Tania Popa: Aș vrea să le dau oamenilor încredere în ei

tania 5Elena Coman, UNATC, Teatrologie, anul I

Când ne gândim la actrița Tania Popa parcă începem să auzim ritmurile muzicale rusești inconfundabile. Că e ruso-ucraineancă o spune cu mândrie și cu zâmbetul pe buze. Ne-a fermecat cu spectacolul Fata din curcubeu”, dar viața ei de dincolo de scenă este cel mai mare succes al său. Despre cum a reușit să ajungă sus, despre familia alături de care se simte cel mai bine, despre pasiunile sale, croitoria și muzica, pe care le-a făcut parte din ființa ei… Tania Popa ne dezvăluie rețeta inexistentă a echilibrului sufletesc.

Te-ai gândit vreodată să faci un spectacol de teatru rusesc? Care să includă tradițiile, obiceiurile specifice?

Nu… Ce idee bună! Eu iubiesc cultura rusă, am crescut cu filme rusești, cu muzică rusească, cu televiziune rusească…. Atunci când am venit în România, în anii 1990, m-am izbit de chestia asta: „urât ca limba rusă”, „rușii, rușii”. Și mi-am pus lacăt la marea mea iubire pentru ei. Până au trecut foarte mulți ani și mi-am dat seama că nu e chiar atât de urât. Am mai crescut și eu, m-am mai maturizat și, de aici, marea mea pasiune, cântatul (și cânt în rusă în mod special)… Cu „Fata din curcubeu”, prima încercare, am vrut neapărat să cânt rusește. Acum, ideea cu tradițiile… Nu știu cât public aș avea. De exemplu cânt, am o „Russian Night”, diferite evenimente în localuri, dar sunt speciale, nu poți să le faci nici măcar săptămânal.

Ai o formație alături de care cânți doar melodii rusești. Care este mesajul și atmosfera unui astfel de spectacol muzical?

Acum chiar pot să spun care a fost începutul. Lumea nu prea știa, dar eu chiar cânt, cânt de când m-am născut. Eu actorie n-am făcut niciodată efectiv, ci doar pentru că s-a întâmplat să dau la facultate. Și, după „Fata din curcubeu”, cineva m-a sunat și m-a întrebat dacă n-aș vrea să fac un spectacol în club, gen „Tribute”. M-a întrebat dacă am formație, iar eu am răspuns că „sigur că am formație!”. Când nu aveam nimic. (Râde.) Am închis, am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Marian, cu care cânt în spectacol, și i-am zis că ne trebuie formație. A dat câteva telefoane, iar într-o săptămână băieții au învățat vreo 15 cântece rusești – incredibil! – și am făcut un show. Din păcate, neputând să fac constant seri rusești, cu formație (e vorba și de bani și de multe alte chestii), pe băieți nu i-am putut ține blocați. În schimb, am făcut mult mai des café concert, adică eu și pian. Atunci când cânt cu formație e clar că se lasă cu urcat pe mese, cu băut vodcă și dansat pe rupte… Cam așa au fost cântările mele. Iar la café concert de regulă e muzică mai soft, sunt romanțe, cântece populare, cântece mai de stare, nu de poale în cap.

tania 3Cât de des cânți în românește?

Eu așa spuneam și așa cred și acum, atunci când cânt în românește, tot rusește sună! Poate pentru că lumea nu înțelege ce cânt în rusă, poate asta îmi dă o libertate să mă desfășor, știind că nu o să fiu judecată. Nu simțeam înăuntrul meu. Dar, în vara asta lucram la cel mai recent film al meu, ale cărui filmări s-au desfășurat la New York, când am cunoscut-o pe Roxana Elekes, care scrie versuri, iar soțul ei este Elekes, compozitorul. În film am cântat ceva, iar apoi am început să vorbim și din una în alta și m-a întrebat dacă nu vreau să îmi scrie un cântec și am răspuns „ba da”. Mi-a compus o melodie, care se numește „Dacă e să fie, e”, am înregistrat-o și acum câteva zile i-am filmat videoclipul la Teatrul Național. Abia aștept să iasă! E într-un fel pe stilul meu. Nu știu cum mă percepe lumea, dar eu sunt o tipă cu personalitate și forță, iar melodia e pop-rock. Auzită, e într-un fel, în schimb, să mă vezi când cânt… Videoclipul l-am făcut cu ai mei copii și cu oameni care nu au nicio legătură cu meseria asta și sunt foarte mândră că nu am folosit actori. Ne-am distrat foarte tare. Cred că genul ăsta, pop-rock, mă prinde, pentru că mie îmi trebuie adrenalină.

Atunci când am venit în România, în anii 1990, m-am izbit de chestia asta: „urât ca limba rusă”, „rușii, rușii”. Și mi-am pus lacăt la marea mea iubire pentru ei. Până au trecut foarte mulți ani și mi-am dat seama că nu e chiar atât de urât.

