Toamnă destul de bogată, cel puţin cantitativ, pentru teatrul de la noi. Premiere peste premiere, festivaluri peste festivaluri. Suprapuneri peste suprapuneri. Se întâmplă tot mai des în ultimii ani, când Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, de exemplu, s-a suprapus, zile bune, cu târgul de carte Bookfest de la Bucureşti. Săptămâna viitoare, la teatrele din capitală, câteva premiere diferite în aceleaşi zile: Dom Juan-ul lui Molière, pus în scenă de Victor Ioan Frunză, şi O scrisoare pierdută, în montarea lui Horaţiu Mălăele. Nu mai zic de Scrisori portugheze, spectacol de Aureliu Manea, de la Teatrul Metropolis, care ar fi meritat ceva mai multă atenţie. Numai cunoscătorii ştiu de ce este în sine un eveniment, oricum ar fi spectacolul.
Teatrul Bulandra ne anunţă pe website că e ocupat tare, dar nu ne dă nicio informaţie concretă, nici măcar despre deschiderea stagiunii. La Teatrul Mic, e linişte, ca de obicei, ca în ultimii 20 de ani, şi pe pagina de Internet, la fel. Cât despre Nottara, ştim că are cel puţin Zeul măcelului, un spectacol nou de Claudiu Goga, dar website-ul nu ne spune nicio propoziţie despre el, nu ne dă o fotografie… Secret mare. Festivalul de la Brăila se apropie, dar teatrul-organizator încă n-a comunicat nimic, nici măcar pe website-ul propriu. La începutul lui octombrie, are loc a doua ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, eveniment găzduit de teatrul din Cluj, dar informaţiile ne lipsesc. Turda pregăteşte un festival de teatru şi arte performative, Naţionalul craiovean va avea Săptămâna Caragiale, iar Naţionalul din Iaşi va deschide sediul nou renovat etc. Lucrurile se mişcă, dar haotic, şi nu prin natura lor.
Teatrele nu se dezmint: comunică puţin cu publicul, fără a acorda atenţie imaginii pe care şi-o creează pe website-ul propriu, şi comunică la fel de puţin cu celelalte teatre. După ce că evenimentele din lumea culturală sunt tot puţine (teatrul, în comparaţie cu alte arte, stă încă bine), se mai şi suprapun, organizatorii neluptându-se să-şi câştige publicul, să aducă şi un public nou, rezumându-se adesea la un sec şi precar comunicat de presă, trimis cu prea puţin timp înainte de evenimentul pe care-l anunţă. Necreând orizont de aşteptare, îşi subminează propria muncă.
Nu e prima toamnă când oamenii de teatru, inclusiv observatorii, sunt nevoiţi să aleagă ceva, renunţând la altceva, suprapunerile de evenimente fiind destule. Pe de o parte, e firesc. Pe de altă parte, obligând spectatorii şi participanţii să aleagă, organizatorii pierd şi pierde şi evenimentul pentru care au muncit. Suntem martori la concretizarea unei contradicţii: teatrele vor imagine, dar nu lucrează (nu ştiu? nu vor? nu pot?) la materiale care să genereze imaginea. De ce nu aflăm la timp despre artiştii invitaţi la Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, la festivalul de la Brăila etc.? De ce Teatrul Bulandra nu ne dă măcar câteva informaţii despre cele trei spectacole în lucru pentru Laboratorul de Noapte? De ce website-urile teatrelor nu conţin informaţii minime despre producţii, texte explicative, fotografii, fie ele şi de la repetiţii?
Să fie secretomanie? Să fie neprofesionalism? Să fie lene? Greu de spus, pentru că teatrul este, în general, fieful oamenilor pasionaţi. Din pasiune stai în teatru de stat, la Bucureşti sau la Turda, ca actor sau ca secretar literar, nu din alte motive. Sau pasiunea îşi pierde din puterea de rezistenţă când se loveşte de blazarea colegului, de rutina mecanismelor birocratic-administrative care te fac să-ţi plângi de milă când nu mai pridideşti cu semnarea hârtiilor, de leafa care te umileşte fără încetare, în primul rând în propriii tăi ochi? Sunt întrebări la care nu ştiu să răspund, întrebări care, câtă vreme există, sunt indiciul unei stări de anormalitate, dăunătoare în capitalismul sălbatic instalat în cultura unei ţări care din comunism a intrat în tranziţie, din tranziţie în criză şi din criză va intra în postcriză. Sunt întrebări care într-o stare de normalitate, de care România însă fuge ca dracu’ de tămâie, ar fi lovite de nulitate.
Print
pe Radio Romania Cultural in schimb se face “publicitate” evenimentului de la T Regina Maria din Oradea si aproape in fiecare zi exista o cronica vorbita (sic!) a celor ce se intampla acolo.
De altfel in coloanele altui articol constat ca evenimentul este reflectat, ceea ce este foarte bine.
PS Initial vroiam sa scriu una alta dupa ce am citit interviul cu dna Florina Cercel si am rememorat afectiv duetul dansei cu regretatul George Constantin in Vassa Jeleznova. Mi-am dat seama ca intrebarile si raspunsurile sunt atat de frumoase…….incat am preferat sa trag aer in piept! he he he
PS multumesc pentru informatia despre spectacolul de la CCNB
‘Scrisori portugheze”, regia Aureliu Manea, Teatrul Metropolis,este intr-adevar un eveniment ,o reintalnire dupa 20 de ani cu un mare regizor !
Merita mai multa atentie ,si de ce nu mai mult respect pentru un regizor ,care chiar daca a lipsit din peisaj un numar de ani , viziunea sa regizorala conteaza pentru teatrul romanesc mult mai mult decat a celor care au fost prezenti , si au fost mega mediatizati atunci si-au ” experimentat ” angoasele
“Generatia de regizori care astazi este tanara se poate regasi in Aureliu Manea in primul rand prin refuzul cailor batatorite, prin orgoliul de a redescoperi teatrul, prin tensiunea cautarii de sine. Iar generatia matura a mers pe multe din drumurile statornicite de Aureliu Manea. Catalina Buzoianu il considera un geniu, aureolat de scanteia geniului. Ceea ce, in esenta, inseamna putere creativa deosebita. Aureliu Manea a facut din teatru o religie si un mod de existenta, trait cu ardoare si intensitate maxima. A ridicat teatrul la nivelul absolutului, ca experienta artistica si existentiala “. (Justin Ceuca)