Tânăr absolvent caut fericirea, ofer la schimb depresie talentată

Audiţia naţională la UNATC

Lamentările retorice pe marginea urmării absolvirii unei facultăţi de artă teatrală au intrat deja în sfera banalului. Prin repetitivitate, ne-am obişnuit. Ştim deja că din teatru nu faci avere, că e nevoie de răbdare, că banii de chirie se strâng cu greu de la o lună la alta, că celebra putere de a îndura a Ninei Zarecinaia nu înseamnă doar o metaforă frumoasă, ci un adevăr cât se poate de pragmatic. Bonomia şi arta de dragul artei nu au nimic în comun cu facturile şi dorinţa de a câştiga cinstit din meseria pe care o iubeşti. A fi actor ajunge încet-încet să devină un lux. Dacă vrei să faci ceea ce îţi place, atunci plăteşte, copile! Cu umilinţe, cu compromisuri, cu economii, cu ţigări împrumutate şi vacanţe restante. Şi măcar dacă ar juca. Dar şi ăsta e o fericire greu de atins. Scândura sfântă a scenei e monopolizată de actorii angajaţi pe viaţă. Pentru tine, tinere care speri în a deveni actor, avem rezervat fumul gros de ţigară şi colţul prost luminat al unui subsol cu pretenţie de club. Ai 45 de minute, 2 metri pătraţi şi 20 de consumatori de băuturi alcoolice colorate, pe care să-i convingi să te asculte – fă teatru!

Şi în această stare generalizată de of şi vai, cineva s-a săturat să comenteze şi să îşi dea cu părerea. La iniţiativa Rectorului UNATC, Adrian Titieni, Universitatea, cu sprijinul ArCuB, a încercat să ofere o şansă Don Quijoţilor condamnaţi să viseze frumos: un concurs la capătul căruia câştigătorii primesc şansa mult aşteptată – un rol, oricât ar fi el de mic, într-un teatru sau într-un film. În fond, de asta au nevoie frumoşii nebuni ai marilor şcoli de teatru – de un capăt de speranţă. Îmi închipui entuziasmul celor o sută doisprezece candidaţi care au trimis o înregistrare cu un monolog de zece minute în care şi-au pus tot ce aveau mai bun, mai sincer şi mai de preţ în profesia lor. În urma selecţiei au rămas treizeci şi cinci. Şi a început Audiţia Naţională – două zile în care cei nouă membri ai juriului au asistat cu răbdare la mărturia fiecăruia despre cine este el în teatru.

S-a pornit şi s-a mers până la capăt cu cele mai bune intenţii. Din nimic, s-au creat premisele a două spectacole avându-i ca protagonişti pe cei zece câştigători de sâmbătă seara. Cele patru teatre partenere – Teatrul Metropolis, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie şi Teatrul Mic – vor produce şi vor găzdui pe rând aceste proiecte, coordonate de tinerii regizori Vlad Cristache şi Bobi Pricop, care pornesc ambiţios ca o promisiune solemnă făcută celor care până ieri abia dacă îndrăzneau să spere la un loc liber în sala acestor teatre. Ar fi frumos ca vorbele mari rostite la Gala de Premiere să nu rămână simple declaraţii oportune, ci să prefaţeze loial promisiunea concretizată în viitorul cât mai apropiat.

