Sunt ultimele seri pe care cunoscuta dansatoare franțuzoaică le petrece pe scenă. Până pe 23 mai, câteva spectacole la Sadler’s Wells, la Londra. Plus câteva apariții bonus, programate în ultima clipă, de dragul numărului mare de doritori. Sylvie Guillem, steaua de odinioară a baletului francez, care s-a revoltat mereu și a devenit Mademoiselle Non, dansatoarea care a vrut să depășească formele baletului și să descopere altceva, alături de coregrafi și parteneri iconoclaști, își face turneul de adio.
Acesta început în martie la Modena, în Italia, se va încheia la sfârșitul anului în capitala Japoniei și cuprinde mai multe creații, printre care una semnată împreună cu Akram Khan. După 39 de ani de plăcere, cum ea însăși își descrie cariera, artista privește acum în altă parte, asumându-și suferința sfârșitului, dar și libertatea de a alege. Între interviuri emoționale, imagini de arhivă, rememorări elogioase, presa internațională, mai ales cea engleză, îi face portretul. Cuvintele simple ale dansatoarei și o anume franchețe sunt prezente în toate articolele care stau mărturie pentru un sfârșit anunțat. Prin ele se conturează, cu aceeași simplitate, portretul artistei la tinerețea de după 50 de ani. Așadar, Sylvie Guillem par elle même.
1.„E mai bine să te retragi cinstit. Nu știu dacă mă voi împăca cu hotărârea pe care am luat-o. Dar tot trebuie să se sfârșească.“
2.„Am iubit fiecare clipă din acești 39 de ani și azi iubesc fiecare clipă. Atunci, de ce mă opresc? Foarte simplu: pentru că vreau să pun punct cât încă mă face fericită ceea ce fac, cât încă fac cu mândrie și pasiune.“
3.„Ori de câte ori am fost pusă într-o situație nedreaptă în profesia mea, nu am acceptat să înghit orice și m-am luptat.“
4.„Trebuie să construiesc seva, să repet iar și iar. E dureros, dar fiecare mic progres înseamnă că totul devine un pic mai ușor. E ca și cum ai da din cap până nu mai simți durerea. Asta este singura cale.“
5.„Plecam, veneam, repetam, trăiam, dansam, trăiam din nou. Era prea obositor să mă gândesc la cum să fiu pe placul tuturor. De fapt, nici nu-mi păsa. Și nu-mi pare rău. Așa am învățat mult.“
6.„Poate că nu vedeam baletul așa cum trebuie. Eu trăiam baletul, mă bucuram de el, făceam ce voiam. Îmi plăcea relația cu publicul și încercam să fiu inteligentă la nivelul de tehnică la care aspiram și să transmit emoțiile pe care le voiam eu. Romeo și Julieta, Manon, Giselle – nu sunt povești prostești. Au personaje extraordinare. Și o mulțime de emoții. Iar dansul trebuie să emoționeze oamenii.“
7.„Perfecțiunea tehnică nu e de ajuns. Fără sufletul dansatorului, e doar un orfan.“
8.„Dansezi și așa ai mereu un răspuns.“
9.„Forțând limitele, descoperi ce poți să faci. Întotdeauna am fost plină de contradicții. Sunt timidă, dar îmi place libertatea scenei. Am nevoie de confirmări, dar în același timp nu le vreau. Urăsc să-mi fie frică, dar mă înfricoșez pe mine însămi tot timpul și nu mă pot abține. Numai așa poți să crești.“
10.„Nu, dansul nu e un monstru. Scena e monstruoasă, nu în sensul negativ al cuvântului, ci prin grandoarea ei. Dansul e sacru fiindcă prin intermediul lui se întâmplă ceva puternic pe plan emoțional.
Print