Știu că ai călătorit foarte mult. Care loc ți-a rămas cel mai aproape de suflet?

Ce bine că asta este în general preocuparea familiei mele! Tuturor ne place foarte tare să călătorim, mie, soțului meu și… copiilor! Indiferent că unul are 5 și celălalt 14 ani, tuturor ne place să ne facem bagajul și să ne urcăm în mașină, nu în altceva, și să mergem mii de kilometri. Pot să spun că oriunde aș vrea să mă duc și aș vrea să văd orice, dar prefer țările exotice. Mi-au rămas în cap Taiwan, Maroc… Mi-ar plăcea foarte mult – și sigur o să ajung! – în America de Sud și în Japonia, Australia. Pe aceste continente nu am fost. Ne-am cumpărat acasă și o hartă a lumii, unde ne-am hotărât să punem stegulețe în toate țările pe care le-am vizitat și să bifăm cât mai multe.

Ai spus într-un interviu că, între teatru și film, ai alege teatrul. Având în vedere că în ultimul timp ai făcut mai mult film, mai crezi același lucru?

Întotdeauna. Chiar și când nu voi mai face această meserie și voi povesti despre ea, tot așa va rămâne. Sigur, este plăcut să te vezi pe ecran, toată lumea se uită la tine. Dar mie îmi place să simt că am lucrat. Adevărul este că am făcut foarte multe filme, am avut și roluri care m-au consumat. Mie îmi place să mă consum. Iar la teatru publicul e la doi pași, nu ai voie să greșești, nu refaci o dublă. Trebuie să fii perfect o dată, în seara aia. Și atunci e pe gustul meu. De exemplu, când mă cheamă la televiziune, mereu întreb dacă emisiunea este în direct sau înregistrată. Când e înregistrată, e un chin pentru mine. Când e în direct, știu că, chiar dacă voi greși sau voi da o bâlbă, voi fi autentică, nu o va corecta nimeni. Mie nu îmi e frică. Mulți prieteni au încercat să îmi zică să fiu un pic mai sobră, poate mai serioasă, adică deja sunt Tania Popa, să nu mai dau din mâini, să nu râd așa mult! Dar eu, dacă n-aș mai fi așa cum sunt eu de mică, nu m-ar mai plăcea nimeni oricum.

tania 2Experiența cinematografică te ajută în vreun fel pe scenă?

Nu. Am observat la toți regizorii de film, cel puțin la ai noștri, că au o obsesie ca totul să fie mai puțin și mai natural, mult mai natural. Li se pare că noi, actorii de teatru, dăm prea mult, suntem prea teatrali. Nu sunt neapărat de părerea asta. Că eu și în viața de zi cu zi eu sunt mult. Apăi eu când vorbesc, vorbesc! Să nu-mi zică mie că nu sunt personaje în film care vorbesc atât. Dar ei tot timpul vor căuta simplitatea.

Una dintre marile tale pasiuni este croitoria și ai reușit să-ți găsești un locșor al tău în care să faci ce-ți place. Ce fel de haine putem găsi în atelierul tău? Ai un prototip anume pe care îl urmezi?

Nu. Îmi doresc de foarte mult timp să lucrez după ideile mele. Am tone de schițe făcute cu tot felul de haine de toată ziua, de scenă, de mireasă… Dar nu reușesc niciodată, pentru că mereu am comenzi de la prietene sau de la prietenele prietenelor sau de la cineva care le-a văzut și m-a întrebat dacă pot să îi fac și așa mai departe. Categoric, toate aparițiile mele de la evenimente sunt creațiile mele. Nu îmbrac altceva. Dar în atelier se pot găsi tot felul de lucruri, și de zi, și de ocazii. În sfârșit am un spațiu în care pot să mi le desfac! Sunt înnebunită după hainele „cu istorie”, eu așa le spun, după hainele vintage. Umblând foarte mult prin țară și pe-afară, sunt o devoratoare de… „second”-uri. Numai că trebuie să ai ochi, să ai răbdare și să cauți piese. Vreau foarte tare să am în showroom-ul meu un loc pentru hainele gen „Am fost salvate!”. De multe ori le recondiționez pentru că sunt din materiale superbe și le-au căzut paiete, de exemplu. De aceea, pentru mine mall-ul este de o banalitate maximă! La mine nu o să găsești decât haine care au o istorie adâncă sau pe care mi le-am făcut eu.

