Una dintre puținele apariții editoriale de anul acesta care se apleacă asupra unei figuri dominante a scenei europene contemporane este o inițiativă a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, una dintre puținele instituții de spectacol din România care investesc în realizarea unui volum, cu tot ce presupune o astfel de inițiativă. Așa se face că în condiții tipografice modeste, în format de buzunar, a apărut recent o carte cu și despre Thomas Ostermeier, un star al teatrului din Germania, regizor și director de teatru care și-a cucerit publicul și criticii din prima, înainte de a împlini treizeci de ani.
Fără nostalgie, fără frica venită din dorința de a fi la înălțimea unui standard fixat de o tradiție, dornic să vină în întâmpinarea lumii în dezordine în care trăiește, artistul vorbește despre sine, despre munca sa, despre etape, idealuri, principii, într-un dialog realizat de Sylvie Chalaye, care semnează și o scurtă prezentare a protagonistului, așezată în deschiderea volumului tradus în limba română de Codruța Popov, volum ce face parte din prestigioasa colecție franțuzească „Mettre en scène”, care a cercetat atent figuri dominante ale scenei de azi, de-ar fi să amintim numai de Matthias Langhoff sau Krystian Lupa.
Simplitatea formulei alese de editori este, ca de atâtea alte ori, câștigătoare: într-o convorbire cu o cercetătoare specializată în istoria teatrului, care păstrează măsura și vizează o varietate de aspecte ale artei profesate de artistul german, fără însă a se pierde vorbind despre tot și despre nimic, Thomas Ostermeier se arată prin răspunsuri la obiect, în mare parte răspunsuri ce trădează o personalitate echilibrată și tenace. Echilibrul și tenacitatea sunt două dintre trăsături ce se desprind cu limpezime din dialogul cu un practician complex, inventiv, care căută plăcerile artei, dar și forța ei socială sau rolul ei euristic, un regizor ce explorează, utilizând diferire filtre, interiorul. O mărturisește el însuși fără a face risipă de cuvinte: „Pentru mine, religia nu se limitează, în mod absolut, la real, ci îl explorează, și tocmai din acest motiv realismul trece dincolo de el. Brecht punea în discuție foarte just noțiunea de realism, evocând o fotografie a uzinei Krupp. După el, fotografia nu spune nimic despre realitatea activității care se desfășoară acolo. Or, realismul înseamnă să oferi imaginea realității în interiorul uzinei, nu e doar (și pur și simplu!) fotografia exteriorului. Fac regie tocmai pentru a scoate la iveală ceea ce se ascunde dincolo de fațadă”.
În acest volum intitulat simplu „Thomas Ostermeier” protagonistul nici nu-și arogă postura înaltă pe care o conferă celebritatea, nici nu joacă cartea falsei modestii, împărtășind dintr-o cunoaștere și dintr-o experiență pe care să le supraliciteze. Experimentele făcute la Baraca din Deutsches Theater, întâlnirile care i-au schimbat parcursul artistic, unele petrecute în Franța (țara ceea în care lucrul efectiv, repetiția pentru spectacol, sunt o tortură pentru actori, spune Ostermeier, arătând spre un model negativ), rolurile jucate de Meyerhold, Eisenstein și Artaud în devenirea sa, sesiunile de lucru de diverse feluri și alte teme sunt discutate în volum fără nici cea mai mică urmă de demonstrativism.
Calmul valorilor, ca să folosesc expresia consacrată de Virgil Nemoianu, vorbește de dincolo de cuvintele deloc iconoclaste ale unui regizor asociat adesea cu obsesia iconoclastă a creatorilor contemporani. Dar fronda nu pare să aibă nimic superficial, nimic întâmplător și nimic tezist în acest caz, iar creatorul caută liniștit mai departe, înaintând prin turbulențe și oscilații spre calmul valorilor, urmărind esențele dincolo de mijloace, asimilând înțelegător o tradiție pe care o înțelege fertil, nu renegând-o: „Nu folosesc foarte mult noile tehnologii; pentru ca să recurg la ele trebuie cu adevărat ca acest lucru să aibă sens. Nu mă interesează să lucrez cu tehnologiile moderne. Cred că e mai important să ne concentrăm pe forța teatrului: pe actor și pe energia prezenței sale scenice”.
„Thomas Ostermeier, Introducere și convorbiri de Sylvie Chalaye”, traducere de Codruța Popov, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Timișoara, 2014
Print