Ca orice început, această primă ediţie a Audiţiei naţionale s-a dovedit timidă şi politicoasă. Atmosfera generală a fost parcă prea sobră, în discrepanţă cu vârsta participanţilor. Motivul principal pentru starea generală de seriozitate şi morgă universitară nu a fost nicidecum desfăşurarea în Sala „Ileana Berlogea” a UNATC-ului, ci nota generală a monoloagelor alese. Dacă ar fi să denumesc la modul general repertoriul prezentat de participanţi nu aş sta prea mult pe gânduri. Nu am de ales decât între „Şoc şi groază” şi „Viaţă tristă, sincer te urăsc!”. De la tinere violate de taţi abuzivi, la tineri canibali pofticioşi de degete caramelizate trase în unt, de la mame greu încercate de soartă la prizonieri, drogate, criminali cu sânge rece, soţii înşelate, amante feroce, copii bolnavi pe paturi de spital, eroine însângerate, deznădăjduite neconsolate, schizoizi pur-sânge… o faună pe cât de variată, pe atât de sumbră şi depresivă. Universul profesional al tinerilor actori este populat de personaje cel puţin dubioase. E trist să constaţi că cele mai vesele momente sunt cele cu copii bolnavi de cancer care îşi aşteaptă sfârşitul optimişti. Iar rezistenţa noastră la milă şi frică a scăzut simţitor. Greu îl mai credem pe asasinul care îşi mărturiseşte oribila crimă plin de remuşcări şi nu ne mai impresionează cu nimic copila orfană care povesteşte împietrită de durere moartea iubitei mame. Iar după ce auzi douăzeci de istorii una mai tristă şi mai crudă ca alta, nici măcar mâna întinsă care îţi spune o poveste nu mai primeşte pomană. Nu mai vrei să fii emoţionat, ci speri într-un zâmbet. Iar când el vine, în sfârşit… partida este pe jumătate căştigată pentru candidatul care a avut fericita şi, iată, originala idee de a ne spune ceva vesel.

Întrebarea pe care mi-am repetat-o, cu iz de glumă – şi nu prea – a fost: ce ne facem cu această inflaţie de tragism şi dramă, când toate teatrele montează comedii, iar spectatorii spun cât pot de răspicat că vor să râdă şi să se simtă bine la teatru. Să fie oare acesta motivul pentru care nu îşi găsesc absolvenţii locul mult visat pe scenă? Nu aş fi crezut! Lăsând gluma la o parte, alegerea repertorială spune multe despre o întreagă generaţie – despre lipsa de direcţie, de fler, de auto-cunoaştere, despre concepţia lor despre teatru, despre cât de puţin îşi cunosc calităţile şi mai ales despre cât de stângaci se pun în valoare. Arată deja ca o armată în retragere, în clipa premergătoare depunerii armelor. Unii blazaţi, unii prea încrâncenaţi, unii fraţi buni cu disperarea, unii neîncrezători, mai toţi neştiutori. Şi prea puţini dispuşi să se bucure, indiferent de preţ.

Am auzit multe promisiuni, s-au făcut multe declaraţii definitive şi solemne. Ce e sigur e că talent există, iar speranţa acestor tineri e pe cât de mare şi frumoasă, pe atât de uşor de aprins. De un punct de sprijin au nevoie pentru a zgudui teatrul. Ei chiar cred asta şi le e atât de sete de scenă, încât sunt gata să se mulţumească şi cu câteva picături, pentru o secundă de fericire. Merită şansa care le-a fost promisă. Dacă vor şti să o folosească, vom auzi, poate, la finalul stagiunii următoare vorbindu-se despre noul val din teatrul românesc.

Audiţie Naţională

5-6 iulie

Juriu:

Alexandru Darie (Director Teatrul Bulandra)

George Ivaşcu (Director Teatrul Metropolis)

Mihai Dinvale (Director Adjunct Teatrul Mic)

Vlad Cristache (Reprezentant Teatrul de Comedie)

Irina Cornişteanu (Reprezentant ICR)

Eliza Bercu (Reprezentant ArCuB)

Cristi Puiu (Reprezentant Mandragora)

Adrian Sitaru (Reprezentant 4 Proof Film)

Paul Chiribuţă (Decan UNATC)

Premianţi:

Bogdan Nechifor pentru Microficţiuni de Regis Jauffret

Alexandra Apetrei pentru Fata de mătase artificială de Irmgard Keun

Aida Avieriţei pentru De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi

Anca Dinicu pentru Miezul verii la miază vest după Tracy Letts

Cezar Grumăzescu pentru Cenuşa de piatră de Daniel Danis

Ionuţ Niculae pentru Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

Camelia Pintilie pentru Oleanna de David Mamet

Bianca Popescu pentru Concert de binafacere după Eric Bogosian

Ioan Paraschiv pentru A fi sau a nu fi bufon după M. Vişniec, F. M. Dostoievski, A.P. Cehov, W. Shakespeare

Ştefan Pavel pentru Omul pubelă de Matei Vişniec