Timbrul cultural distruge cultura. Cum e afectată cartea de teatru

yorick bunLa începutul anului, în luna februarie, proiectul de lege privind timbrul cultural a stârnit numeroase controverse și a agitat întreaga lume culturală plus mass-media, care rar se lasă impresionată de un subiect „pe cultură”. Însă în cazul de față era vorba despre un scandal, așa că a devenit „de interes”. Au trecut de atunci șase luni, iar legea este acum scoasă de la sertar, unde – e evident – a fost lăsată să se răcească și tot scandalul să se mușamalizeze. Inițiatorii ei au mizat tocmai pe acest efect. După ce, la momentul respectiv, spiritele s-au încins și lumea a fost revoltată de această taxă absurdă pe cultură, acum cei mai mulți tac. Și, în timp ce tac, legea înaintează. În curând, ne vom trezi probabil cu ea aprobată. Iar efectele în lanț pe care le estimam atunci nu vor întârzia să-și facă simțită prezența.

Primul dintre ele va fi cel asupra cumpărătorului, care, știind că trebuie să dea bani în plus, va spune din start „Nu!”. Iar al doilea va fi cel asupra editurilor, care își vor diminua producția, nevoite fiind să cumpere timbrul respectiv pentru tiraje întregi, înainte de a ajunge cărțile în librării, urmând ca banii să-i recupereze în 4-5 ani uneori, atunci când se epuizează tirajul. Efectul imediat? Se vor axa pe acele cărți – comerciale, desigur – care au șansa să se vândă mai repede, așa încât banii să se recupereze mai repede. În acest fel, șansa carții de teatru, care și așa suferă din plin în România, o țară care de-abia acum recuperează scrieri fundamentale, va scădea mult… Ce se va întâmpla pe termen lung nu e greu de intuit. Timbrul cultural va distruge tocmai cultura.

Scopul este ca niște bani sa ajungă cu orice preț la uniunile de creatori. Însă ambiguitatea traseului banilor este perfectă. Această acciză pe cultură, care-și propune să stoarcă bani dintr-un domeniu oricum sărac, este perdantă din start. Afectează pe toată lumea și nimeni nu câștigă. Soluția găsită pentru „a ajuta” cultura e una abracadabrantă. Să fie suprataxat cu 1 leu fiecare produs cultural.

Situația este diferită de la o categorie la alta, dar cele mai afectate de această măsură vor fi, cu siguranță, editurile. Situația e diferită, pentru că în România cultura este produsă în unele cazuri cu subvenție de la stat – așa cum e cazul teatrelor, în care angajații sunt bugetari – sau fără niciun fel de subvenție, așa cum e cazul editurilor, care tipăresc cărți pe banii lor, sunt instituții private, cu angajați proprii, care n-au nimic a face cu banii de la buget.

Că industria de carte din România e în declin nu e un secret, consumul de carte e mic, puterea de cumpărare e mică, multe edituri s-au închis sau și-au scăzut producția în ultimii ani, iar cele care au rămas pe piață se chinuie să supraviețuiască. Nici gând ca statul să ajute în vreun fel acest sector. Dimpotrivă. Editurile supraviețuiesc pe barba lor, tipăresc cărți, plătesc drepturi de autor, aduc în România texte fundamentale, au angajați pe care-i plătesc din încasări. Care încasări sunt departe de a fi mari, dacă ținem cont că un tiraj se epuizează uneori în cinci ani, dacă nu mai mulți, și dacă nu punem la socoteală câți bani rămân la distribuitori – aproximativ 55 la sută opresc distribuitorii și doar 45 la sută se întorc la edituri. Așadar, toate astea se plătesc, datoriile și taxele la buget se plătesc și ele și se publică și cărți a căror apariție e sincronizată cu piața din afară, se plătesc traducători, costuri de tipar, costuri redacționale. Să nu uităm! Toate astea din fonduri proprii, fără cel mai mic ajutor de la stat. În sprijinul culturii, desigur, de care nimănui nu-i pasă în România…

În acest context limpede, apare din senin ideea unui nou bir. Că numai „bir” poate fi numit o asemenea taxă. Care, la prima vedere, poate părea simbolică. Însă, în acest moment, orice cost în plus pe orice produs cultural nu face decât să-l îndepărteze pe un posibil cumpărător. Iar problema de principiu rămâne, fie că acest leu în plus pe o carte este plătit de cumpărător, fie că e plătit de editor. Și ce se întâmplă cu birul strâns la nivel național? Se duce către o uniune de creație, care se trezește fără nici cel mai mic efort cu o sumă de bani deloc de neglijat. Cadou! Să facă ei ce vor! Și fără ca aceste sume să fie cu adevărat controlabile.

De ce niște oameni care fac o muncă și se luptă să supraviețuiască pe piață să fie pur și simplu obligați să plătească degeaba, fără niciun beneficiu, pe lângă celelalte taxe pe care le plătesc la stat, și această taxă? Se vor vehicula idei de genul: „merg la gale de premiere” sau „merg la revistele istorice”… Și iarăși se nasc nedreptăți. Nu voi aduce acum în discuție nici calitatea, nici tirajul respectivelor reviste care se cer întreținute în acest fel și de pe urma cărora editurile nu au niciun beneficiu (dar de ce și în numele cărui principiu editurile sunt obligate să susțină, într-o economie de piață, niște produse întreținute artificial, în condițiile în care, în lumea internetului, funcționează o mulțime de reviste online nesubvenționate și mult mai vizibile?!). Până la urmă, problema e una de principiu. Cumpărătorul sau producătorul (sau și unul, și celălalt) sunt obligați prin lege, în cazul în care acest proiect va fi aprobat, să plătească o sumă care ajunge la niște oameni care n-au făcut nimic pentru ea și de pe urma cărora nici unul, nici altul nu obțin nimic.

Și nu pot să nu dau un exemplu concret. În colecția Yorick a Editurii Nemira, colecție de carte de teatru, care-și propune să publice și să recupreze texte fundamentale în România, a apărut volumul „Fără secrete. Gânduri despre actorie și teatru”, de Peter Brook, text niciodată tradus până atunci la noi. E la mintea cocoșului că astfel de lucrări înseamnă în primul rând un gest cultural și că dintr-o astfel de carte e greu ca editura să obțină profit real. Și, conform noii legi a timbrului cultural, ar trebui ca de-acum încolo pe fiecare astfel de volum să se aplice acest timbru, care înseamnă o taxă în plus, de pe urma căreia nu profită decât Uniunea Scriitorilor în cazul de față. Peter Brook nu este membru al Uniunii Scriitorilor din România! De ce o astfel de carte ar trebui să plătească bir la USR? Nimeni nu reușește să dea un răspuns coerent și toată lumea se ascunde după deget.

Print

Un Comentariu

  1. Donkeypapuas 15/09/2015

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.