Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Thomas Ostermeier…
Cioran vorbește despre „neajunsul de a te fi născut”, eu vorbesc despre indignare. Fiindcă suntem confruntați cu întrebări grele fără ca nimeni să ne întrebe dacă vrem să fim confruntați. Suntem confruntați în primul rând cu faptul că suntem muritori: o să murim, totul se va sfârși. Asta e oroarea absolută! Pe care trebuie să o înfrunți. Tragedia, durerea sunt prezente încă de când ne naștem. Pe urmă, există atâtea alte motive de a ne pierde mințile, de a deznădăjdui. Există realitatea socială, realitatea politică, nedreptatea, există astăzi o bogăție perversă și în același timp o sărăcie cumplită, nu numai pe alte continente, ci chiar în Germania de azi. Sunt lucruri care mă deprimă total. Hamlet o spune în celebrul său monolog „a fi sau a nu fi”: citează toate lucrurile care îl deprimă și unul dintre ele îl reprezintă chinurile dragostei neîmpărtășite. Este o durere, o tragedie absolută! Și împotriva ei nu putem face nimic. Politica și angajamentul social nu pot schimba nimic: lucrurile vor rămâne întotdeauna la fel. Ca să nu mai vorbim de catastrofe și de accidente rutiere, astea-s altceva. Într-o lume ca asta trebuie să te revolți, iar teatrul este unul dintre instrumentele acestei revolte. Fiindcă este o artă a conflictului. Să nu uităm la tragedia greacă sunt conflicte care nu vor putea fi rezolvate niciodată. Sunt dileme: cine are dreptate, Creon sau Antigona? Amândoi, bineînțeles! Și într-o bună zi, dacă vom fi inspirați, vom reuși poate să trăim această contradicție. Teatrul este cu necesitate o artă de atitudine. Asta vreau eu să văd când merg la teatru.
(Fragmentul face parte din volumul Thomas Ostermeier, „Teatrul și frica“, traducere de Vlad Russo, Editura Nemira, 2016)