Când am hotărât să facem un număr special despre regizorii care se îndeletnicesc ori s-au îndeletnicit cu scrisul a fost, în primul rând, pentru că ne-am dorit să punem în lumină şi cealaltă faţă a creatorilor de spectacole, iar, în al doilea rând, pentru că cele mai multe dintre studiile despre teatru de la noi [...] Citește în continuare
Numărul 85
„Bricabrac” este un extraordinar document de viaţă trăită în culisele teatrului şi apoi pe platoul de filmare. Lungă, aspră şi emoţionantă confesiune, întreruptă de pagini de jurnal de regie şi de însemnări frisonante... [...] Citește în continuare
Afirmaţia lui Victor Ioan Frunză din studiul „Elemente ale unei regii simple”, cum că „spectacolul este captiv în text, iar regizorul îl ajută să iasă”, mi-a amintit de o celebră povestioară cu Michelangelo şi blocul de piatră... [...] Citește în continuare
„Nu ştiu de ce vreau să scriu o carte, dar simt, la fel ca atunci când lucrez la o piesă, că trebuie, că am nevoie s-o fac"... [...] Citește în continuare
Interpretarea cu totul „neortodoxă”, cu „inflexiuni” regizorale, pe care Măniuţiu o dă textelor shakespeariene, e o lectură plină de farmec (a se citi „vrajă”) tocmai pentru că „striveşte corola de minuni” fără „să-i ucidă cu mintea tainele”... [...] Citește în continuare
„<Scriu cu imagini> – aş putea spune despre oricare spectacol al meu.” Dacă traseul Cătălinei Buzoianu în teatru este sau nu rezumat în aceste cuvinte e o discuţie în sine. Dar ele redau, aproape ca un mic poem, întreaga ei gândire/ creaţie regizorală. „Spectacolul contemporan este un eseu în imagini. Spaţiu al ideilor, spaţiu al [...] Citește în continuare
1. Pentru că Alexandru Tatos, înainte de fi un regizor de film elitist din generaţia ’70, a fost regizor de teatru şi a montat câteva spectacole, printre care „Chiţimia”, la Teatrul Bulandra. Prezenţa lui în teatru nu s-a ridicat la însemnătatea operei teatrale a lui Lucian Pintilie (care, de altfel, îi face un portret la [...] Citește în continuare
1. Pentru că, printre amintirile scrise firesc, urmând un relativ fir cronologic şi alcătuind un important document al unei epoci fertile, dar/ deşi lipsite de libertate din teatrul românesc, descoperi evocări ale unor artişti ca Sică Alexandrescu şi Vlad Mugur, care au însemnat mult pentru Dinu Cernescu. Înfăţişaţi în toată umanitatea lor, cei doi „zei” [...] Citește în continuare
Shakespeare, numele ascuns al Teatrului. Sau piatră fundamentală a unui discurs regizoral de o viaţă. Sau, pur şi simplu, pretext de a te cerceta pe tine însuţi: gnoti seauton (erkenne dich selbst sau, pe româneşte, cunoaşte-te pe tine însuţi). Prin Shakespeare. Volumul pe care vi-l propunem acum – Spectacolul ascuns – a fost publicat în [...] Citește în continuare
1. Pentru că, regizor stilat şi pedagog flexibil fiind de câteva decenii, autorul expune încă din primele pagini ale cărţii, când descrie Parisul, de care e fascinat, o concluzie care pare la îndemâna oricui, dar nu este: „Există, fără îndoială, ca şi aiurea, tot atâta teatru în viaţă câtă viaţă există în teatru”. [...] Citește în continuare
Elita luase loc la parter şi proştii sus, aproape de cer. În lojă stătea o întâmplare cam abătută şi un năpraznic destin în mare ţinută. Un dezastru tare cât zece tot spera că totul va trece. Un naufragiu dormita în fotoliu înfăşurat în linţoliu. O răceală vagabonda prin sală. O inocenţă strălucea printr-o totală absenţă. [...] Citește în continuare
