Ada Galeș este actriță la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov și este studentă la Master la UNATC București. La ediția din acest an a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Brașov a primit premiul pentru Cea mai bună actriță pentru rolurile din spectacolele „Copilul problemă” și „Privește înapoi cu mânie”. Festivalul s-a desfășurat pe fondul [...] Citește în continuare
Numărul 290
E noapte. E frig. Aştepţi ultimul metrou. În ultima staţie. Şi e pustiu, în lume şi în tine. Neonul palid pâlpâie chior. Numeri bucăţile de mozaic din perete. Auzi câteva zbateri ale aripilor unei molii atrase mortal de lumia palidă. Şi tu eşti atras de lumină. De lumina farurilor din tunelui negru. Şi pustiu precum [...] Citește în continuare
Într-un weekend recent, echipa Teatrului „Tony Bulandra” de la Târgovişte a adus în faţa publicului două premiere ale acestei toamne, ambele însemnând mize complicate şi dificile, prima prin absolută noutate, cea de-a doua prin extremă şi universală clasicitate, ca să zic aşa. Mai întâi, a fost vorba despre spectacolul „3 ore după miezul nopţii”, exerciţiu-cercetare [...] Citește în continuare
Elena Coman, anul III Teatrologie, Facultatea de Teatru, UNATC „I.L. Caragiale” Imagine din spectacolul „Mult zgomot pentru nimic” În plin sezon festivalier, în perioada 14 – 22 noiembrie, am ajuns la Arad, atât de poetic denumit „Mica Vienă de pe Mureș”. Unul dintre cele mai vechi orașe ale României, pe al cărui teritoriu a fost [...] Citește în continuare
Am văzut în ultimii ani doar câteva dintre spectacolele regizate de Radu Popescu și știu tot câteva dintre textele dramatice pe care le-a semnat. Figură activă în teatrul independent de la noi, în care se ambiționează să rămână, cu toată seriozitatea și cu toată discreția, inițiator și selecționar al Maratonului de Teatru Independent și al [...] Citește în continuare
Un dialog în mai multe scene cu Chris Simion Andrei Vornicu Până să ajungă la Londra cu spectacolul „Dragostea durează trei ani” nu o cunoscusem personal pe Chris Simion. Știam că este unul dintre corifeii teatrului independent românesc, că e regizor și scriitor, că organizează cu tenacitate în fiecare an Festivalul Undercloud – Independent de [...] Citește în continuare
Patru secole de ipoteze, interpretări, speculații, patru secole de fascinație – așa s-ar putea sintetiza, pentru cititorul grăbit de azi, posteritatea lui William Shakespeare. Bardul, cum îi spun englezii, a scris despre toate, pentru toți. Continentele încă se învârtesc în jurul lui, creatorii de teatru sunt bântuiți de textele lui și de propriile spectacole shakespeariene, [...] Citește în continuare
dacă iei o portocală și-o dezbraci în pielea goală ca să-i vezi miezul adânc peste care îngeri plâng cu căpșune-n loc de ochi și aripi de foi de plopi se întâmplă să uiți totul… [...] Citește în continuare
Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, George Banu… „Ce vrea să spună [...] Citește în continuare
Revista Yorick vă propune o rubrică realizată de scenografa Adriana Grand, care ne oferă imagini din spectacolul vieții. Cu acest prilej, va invităm la un concurs inedit. Găsiți cel mai potrivit titlu pentru imaginile pe care vi le propunem (și trimiteți răspunsul la adresa monica.andronescu@nemira.ro). Cel mai inspirat dintre ele va fi premiată la sfârșitul [...] Citește în continuare