În anul 2014, regizorul Radu Afrim monta, împreună cu actorii Trupei “Tompa Miklós” de la Teatrul Național din Târgu Mureș, spectacolul intitulat Castingul Dracului, al cărui suport dramaturgic ne era pezentat drept creație colectivă a tuturor celor care își aduceau contribuția la montare. Sigur, regizorului îi revenea, la urma urmei, partea leului, el asumându-și și riscul, și misiunea de a opera selecții, de a reține ceea ce putea să conțină un anume coeficient nu doar de informație, ci și de teatralitate și de sursă a atât de necesarei progresii dramaturgice.
Doi ani mai încolo, în 2016, același Radu Afrim ne pregătea o surpriză de proporții. Debuta cu drepturi depline în postura de autor de literatură dramatică, el asumându-și paternitatea scrierii intitulate Detalii naive total lipsite de profunzime din viața și moartea unor spectatori. Surpriza era amplificată de faptul că textul scris și, repet, asumat mai curând pe surse decât pe afiș de binecunoscutul regizor era pus în scenă tot cu actorii unei trupe de limbă maghiară. De data asta, fiind vorba de aceea a Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara.
Recidiva a venit un an mai târziu, adică în 2017, atunci când, reinvitat la Târgu Mureș, acolo unde, între timp, realizase un admirabil, un de neuitat spectacol cu Tihna, după binecunoscutul roman al lui Attila Bartis, Afrim întocmea pe cont propriu un fel de cronică declarat și binevenit subiectivă a anilor ’70. Care se chema Pasărea Retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte.
Puteam deja observa apetența lui Radu Afrim pentru titlurile lungi, poate nu și din cale afară de confortabile, din acest punct de vedere noul autor de literatură dramatică amintind de obiceiurile dintr-o anume etapă din creația lui D.R. Popescu ori de felul în care își numește piesele Matei Vișniec. Tot la fel ca D.R. Popescu, Afrim proba o anume nemăsură pe care nu întotdeauna o cenzura, așa cum se cuvenea, regizorul omonim.
În 2018, Afrim a mai înregistrat o premieră. A montat la Teatrul “Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe Despre oameni și cartofi, prima lui scriere dramatică a cărei premieră absolută se consuma, în fine, în limba română. Și tot în același an, Afrim se prezenta nu numai în calitatea de regizor, ci și în aceea de semnatar al adaptării pentru scenă a romanului lui Liviu Rebreanu Pădurea spânzuraților. Care a prilejuit un spectacol de referință Teatrului Național din București.
Am făcut această lungă, poate prea lungă, incursiune în antecedentele cumulului ipostazelor de dramaturg și de regizor ale lui Radu Afrim eminamente cu intenția de a pregăti terenul pentru a-mi putea exprima în voie totala stupefacție și – de ce nu ? – și surpriză, de data aceasta deloc foarte plăcută, dimpotrivă, față de felul în care se exercită asocierea cu pricina în montarea intitulată Un copil din flori spune o poveste pe fond albastru de la Teatrul “Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe. Montare despre care suntem avertizați că se servește de un scenariu dramatic inspirat din piesa Pantoful de sticlă de Molnár Ferenc.
Acum, sincer să fiu, mi-e greu să spun cât de strâns sau de nestrâns a fost legat Afrim de piesa celui care este amintit atât în scenariu, cât și în spectacol în calitate de autor al unui roman celebru – Băieții in strada Pál – pe care și-ar dori să îl citească în locul cataloagelor de la IKEA copilul orfan, care își asumă funcția de povestitor în piesă. Copilul este într-adevăr din flori, este fiul unei prostituate prestatoare de servicii la bordelul voluminoasei doamne Rotics Kassandra. Ca în toate spectacolele în care Afrim abordează tema familiei, una predilectă pentru universul lui creator, copilul este marcat de nenumărate tare, dintre care cea mai profundă este cea reprezentată de lipsa tatălui. Băiatul din Un copil din flori spune o poveste pe fond albastru trece printr-o criză identitară de proporții, este bine jucat de actorul Dávid Péter, la fel de bine jucând și ceilalți actori din distribuție, indiferent de dimensiunea rolului. Avem în spectacolul de la Sfântu Gheorghe albastru când cuprinde și aceasta datorită scenografiei altminteri destul de oarecare a Irinei Moscu. Însă avem și mai sus invocata voluptate a nemăsurii. Care cel puțin de această dată și cel puțin în ceea ce privește persoana supraiscălitului a dobândit dimensiunea insuportabilului. Care, pe românește spus, face ravagii. Care transformă plăcerea de a te afla la teatru în ceva care nu mai are nimic de-a face cu catharsisul și nici cu alte lucruri artisticește valide. Nemăsura a ajuns, din păcate, în cazul de față să însemne sinonimul unei anumite forme de agresiune, de terorism teatral exercitat asupra spectatorului.
Bun, către sfârșitul celor trei ore de spectacol ni se lămurește și faptul că tot ceea ce am văzut pe scenă nu s-a întâmplat aievea, că este produsul visului/coșmarului orfanului investit cu misiunea narației și în al cărui discurs se regăsesc toate temele-cheie, toate obsesiile creatoare ale lui Radu Afrim. Iar coșmarul nu este niciodată agreabil. Cu toate acestea, cred cu tărie că era nevoie ca cineva să mai pună un pic de ordine, să îl determine fie pe autor, fie pe regizor, mai bine chiar pe amândoi, cu atât mai mult cu cât ei se confundă, să renunțe la pasajele inutile, fără umor și fără inspirație, în care doar se rostesc cuvinte.
Teatrul “Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe
UN COPIL DIN FLORI SPUNE O POVESTE PE FOND ALBASTRU – scenariu inspirat de piesa PANTOFUL DE STICLĂ de Molnár Ferenc
Scenariul și regia: Radu Afrim
Scenografia: Irina Moscu
Asistent scenografie: Czirják Beatrix
Dramaturgia, traducător: Kali Ágnes; Muzica: Kónya Bence Utö
Cu: Gajzágó Zsuzsa (Romajzer Ádel, proprietară de pensiune), Korodi Janka (Irma, servitoare), Dávid Péter (Copil), Erdei Gábor (Császar Pál, vânzător la Pull&Bear, dependent de droguri, amantul lui Adél), Mátray László (Sipos Lajos, creator la Ikea), Kónya Bence Utö (Kónya Bence Utö, dj), Beczásy Áron (Szász Alpár, maestru zen, locuitor al pensiunii), Szakács László (Primarul), Dávid Péter ( Talán Álmos, instructor de mișcare), Béczásy Áron (C2), Pálffy Tibor (Balázsy Ernöke, fost primar), Erdei Gabor (Rotics Kassandra, proprietaral bordelului), Benedek Ágnes ( Székely Claribella, prostituată), P. Magyarosi Imola (Réz Mariangella Amanda, prostituată), Vass Zsuzsanna (Vass Kelementina, prostituată), Szalma Hajnalka (Báthory Jessica, prostituată), Nagy Alfréd (Șofer)
Data reprezentației: 13 februarie 2019
prima scriere dramatică a lui R. Afrim nu a fost în limba maghiară, ci în limba română şi s-a consumat în premieră absolută la Teatrul Andrei Mureşanu, în anul 2004, cu spectacolul David’s Boutique.