Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat. Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Fiecare ne spunem: Aşa trebuie să fie … Alături, umbra albastră pentru adevăruri gândite stă mărturie. Nu peste mult tu vei fi azurul [...] Citește în continuare
Ştefan Augustin Doinaş
Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetul pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar, descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar în care molecule-n elipsoid cutreier scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg, şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier aşază zimţi pe iarba ce [...] Citește în continuare
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat. Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie… Alături, umbra albastră pentru adevăruri gândite stă mărturie. Nu peste mult tu vei fi azurul [...] Citește în continuare
Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Că mâine-n zori, poetul pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar, descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar în care molecule-n elipsoid cutreier scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg, şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier aşază zimţi pe iarba ce [...] Citește în continuare
Făptura ta ca o rezervație de magneți ca o muzică – oare cum se va întrece în grație pe sine o ramură andaluzică? Despre neant despre semințele care astâmpără flacăra jocului – ce-ar putea să spună dorințele mai mult decât inima socului? nici măcar răcoarea nopții siderice nu pune peste patima noastră copastie [...] Citește în continuare
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat. Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie… Alături, umbra albastră pentru adevăruri gândite stă mărturie. Nu peste mult tu vei fi azurul din mări, [...] Citește în continuare
El cântă pe ţărm. Perfida, unda mării s-alintă. Ea zicea: Mă simt silfidă, prinde-mă – şi sunt a ta… Marea chicotea: – Ha! Ha!… Şi-a sărit în apă fata. Unda mării, înspumată, doar atâta aşteaptă. Ca pe-o floare-n vânt o poartă valul viu şi apa moartă. El o caută-n zadar: trupul ei mereu îşi pierde [...] Citește în continuare
Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Ca mâine-n zori, poetul pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar, descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de poiar în care molecule-n elipsoid cutreier scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg, şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier aşază zimţi pe iarba ce [...] Citește în continuare
Doamne, aș vrea să-ți spun Tu, cum i-aș spune celui ce-mi pune povara lui groaznică-n spate. Doamne, dezbracă-Te-n ceruri de soare; leapădă-Ți luna și stelele; vino să batem pe jos amândoi în sudoare țara aceasta de cântec și jale. Un rege nu-și stăpâneste regatul, decât dacă-și conduce pe cel mai din urmă supus [...] Citește în continuare
Fructele din tablou sînt un adio. (Pe masa, copiile lor zbârcite agita-n vânt batiste-aromitoare.) Albastru, verde, indigo vor arde orașele sortite să le-afirme. Amoruri multe vor stârni: o formă imatură sub fardul lor va duce-n ispita mateloți miopi de sare, lorzi neutrali, profesori de bucate, copii care vor crede ca sînt discuri. [...] Citește în continuare
Mă aflu — unde? Nici un zid cu sârma ghimpată, nici un mirador. Sunt singur în Tine, Doamne, ca-ntr-un vast ospiciu: înnebunit de cele nevăzute, supravegheat de-un ochi fără pupilă. Sunt sigur ca exist? Mai am vreun nume? Apun în mine împărații lumii, iar eu le împrumut pe rând sicriul? De ce-mi smulg, seara, corpul, [...] Citește în continuare
Iubita printre arbori nu se ivește. Jos, într-o râpă umbroasă ca-ntr-un ungher, stau dumnezeiește bătut leneș de-un vânt ca și mine stingher. Nimeni nu trece și nimic nu se-ntâmplă. De altfel, niciodată nu se-ntâmplă nimic. Numai pe tâmplă aceeași șuviță-și sporește argintul din spic. De două ori zarea-mi apune sub pleoape, De două ori inima-mi [...] Citește în continuare
Ştiu, ştiu prea bine, Doamne, că te joci. În largul mării, în pustiu, sub roci plăcerea Ta de-a plăsmui sub deget pigmei sporeşte lumea. Dar eu preget sfios: ce sunt ? Tipar în care, greu şi jalnic, modelându-se mereu, se-arată însăşi tainica Ta faţă? De ce te joci, Stăpâne? Ce ne-nvaţă divina Ta îndemânare de-a [...] Citește în continuare
Orice sărut ajunge cu un capăt dincolo de iubire. Iată – flori pe-a căror scară de petale scapăt ca soarele-ntr-o lume de culori. Cu ce m-aleg e, poate, o părere ; mai hrănitoare însă decât sunt capşunii, spicul, fagurii de miere şi vinurile-ntregului pământ. Şi mai severă: nu pot să m-apropii adeseori decât încet, tiptil, [...] Citește în continuare