Sunt înnebunită după hainele „cu istorie”, eu așa le spun, după hainele vintage. Umblând foarte mult prin țară și pe-afară, sunt o devoratoare de… „second”-uri. Numai că trebuie să ai ochi, să ai răbdare și să cauți piese. Vreau foarte tare să am în showroom-ul meu un loc pentru hainele gen „Am fost salvate!”. De multe ori le recondiționez pentru că sunt din materiale superbe și le-au căzut paiete, de exemplu. De aceea, pentru mine mall-ul este de o banalitate maximă! La mine nu o să găsești decât haine care au o istorie adâncă sau pe care mi le-am făcut eu.

Se simte influența motivelor tradiționale rusești în creațiile tale?

Nu chiar. Dar îmi place de mor sarafanul rusesc, pe care îl folosesc în cântările mele. În schimb, ce se va găsi întotdeauna printre creațiile mele sunt materialele care trebuie să fie obligatoriu mătase naturală, voal natural, dantelă. Poate că mai fac și lucruri de vară din bumbac, dar să fie natural. Din punctul meu de vedere, pentru un material superb este greu să gândești un model. Pur și simplu îi faci o gaură, îl trântești pe tine, îi pui o curea superbă și gata ținuta. Haina trebuie să știi s-o porți!

Ai fost solicitată de teatre să realizezi costume pentru spectacole?

Nu, pentru că peste tot, evident, este o coaliție între regizori, între scenografi, toți lucrează între ei. În schimb, costumele pentru spectacolele mele mi le fac singură. Chiar am un spectacol la care lucrez acum și îmi realizez eu toate rochiile.  Le-aș da un sfat multor scenografi din țara asta. Să facă un lucru de bun simț și foarte simplu: să asiste la repetiții. Aici este o mare problemă. Când te trezești că se aduc costumele și nu ai ce să faci cu ele, pentru că nu poți să te așezi, nu poți să pășești, nu poți să te schimbi. Să facă un lucru simplu, pe care ar trebui să îl studieze prima dată. Eu nu am făcut școală de scenografie, dar e primul lucru pe care trebuie să îl facă. Să citească piesa și să asiste la repetiții.

tania 4Ești o fire dezinhibată, pasională, spontană. Nu îți impui limite nici imaginației, nici instinctualității. Care a fost cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut până acum?

Ai dreptate în ce spui. Mai e ceva: sunt un om foarte modest. Cineva care nu știe cine sunt nu ar zice niciodată că sunt actriță și că am un CV cu care chiar mă mândresc. Niciodată eu n-am făcut vreo diferență între director și portar. Sunt un om normal și nu am niciun fel de aere și fumuri. Cât despre nebunesc… Am făcut multe tâmpenii, dar au fost experiențe și nu regret nimic. Nebunesc a fost să mă sărut o noapte întreagă cu un om pe care nu îl cunoșteam și peste o săptămână să îi zic DA. Când m-a cerut de nevastă… de fapt, nu m-a cerut de nevastă, a zis „ne vedem și ne căsătorim” și eu am spus DA fără să mă gândesc o secundă. Putea să fie oricine… nu mi-am pus problema asta, nu m-am gândit prea mult… Fetelor, care stați să așteptați prințul și stați cu un om o sută de ani! Nu există rețetă, există doar destin. Așa a fost să fie. Au trecut șase ani, sunt cu acest om, mi-a dăruit și un copil minunat. Ne descoperim în fiecare zi și ne dăm seama că suntem jumătatea cealaltă a mărului.

Crezi în destin?

O, da! Și nu doar cred, ci sunt convinsă că nimic nu e întâmplător pe lumea asta. Nimic! Aș face conferințe, aș putea vorbi ore întregi despre asta. Am tot zis în interviuri, că mi-am propus ca după 50 de ani să am un cabinet de consultanță pentru oameni timizi, oameni care nu au încredere în ei, cărora le e frică să se exprime. Mi-ar plăcea foarte tare, pentru că am foarte multe teorii probate de mine care funcționează și aș vrea să le dau oamenilor încredere în ei.

Le-aș da un sfat multor scenografi din țara asta. Să facă un lucru de bun simț și foarte simplu: să asiste la repetiții. Aici este o mare problemă. Când te trezești că se aduc costumele și nu ai ce să faci cu ele, pentru că nu poți să te așezi, nu poți să pășești, nu poți să te schimbi. Să facă un lucru simplu, pe care ar trebui să îl studieze prima dată. Eu nu am făcut școală de scenografie, dar e primul lucru pe care trebuie să îl facă. Să citească piesa și să asiste la repetiții.

Din tot ce spui reiese că familia se află pe primul plan. Mărturisești despre tine că ești și fericită, și împlinită. Realizarea pe plan personal se reflectă și în reușitele profesionale?

