Strindberg îţi dă impresia că ţi se adresează personal. El vorbeşte despre el însuşi, dar în acelaşi timp îţi dă senzaţia că totul este despre tine. E montat de 150 de ani încoace, pe scene din întreaga lume, şi nu este nici pe departe epuizat. [...] Citește în continuare
Numărul 142
D’ale noastre este tocmai ironia de care aveau nevoie şi Teatrul Naţional, instituţie căreia (prea) îi plac cărările bătute, şi Anul Caragiale în sine, care a însemnat până acum şi o mulţime de spectacole refuzate de idee... [...] Citește în continuare
Nevoia de poveste se resimte mai acut decât oricând. Spectatorul a obosit şi digeră mai greu experimentele, privirea e saturată de imagini, auzul de stridenţe şi toate simţurile, în general, îi sunt amorţite... [...] Citește în continuare
Nu ştiu de ce, dar în ultimii ani, cel puţin la majoritatea teatrelor bucureştene, sunt destule motive de frustrate pentru spectatorii cu aşteptări. Desigur, nu includem în această categorie eterogenă publicul aşa-zis ocazional, adică oamenii care văd două-trei spectacole pe an, cu diferite ocazii, ci ne referim strict la cei pentru care mersul la teatru [...] Citește în continuare
Doi bărbaţi se întâlnesc din întâmplare într-un compartiment al unui tren care urcă spre munte, prin tuneluri întunecate şi descoperă cum, fără să ştie, şi-au marcat viaţa unul altuia. O femeie, ziua educatoare şi noaptea târfă, se întoarce în cămăruţa ei sordidă… Un bărbat închiriază o cameră de hotel ca să se sinucidă şi moare [...] Citește în continuare
“Tata, n-am să uit niciodată!” Sunt primele cuvinte pe care le-am auzit după spectacol. Le-a spus un puşti de vreo 10-12 ani, urcându-se în maşina parcată pe strada Dr. Iuliu Barasch, vădit marcat de povestea Jankăi Festinger. Un copil care acum a aflat că Holocaust înseamnă milioane de poveşti tragice, asemenea celei trăite de Janka. [...] Citește în continuare
O poveste de dragoste între un star pop şi o antreprenoare de pompe funebre, descoperită prin anunţ la „Matrimoniale”. Aşa ar suna o prezentare de o frază a piesei „Cheek to Cheek”, povestită de ea… O „hoaşcă bătrână” şi, pe deasupra, antreprenoare la pompe funebre face o pasiune morbidă pentru un cântăreţ celebru şi tânăr. [...] Citește în continuare
Dacă ar face o excursie la început de secol XXI şi s-ar întâlni în buncărul unui nou război troian cu personajele lui Katalin Thuróczy din piesa „Sandros”, probabil că Andromaca, Elena sau Hecuba ar avea un şoc. Întâi, pentru că ar constata cât de puţin s-a schimbat lumea şi apoi, pentru că şi-ar da seama [...] Citește în continuare
Deşi e aproape de final şi mai toată lumea în mai toate teatrele din România s-a străduit să nu lase să treacă neobservat Anul Caragiale, sentimentul mărturisit sau nu este că, în ciuda acestor eforturi, ceva a lipsit. Că, în ciuda ideii afirmate sus şi tare, oricând şi oriunde, cum că, desigur, trăim în plin [...] Citește în continuare
Toamna, fată deocheată — Biata fată!… Deocheată, dar frumoasă şi cochetă, Mi-a intrat odată-n casă, Indiscretă, să mă-ntrebe ce mai fac… Ce problemă viitoare Mă mai doare… Ce ţigări de foi mă otrăvesc Când vorbesc… Şi ce fel de coniac Beau când tac… Şi de-atunci — Nu vreau să spun de când — Am rămas [...] Citește în continuare
