„Tartuffe” – o dramă psihologică

Incantaţie de imn religios, lumânări aprinse, o scenă austeră, feţe serioase şi tonuri grave. Spectacolul „Tartuffe” în regia lui László Bocsárdi de la Teatrul de Comedie este, cu siguranţă, o dramă. Maniera în care este tratată piesa lui Molière, de la concepţia regizorală, mesaj, interpretarea actorilor şi până la cele mai mici detalii de light design şi ilustraţie muzicală, are prea puţine în comun cu specia genului dramatic numită comedie. Dacă aceasta a fost premisa, atunci deznodământul este unul reuşit.

„Tartuffe” are o solemnitate aparte; este un spectacol care se ia, poate, prea în serios. Morga personajelor, tragismul unora dintre ele, întreaga construcţie conduc către o atmosferă densă. Acumularea tensiunii create în jurul acestei întâmplări te ţine atent în scaun, iar concentrarea este alimentată minuţios şi cu răbdare. László Bocsárdi a ales să acordeze la timpul prezent morala acestei piese. Orgon cel orb şi credul merită să fie păcălit de un Tartuffe mistic şi hipnotizant. Deznodământul e nedrept pentru că vine de nicăieri, printr-o voinţă regală subiectivă şi părtinitoare. Puterea dictează după bunul plac, iar păcatele au valoare diferită în funcţie de cel care le-a comis. Tartuffe cel abil în arta manipulării este mai puţin vinovat decât Orgon. Şi totuşi, este condamnat şi supus oprobiului public – imobilizat în faţa unei chrome verzi, în lumina reflectoarelor.

Într-un decor minimalist dominat de un panou matlasat care culisează în adâncime, nu fără efect scenic, tot ce ţine de spectaculozitatea montării intră în atribuţiile actorilor. Pe o scenă folosită în spiritul „spaţiului gol” personajele sunt puse sub lupă. Calităţile şi defectele sunt amplificate, iar relaţiile nu au voie să şchioapete. Numitorul comun al interpretării este energia pe care o degajă întreaga trupă. Verva se transformă uneori în încrâncenare, volumul scapă de sub control, emoţiile nu sunt ţinute în frâu de fiecare dată, însă senzaţia tonică de „aici şi acum” artistic este certă.

Principalele reuşite actoriceşti sunt cele ale protagoniştilor. Adrian Titieni este un Orgon autoritar, stăpân pe sine, limpede în decizii şi nu lasă nicio secundă impresia unei marionete uşor de dus de nas. Nu este un credul simpatic pe care să îl compătimeşti. Cu atât mai mare este meritul lui Tartuffe de a intra pe sub pielea acestui cap de familie lucid şi sever. Adrian Titieni este extrem de ludic şi totodată foarte precis. Nuanţele din jocul său compun o paletă largă, subtilitatea replicii este speculată inteligent, iar micile gesturi adaugă savoare. Tudor Chirilă este un Tartuffe longilin, cu alură de reptilian viclean. Ca un călugăr mistic, ca un Rasputin, pune stăpânire pe voinţa lui Orgon nu prin umilinţă, ci prin puterea de seducţie a stranietăţii lui. Vocea şuierată, voluptatea discursului, carisma, schimbarea de atitudine în funcţie de relaţii şi ochii mereu vii şi expresivi sunt atuurile prin care Tudor Chirilă dă consistenţă personajului.

Irina Movilă este o Elmire sfioasă şi nu foarte seducătoare. Măsurându-şi fiecare cuvânt cu parcimonie, cu eleganţă, dar fără strălucire, compune un personaj rigid. Aproape că interesul lui Tartuffe în ce o priveşte este nejustificat. O doamnă pedantă, al cărei spirit de sacrificiu pare exagerat în comparaţie cu faptele în sine. Ioana Calotă aduce în Dorine un şuvoi de emoţie. Cantitatea de lacrimi are cote îngrijorătoare. Combustia sa permanentă o transformă într-o bombă cu ceas. Are umor, are candoare, punctează bine situaţiile comice. Ar fi nevoie doar de puţin control asupra instinctului de a da totul dintr-odată şi de fiecare dată. Gelu Niţu face ca un personaj secundar, Cleante, să ajungă în prim-plan. Cumnatul cel mereu gata să ofere o mână de ajutor are un parcurs rotund; de la omul de bine intrigat sincer de ceea ce vede, ajunge să devină agasant prin bunăvoinţa obositoare de a da mereu sfaturi – bune de altfel. Cuvintele bine cumpănite au greutate, iar tăcerile sunt grăitoare, într-o interpretare în care niciun detaliu nu este trecut cu vederea. Virginia Mirea este o veritabilă femeie-general în Doamna Pernelle. Emfaza şi morga frazării amintesc de tirade tunătoare din trecut, iar forţa pe care o degajă în monologul de la început este disproporţionată.

Alina Rotaru, aparent fragilă, dar cu mult curaj, face ca Marianne să fie nu doar docilă şi sensibilă, ci şi alintată şi puţin egoistă. O combinaţie reuşită cu o tentă de umor. Dan Rădulescu este un Damis previzibil; sigur pe el, hotărât, dar nu foarte vizibil în economia spectacolului. Anghel Damian îl interpretează foarte energic pe Valère – precipitat, nervos şi ambiţios. Cezar Grumăzescu este Trimisul Regelui venit direct de la Curtea lui Ludovic al XIV-lea. O prezenţă ca un flashback ostentativ. Cu o rostire stranie dă sentinţa finală, iar sub machiaj, perucă şi costum e loc şi pentru emoţie. Teodora Stanciu – Domnul Loyal – este o alegere bizară pentru acest rol. Nu există nicio susţinere care să motiveze distribuirea unei femei. În afară de semnul de întrebare ridicat, felul jovial prin care aduce veşti proaste cu zâmbetul pe buze este un contrapunct comic de efect.

„Tartuffe” este un spectacol rafinat şi foarte serios. Mai trebuie amintit un mare plus al acestei montări – traducerea lui Alice Georgescu şi versiunea scenică la care aceasta a lucrat împreună cu regizorul László Bocsárdi. Cele trei ore ale reprezentaţiei nu ar fi fost posibile sau suportabile pentru publicul de astăzi în varianta în versuri. Forma actuală a textului păstrează un aer clasic solemn, pe care îl îmbină curajos cu nerv contemporan.

László Bocsárdi spunea că „Tartuffe este ambiguitatea care nelinişteşte”. Acest motto asumat mă face să cred că rezultatul este cel dorit. În plus, este şi unul de calitate.

Teatrul de Comedie

Tartuffe, de Molière

Traducerea: Alice Georgescu

Versiunea scenică: Alice Georgescu şi László Bocsárdi

Distribuția:

Tartuffe:  Tudor Chirilă

Doamna Pernelle: Virginia Mirea

Orgon: Adrian Titieni

Elmire: Irina Movilă

Cléante: Gelu Niţu

Dorine: Ioana Calotă

Marianne: Ioana Anastasia Anton / Alina Rotaru

Damis: Dan Rădulescu

Valère: Anghel Damian

Domnul Loyal: Teodora Stanciu

Trimisul regelui: Cezar Grumăzescu

Însoţitori:  Voicu Aaniţei, Matei Arvunescu, Alexandru Beteringhe, Alexandru Cătănoiu, Adrian Piciorea, Andrei Redinciuc

Regia:  László Bocsárdi

Decor: József Bartha

Costume: Zsuzsanna Kiss

Muzica: Árpád Könczei

Asistent regie: Anca Dragomir

Fotografii: Alexandra Sandu, Adrian Bulboacă