Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, din nou, Thomas Ostermeier…
Trebuie spus mai întâi că teatrul nu merită să fie eroul timpului nostru. N-a făcut nimic pentru asta. Dimpotrivă, a făcut totul ca să-şi înceteze existenţa. Şi-a părăsit izvorul vital şi esenţial care sunt actorii, arta actorului nu mai e importantă astăzi. Teatrul a făcut, deci, totul ca să nu fie un erou al timpului nostru. Dar în acelaşi timp, societatea a făcut totul pentru ca teatrul să devină eroul timpului nostru, fiindcă teatrul este ultimul loc al unei adevărate libertăţi. Toate celelalte media se află în mâinile marilor case de producţie, în vreme ce teatrul subvenţionat poate fi încă un loc în care poţi să visezi şi să fii liber. În societatea noastră au loc din ce în ce mai puţin întâlniri adevărate între oameni. Am cunoscut pe cineva care mergea în fiecare seară la teatru cu tatăl său, mare amator al acestei arte; mergeau la Berliner Ensemble, la Deutsches Theater… Fata era total deprimată. Când avea şaptesprezece sau optsprezece ani, tatăl i-a propus să meargă la Schaubühne să vadă Hedda Gabler. Brusc, a descoperit ceva ce nu vedea la televizor, pe Internet, în cărţile despre teatru. Ceva care a făcut-o să trăiască din nou. Asta graţie tridimensionalităţii scenei, pe care reprezentaţia e reală. Într-o lume dominată de virtual, te pomeneşti dintr-odată în faţa unei reprezentaţii reale şi virtuale totodată. Asta e frumuseţea teatrului în lumea de azi care ne pune mereu în faţă media bidimensionale.
Am propus titlul Teatrul şi frica din două motive. Mai întâi, fiindcă teatrul meu, la nivelul conţinutului pieselor sau al naraţiunii, se ocupă mult de frica tot mai mare din societatea noastră occidentală supusă constrângerilor, mai ales după 11 septembrie 2001, după criza financiară mondială şi criza economică din 2008. Trăim un moment istoric, fiindcă, pentru prima oară, generaţia noastră nu va dispune de aceeaşi bogăţie ca generaţia părinţilor noştri. Clasa de mijloc e confruntată cu decăderea socială, şi asta creează spaime! Societatea noastră, mai ales societatea germană, este o societate plină de spaime. Şi asta şi face să funcţioneze Germania! Să ne gândim la „pacea socială“ dintre uniunile sindicale şi patronat: e un sistem bazat pe frică. Patronii spun: „Dacă faceţi grevă sau aveţi revendicări sociale prea mari, plecăm din Germania, ne ducem în România sau în China, şi o să fiţi în rahat.“ Aşa că sindicatele sunt silite să accepte condiţii sociale foarte proaste! Şi frica domneşte şi în teatru. Du-te într-o sală de repetiţii sau în bufetul oricărui mare teatru german: domneşte frica. Pe de o parte, fiindcă există încă teama de regizorul tiranic, dar şi fiindcă frica face parte integrantă din teatru. A urca pe scenă presupune să-ţi stăpâneşti tracul. Şi de asta sunt admiraţi actorii, fiindcă au curajul să se lase priviţi în fragilitatea lor, cu spaimele lor, cu trupurile şi sufletele lor. Sunt gata să arate toate astea celorlalţi. “
(Fragmentul face parte din volumul Thomas Ostermeier, „Teatrul și frica“, traducere de Vlad Russo, în pregătire la Editura Nemira)
Print