Am întâmpinat o mică problemă pentru că, într-adevăr, până la a treia căsnicie, eram foarte bine profesional. Mergeau lucrurile, însă eram total neîmplinită, nefericită pe plan sentimental. Nu se legau lucrurile. Acum sunt obosită de toată chestia asta cu actoria și cu meseria mea, pentru că îmi place acasă, îmi place să stau cu copiii, să călătorim, să fac altceva. Cred că și datorită familiei am realizat cât de important este. Dar acum îmi merge mult mai bine, extrem de bine în meserie – ea nu mă lasă să mă las –, pentru că partenerul meu este marele susținător. Este prima dată când mi se întâmplă să fiu atât de susținută de partener și ajutată de el în toate felurile posibile să fiu cât mai sus profesional. Singura problemă pe care am întâmpinat-o este că atunci când trebuia să plâng pe scenă sau la filmare, îmi era foarte simplu. Mă gândeam la cât eram de nefericită și eram foarte naturală. În schimb, acum îmi vine foarte greu. Acum sunt un om fericit și mi-e frică că nu o să apuc să fac tot ce am în plan, pentru că toate sunt lucruri grandioase.

Sigur au existat oameni care au încercat să te împiedice să ajungi unde ți-ai propus. Cum ai reușit să îi învingi?

Au fost, categoric, dar nu îi cunosc. Când mi se propunea un contract și ajungeam până la a-l semna, se oprea totul dintr-odată pentru că altă persoană trebuia să intre în acel proiect. De aia sunt foarte mândră de mine. Sunt un om foarte, foarte orgolios, sunt o capricoarnă încăpățânată și nu aș putea să dorm noaptea liniștită, dacă aș ști că am făcut vreun compromis. Că am făcut ceva ce nu aș fi vrut să fac ca să obțin ceva. Sunt un om care urăște lingușeala și servilismul. Sunt directă și onestă. Îmi place de mor calitatea samurailor: onoarea, a fi om de onoare, om de cuvânt. Ce mi-e dat prin destin, aia fac. Sunt o persoană norocoasă.

Sunt un om care urăște lingușeala și servilismul. Sunt directă și onestă. Îmi place de mor calitatea samurailor: onoarea, a fi om de onoare, om de cuvânt. Ce mi-e dat prin destin, aia fac. Sunt o persoană norocoasă.

Cât de hotărâtă ar trebui să fie o femeie pentru a obține ce-și dorește?

În primul rând, să nu-și dorească mai întâi să facă carieră. Să nu aștepte să se întâmple unul ca apoi să se întâmple și celălalt. Nu există. Se pot completa. Dau un exemplu: Maia Morgenstern, care a făcut și copii, și carieră. Și eu. Am făcut doi copii și aș mai fi făcut. Am jucat până în luna a noua cu amândoi și la două săptămâni după ce i-am născut am fost pe scenă. Repetam, alăptam, jucam, făceam de toate. Nu m-am oprit din nimic.

tania popa1Ești hiperactivă, mereu dispusă să spui un da” sincer când ți se propune ceva și  ai cunoscut o anumită liniște interioară. Cum fuzionează aceste două trăsături?

Ceea ce îmi place să fac extreeem de mult este să stau singură și să fac lucruri meticuloase și migăloase, până îmi amorțește spatele. Îmi place timpul urât de afară, când plouă, când sunt nori, când e mocirlă, când e frig, când suflă vântul. Lumea crede că îmi plac soarele și marea. Dar nu. Cred că ăsta e un echilibru, pentru că înăuntrul meu există un vulcan și atunci îmi plac liniștea, singurătatea, muntele, pentru a compensa. Și am doi copii care sunt bombe atomice, nu stau o secundă locului. Dar nu mă deranjează. Pentru mine, zgomotul lor este liniște, e asemenea zgomotului furtunii, care mie îmi place. Există un echilibru între ceea ce sunt pe dinafară și ceea ce sunt înăuntru. Habar n-am… Dar, paradoxal, împlinirea îți dă o liniște interioară fabuloasă.

Ești omul planurilor de viitor. Ai în plan o emisiune, ceva ce nu există pe piață la ora actuală. În ce stadiu se află acest proiect?

În stadiu foarte avansat. Doar că îmi trebuie un pic de timp. Am un prieten foarte bun, care a lucrat mult timp în televiziune și el mă ajută să structurez emisiunea ca să o pot prezenta. Și o s-o iau ușor așa, din loc în loc, ca să facem emisiuni care să-i distreze pe oameni. Mi-e frică să dezvălui oricât, pentru că, la câți lei sunt, poate oricine oricând să prindă un fir și să strice ceva ce va funcționa foarte, foarte bine. Și ăsta este unul dintre planurile mărețe pe care le am. Pot să mai dezvălui ceva: o să fac și un film. Eu o să mă ocup de absolut tot. Exact ca și cu „Fata din curcubeu”, m-am consumat și am făcut tot ce am putut eu să fac. Dacă iese așa cum îl am eu în cap, chiar și pe covorul roșu o să ajung.

Print

Un Comentariu

  1. voronca 21/02/2014

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.