Cât de fragile sunt limitele dintre normalitate și anormalitate? Până unde merge dictatura regulilor societății? Până unde merge dictatura „normalității”? Într-o lume în care dictaturile de orice fel se întrec în a-și afirma virtuțile „toleranței”, într-o lume în care totul „trebuie” și totul e închis în mici compartimente bine etichetate, ale căror limite nu trebuie [...] Citește în continuare
Andrei Hutuleac
Dacă vreți să vedeți o comedie excelent realizată, la care cu adevărat să râdeți în hohote, dar care să fie și extrem de actuală (obsesia noastră de zi cu zi… actualitatea), căci încă nu s-au stins ecourile mult disputatului referendum pentru redefinirea familiei, dacă vreți să vedeți cea mai bună trupă de actori din București [...] Citește în continuare
Am debutat în calitate de posibil viitor critic de teatru și am dobândit formarea profesională într-o perioadă în care domeniul era dominat autoritar de Valentin Silvestru. Am beneficiat și eu de îndrumările, de sfaturile, de încurajările sale, câteodată – recunosc – m-a mai și dojenit, însă mi-a și luat apărarea fermă într-o dispută în care, [...] Citește în continuare
aș fi simțit nevoia să scriu o bucată de proză să decartez un zid de povești cărămidă cu cărămidă dar am repetiții la zece și-nainte de asta trebuie să ajung și la poștă așa că va trebui să scuip scurt o poezie în praful de pe drum ca să doară, poate, mai puțin timpul scurt [...] Citește în continuare
S-a discutat mult la un moment dat dacă este sau nu este necesar un teatru al dramaturgilor români. Însă, într-un București în care nu numai că nu se construiesc teatre noi, ba dimpotrivă, cele vechi se mai și închid din diverse motive, orice nouă sală de teatru nu poate fi decât de bun augur. Important [...] Citește în continuare
Dramaturgia românească din categoria capodoperă sau texte iubite de public a făcut parte în ultimii ani din programul regizoral pe care Victor Ioan Frunză l-a dezvoltat împreună cu scenografa Adriana Grand și cu a lui trupă fără nume. Așadar, după „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „O noapte furtunoasă” [...] Citește în continuare
Într-o lume teatrală fărâmițată și în care lucrurile se fac cel mai adesea pe repede înainte, iar asta se vede de obicei în spectacole, în care ideea de trupă – cu puține, foarte puține excepții – aproape că nu mai funcționează, în care lipsesc programele regizorale și programele repertoriale, trupa lui Victor Ioan Frunză rămâne [...] Citește în continuare
Au trecut mai bine de douăzeci de ani de când Victor Ioan Frunză crea celebra Trupă pe Butoaie, primul proiect de teatru popular ambulant din România, un teatru care-și propunea, într-o lume „desenată” de Adriana Grand, să refacă relația dintre Teatru și Cetate, o relație care în teatrul contemporan a fost aproape complet distrusă. În [...] Citește în continuare
Au trecut 25 de ani de când există Gala UNITER. E contemporană cu ultimul sfert de secol de teatru în România și, acest sfert de secol, strâns într-un album – mare, greu și consistent! – a fost una dintre cele mai tulburi din istoria noastră recentă. Acum 25 de ani, când avea loc prima Gală [...] Citește în continuare
Să accepți să te naști ca să primești în dar „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”… Basmul lui Petre Ispirescu, cel mai frumos dintre basme și cel mai trist, basmul atipic, basmul despre care Noica avea să scrie că încarnează „sentimentul românesc al ființei”, vorbește, în fond, despre visul dintotdeauna al omului: nemurirea. [...] Citește în continuare
Septembrie 2016. Început de stagiune. La Teatrul Metropolis din București, povestea trupei lui Victor Ioan Frunză merge mai departe. E un fenomen unic, viu, puternic. E cel mai coerent program care a existat în teatrul românesc în ultimul deceniu. A început la fostul Centru Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, de unde a fost înlăturat la [...] Citește în continuare
Una cu vioara în cârcă și căști în urechi venise la consignație să-și ia un pachet de țigări și o cafeluță ca să-nceapă bine ziua de școală Plângea -Ce-ai, fă? o-ntreabă plescăind țiganca de vindea în prăvălie -Suferă din dragoste, tanti! muscăcește una de căra după ea o chitară, colegă cu lăcrimoasa, da’ n-apucă să [...] Citește în continuare
Puck excentric și manipulator, Feste care atârnă un zâmbet larg pe fețele spectatorilor sau o lacrimă în colțul ochilor când își încheie baladele de inimă albastră, profesorul Miroiu plin de duioșie, naivitate copilăroasă și luciditate tăioasă, Rică Venturiano – un dandy comic prin stângăcia, ironia și teama sa permanentă; Andrei Huțuleac își poartă personajele pe [...] Citește în continuare
Calitate şi constanţă. Două atribute atât de fireşti care prea rar fac casă bună în realitatea teatrală românească. De cele mai multe ori, în locul lor e preferată cantitatea – atât a râsetelor icnite, cât şi a biletelor vândute. Teatrele, fie ele de repertoriu sau aşa-numit independente, se grăbesc să cuantifice premiere, minute de aplauze, [...] Citește în continuare
