, despre seducție și trădare, despre atracție sexuală, fericire și nefericire.
Te face să te bucuri că ești om – iată concluzia unui cronicar de la „The Guardian“, te invită printre stări, culori și ritmuri, redescoperind, cumva anacronic, forța și farmecul sinesteziei. Printre valuri de apă și valuri de mătase, printre fructe și scaune, imagini onirice amplasate – acum altfel?! – în colaje, se povestesc instantanee de viață. 18 piese muzicale, de la Portished la Nina Simone, sunt un suport rezistent și sugestiv pentru lumea de vis a Pinei Bausch, care se sprijină pe o arhitectură ce păstrează, ca orice operă de valoare, ceva inexplicabil. „Farmec melancolic“, „emoție“, „exuberanță artistică“ într-un spectacol de două ore și jumătate, care se termină însă în numai o clipă, cu nouă dansatori ce răspund la voci, senzații, plăceri și dureri.
Încheiat cu puțin timp înainte de moartea bruscă a Pinei Bausch, survenită în anul 2009, „Sweet Mambo“ merge mai departe fără creatoarea lui. E doar un fel de-a spune, căci spectacolul continuă, de fapt, în spiritul ei tragicomic, molipsitor, convingător în virtutea acelei stranietăți care e întotdeauna semnul operei puternice, care lasă urme, care nu-ți dă voie să treci dincolo de ea imediat, ca și când nici n-ar fi existat, ca și cum ar fi doar unul din nenumăratele „obiecte“ cu care ne intersectăm. Pina Bausch e „Sweet Mambo“ și „Sweet Mambo“ e Pina Bausch. Știu toți cei care au stat la cozi lungi pentru un bilet la spectacol și toți cei care așteaptă, cu răbdare sau mai degrabă cu nerăbdare, să vadă spectacolul. Și la București s-ar găsi așa ceva. Putem măcar visa că „Sweet Mambo“ se va opri, printr-un miracol, și aici?
Foto credit: Ursula Kaufmann
Print