În toamna anului 1971, în aeroportul din Amsterdam, Andrei Şerban hotăra să lase în urmă România şi alegea America. Se întorcea la Teatrul La MaMa, după o experienţă extraordinară cu Peter Brook şi după celebrul „Orghast”, şi la sfârşitul acelei toamne, acum aproape 50 de ani, începea o poveste care avea să revoluţioneze teatrul şi [...] Citește în continuare
Numărul 432
Am debutat în calitate de posibil viitor critic de teatru și am dobândit formarea profesională într-o perioadă în care domeniul era dominat autoritar de Valentin Silvestru. Am beneficiat și eu de îndrumările, de sfaturile, de încurajările sale, câteodată – recunosc – m-a mai și dojenit, însă mi-a și luat apărarea fermă într-o dispută în care, [...] Citește în continuare
Adevărul este unul dintre cele mai nobile deziderate ale oamenilor de bine. De mic eşti învăţat să nu minţi. Scrie şi în cărţile sfinte. În numele lui se fac sacrificii şi chiar se moare. Acel adevăr pur, superior, care pluteşte deasupra mizeriei comune, care păstrează ceva din frumuseţea nebuniei unui Quijote îndrăgostit la modul ideal [...] Citește în continuare
Dumnezeu este sinonim azi cu Catedrala Mântuirii Neamului, cu preoții apăruți la știri senzaționale, creștinismul e echivalat de noua intelectualitate fie cu prostia, fie cu Evul Mediu etc. etc. etc. Și când te gândești că la distanță de doar vreo cinci-șase decenii Dumnezeu și creștinismul erau singura lumină într-o epocă de întuneric absolut, că acolo, [...] Citește în continuare
Într-un colț al scenei o zărim pe tânăra procuroare Teodora Banu, căreia apropiații în spun Teo, încercând să-și omoare timpul pe care trebuie să îl petreacă la noul ei serviciu, pregătindu-și, probabil, viitoarele examene de promovare în profesie. Adică citind dintr-o carte a criminologului Cesare Lombroso. În celălalt colț se află tânărul locotenent Popescu Filip, [...] Citește în continuare
Nu întâmplător cea mai importantă întrebare din teatru rămâne „De ce?”. De multe ori se întâmplă ca rezultatul să se transfromre într-un „De ce, Doamne iartă-mă?”. De la bune intenţii şi gânduri onorabile, multă energie, timp şi resurse materiale investite în proiecte care sună foarte bine pe hârtie, se poate ajunge fără prea mare efort [...] Citește în continuare
Ce altceva decât absenţa unor texte cu carnaţie asemănătoare şi cu roluri cel puţin la fel de ofertante să determine frecvenţa, insistenţa chiar, cu care apare în repertoriile noastre piesa Ludmilei Razumovskaia Dragă Elena Sergheevna? Scrisă la începutul anilor ’80 în plină perioadă brejnevistă ca urmare a unei comenzi precise (a fost, carevasăzică, un „text [...] Citește în continuare
Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se mişcă dintr-un braţ şi câteva frunze îţi cad înainte. Cu ovalul feţei se stă înclinat spre o lumină venind dintr-o parte cu mult galben în ea şi multă lene, cu trambuline pentru săritorii în moarte. Tu ai un fel [...] Citește în continuare
