Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se mişcă dintr-un braţ şi câteva frunze îţi cad înainte. Cu ovalul feţei se stă înclinat spre o lumină venind dintr-o parte cu mult galben în ea şi multă lene, cu trambuline pentru săritorii în moarte. Tu ai un fel [...] Citește în continuare
Nichita Stănescu
Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se mişcă dintr-un braţ şi câteva frunze îţi cad înainte. Cu ovalul feţei se stă înclinat spre o lumină venind dintr-o parte cu mult galben în ea şi multă lene, cu trambuline pentru săritorii în moarte. Tu ai un fel [...] Citește în continuare
Leoaică tânără, iubirea mi-ai sărit în faţă. Mă pândise-n încordare mai demult. Colţii albi mi i-a înfipt în faţă, m-a muşcat leoaica, azi, de faţă. Şi deodată-n jurul meu, natura se făcu un cerc, de-a-dura, când mai larg, când mai aproape, ca o strângere de ape. Şi privirea-n sus ţâşni, curcubeu tăiat în două, [...] Citește în continuare
Trecea un înger, pe un scaun negru aşezat. Trecea prin aer, liniştit şi mândru. Eu îl priveam de la fereastră, cum prin ziduri trece ca prin fum. Primeşte-mi un cuvânt, strigai, tu, îngere, împins din rai de-un vânt stârnit, de-o apăsare a vreunui gând cu mult mai mare. Dar îngerul tăcea, trecea [...] Citește în continuare
Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge, ochiul mâinii care plânge. Ea este ţapa care plânge, ochiul călcâiului care plânge. O voi, prieteni, poezia nu este lacrimă ea este însuşi plânsul, plânsul unui ochi neinventat, lacrima ochiului celui care trebuie să fie frumos, [...] Citește în continuare
O dungă roşie-n zări se iscase şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins cu umbrele lor melodioase umerii încă dormind, mi i-au atins. Mă ridicam din somn ca din mare, scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele, sprâncenele cristalizate de sare, abisele. Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă, urcând un soare neobişnuit. Adânc, lumina-n ape [...] Citește în continuare
Tot universul nostru era albastru şi gol iar noi retraşi în bulgărul numit pământ viaţă eram deasupra şi la subsol murind, murmurând. Viii şi morţii viilor unii într-alţii şi unii peste alţii… Tot universul nostru era albastru şi gol. Locul pe care-l ocupam, cei vii şi cei morţi repede se ghicea sau domol [...] Citește în continuare
Mâinile mele sunt îndrăgostite, vai, gura mea iubeşte, şi iată, m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine, încât abia pot merge printre ele fără să mă rănesc. E un sentiment dulce acesta, de trezire, de visare, şi iată-mă fără să dorm, aievea văd zeii de fildeş, îi iau în mână şi [...] Citește în continuare
Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se mişcă dintr-un braţ şi câteva frunze îţi cad înainte. Cu ovalul feţei se stă înclinat spre o lumină venind dintr-o parte cu mult galben în ea şi multă lene, cu trambuline pentru săritorii în moarte. Tu ai un fel [...] Citește în continuare
Creierul acesta care se pângărește dintr-o idee Ciorba aceasta cerebrală, cu ouă de ochi pe sub sprâncene M-am sculat în picioare numai de lene, am ucis numai de frig! Ce, voi nu știți că sângele ține de cald? Nespălat de amintiri, murdar, mă azvârl în mare; – ține-mă, mamă, de un picior ca să mă [...] Citește în continuare
Bun, dar cu noi cum rămâne? Ei au fost mari, tragici, sfinți… Ei au mâncat pâine, părinților noștri le-au fost părinți. Dar noi, dar cu noi?… Lor le-a fost frig, au pătimit, au mers prin zăpadă, prin noroi, au murit și s-au nemurit. Noi trăim, cu noi cum rămâne? S-a hotărât ceva? S-a [...] Citește în continuare
Dacă simt că te grăbești și asta prin puținul aer care-l respirăm, îmi declini culoarea-n pasta umbrei atârnând de ram. Și mă las în neîncrederi ondulat și mult suit precum verdele în iederi suspinânde spre zenit. Ca și cum aș merge peste clar albastrul înnorat al privirilor celeste și cu capul îngropat ținând ochiul [...] Citește în continuare
Eu sunt umbra când nicio lumină nu mă bate ruină a cuvintelor, cu o fereastră, roată fără de căruță de una singură rostogolindu-se pe singurii de voi Ce frumos răsare soarele peste noaptea de ieri A trecut, în fine, și această secundă născându-ne fără dureri. Vă spunem la revedere, iar nu la adio, ființe care [...] Citește în continuare
Mă curenta privirea ta întâmplătoare. Frunza tristeții de pe chip deodată mi-o smulgeai, și stam în soare, cu chipul nemișcat și-ndrăgostit. Mă curenta privirea ta întâmplătoare, somnul cu vise mi-l smulgea. O, și lăsa deasupra mea, în soare doar ramuri de copaci și păsări rotitoare. Mă curenta privirea ta întâmplătoare, și totul devenea în jurul [...] Citește în continuare
