În Odisha, o regiune din estul Indiei, există un sat tribal izolat, Sibaguda, cu 29 de gospodării. Un loc în care animalele de casă umblă libere și cirezile de vaci traversează te miri când ulița principală. Curentul electric s-a tăiat, din cauza unui transformator de care nu-i pasă nimănui să-l repare, iar singura șosea din zonă se află într-o stare deplorabilă. Există, în schimb, un spațiu ce-i corespunde agorei europene, un loc de întâlnire unde se joacă teatru.
Iar acum se întâmplă ca un spectacol să aibă drept urmare demararea construcției la prima școală din sat. O premieră, care se datorează, așadar, unei inițiative despre care relatează cotidianul britanic „The Guardian“, o inițiativă pentru care a lucrat și Amaresh Satapathy, actitivist pentru cauza teatrului, angajat la Agenția Integrată pentru Educație, Mediu și tehnologie (IAEET), cu o filiată la Koraput, un oraș din apropierea sătucului Sibaguda.
În 2007, aflăm din articolul publicat de sursa citată, el a vizitat această zonă uitată de lume, în care domnesc sărăcia lucie și lipsa de educație, împreună cu un grup UNICEF de artiști stradali, în cadrul unei campanii ce-și propunea să informeze localnicii despre cât e de important să… te speli pe mâini. Actorii au colindat satele din zona Koraput și au jucat teatru, localnicii lăsându-se convinși de puterea artei, fapt atestat de amintirile lor, ni se atrage atenția. Întrebați, după o vreme, ce țin minte din spectacol, au răspuns că-și amintesc că s-au amuzat și au plâns, dar nu și că morala conținea o informație practică și un sfat.
Sapathy a dorit să continue, a strâns actori din oraș, i-a plimbat din sat în sat în același scop, uitând de tradiția teatrului popular din partea locului. Apoi a realizat împreună cu UNICEF un program de teatru comunitar, un proiect de dezvoltare de care regiunea n-a mai avut parte, chiar dacă are mare nevoie.
Organizatorii proiectului au schimbat tactica și au hotărât să-i invite pe săteni să spună, fiecare, ce probleme au în traiul de zi cu zi, după care să conceapă ei înșiși o piesă de teatru și, mai mult, să joace în ea. Acum Sapathy nu mai călătorește cu grupul de actori, ci se oprește, împreună cu echipa organizatorilor, le explică localnicilor despre ce e vorba și îi îndeamnă să se implice în proiect o săptămână. Oamenii sunt încurajați să povestească așa cum se pricep, să pornească de la o idee și să inventeze un mic spectacol, unul care să fie însă atrăgător sau cel puțin interesant pentru posibilii spectatori. Unul dintre țelurile concrete ale acestui mod de lucru este, desigur, expunerea problemelor concrete în fața oficialităților din partea locului. Iar principalele dificultăți ale comunității, așa cum le percep membrii ei, sunt lipsa accesului la educație și, bineînțeles, puterea familiei într-o lume pe care n-o înțeleg. Sătenii au imaginat situații de viață simple, axate pe o problemă reală, cum ar fi un canal periculos, pe care copiii trebuie să-l treacă în drum spre școală. Și iată, într-una dintre piese, canalul e inundat și o fetiță riscă să-și piardă viața și are nevoie de ajutor. E o șansă ca autoritățile să facă realmente ceva, dacă pricep mesajul înduioșător de transparent, care cere acțiune. Iar oficialitățile au venit să vadă spectacolele, îmboldite de curiozitate, mult mai repede decât reacționează la solicitările făcute prin mijloace obișnuite. 50 dintre cele 427 de sate incluse în program s-au ales cu câte o școală sau cu soluții pentru curățarea apei potabile.
Bali Dalpati, bărbat trecut de 50 de ani care s-a implicat cu entuziasm în program, povestește: „Suntem atât de emoționați în ziua spectacolului! Teatrul are puterea de a schimba gândirea oamenilor. Întotdeauna am văzut teatrul ca pe un divertisment, dar acum este o cale prin care satul nostru se poate dezvolta. Aveam curent electric, dar s-a stricat transformatorul. Am rugat edilii să-l repare și ei ne-au cerut 5000 de rupii. Le-am zis că le dăm, dacă ne dau chitanță. N-au vrut.“
Sapathy explică, la rândul lui: „Când facem pregărirea, le spunem oamenilor două lucruri. Primul: ești un om puternic, poți schimba lucrurile. Al doilea: ai talent pentru teatru. Teatrul comunitar le dă ocazia de a vorbi și de a lucra împreună. Încurajează comunitatea în sensul că nu numai organizațiile nonguvernamentale, guvernul sau persoanele educate, ci și noi, oameni oarecare, ne putem rezolva problemele.“
Print