Oana Bogzaru, Teatrologie, anul II, UNATC București
Acesta nu e un captatio benevolentiae. Dar ce mărturisiri „incendiare” v-aș mai putea face vouă, domnilor, cei care sunteți veterani ai festivalului Shakespeare? Sau celor care nu au fost niciodată acolo și cu greu vor rezona cu experiențele mele? Propun să ne întâlnim pe o punte comună: tinerețea și elanul oferit de ea.
Am plecat cu un entuziasm greu de stăvilit spre Craiova. Știam că vom vedea spectacole de la Teatrul Globe din Marea Britanie, de la Teatrul Național din Beijing, Africa de Sud, Oskaras Koršunovas și Declan Donnellan ne tăiau respirația, iar „Cum vă place” era un bonus pe jumătate „făcut în casă”. Stanley Wells era pe buzele tuturor, iar alții ne povesteau cum l-au întâlnit, cum au avut revelații… Așteptam și noi plini de întrebări, curioși, cum și de ce, în ce fel este acest Festival Shakespeare atât de special, diferit și mai ales cu tradiția de a invita anul II, Teatrologie, UNATC, la fiecare ediție, în Craiova? Am aflat răspunsul încă din a doua zi a șederii noastre acolo.
La orele zece trecute, în zorii zilei, puteați observa niște tineri cu eternele cafele la 2 lei în mână, realizând o savuroasă telefoniadă în mijlocul străzii și îndreptându-se vertiginos spre teatru. Întârziați fiind, doamnele profesoare sunau, sunau… și noi fugeam, fugeam… Ne aștepta Ian Herbert, renumit critic de teatru din Marea Britanie. În loc de critic de teatru eu aș zice un om extraordinar, de o inteligență fină și un umor rafinat, cu potențial de pedagog înainte de toate. Ceea ce se întâmpla la nouă dimineața, mai exact, dincolo de cearcăne și cafea, devenise brusc o întâlnire necesară. „Abia aștept să discutăm despre Cum vă place, Miranda sau Hamlet al lui Bocsardi!” E de la sine înțeles că nu am mai întârziat niciodată. De fapt, de ce aceste seminarii de critică au fost atât de apreciate de către toți colegii mei? Pentru că Ian Herbert, cu umor și răbdare, ne-a învățat că nu e bine să fii prea incisiv, iar fiecare afirmație trebuie să aibă în spate un argument. El nu îți va demonta niciodată opinia agresiv, arătându-și superioritatea, ci îți va lansa o nouă întrebare, o nouă ironie bine gândită…
Curând, întâlnirile matinale s-au transformat în întâlniri nocturne. După spectacole, rămâneam să discutăm la o bere (cum altfel?) cele simțite, văzute, gândite în cele două ore țintuiți în scaune. Fără academisme, frici, prejudecăți, ci liberi, relaxați și deschiși să primim și să oferim. Căutam disperați, în miez de noapte, pub-urile deschise din Craiova. Eram doar niște bieți oameni care doreau să stea la o masă și la o vorbă despre teatru… În ultima seară, prietenul nostru Ian, ne-a mărturisit că la Craiova s-a simțit tânăr, dar acum, din păcate, va pleca și va fi din nou bătrân…
Ne aflăm la mijlocul punții. Suntem energici, gălăgioși, iar fiecare drum spre locul unde suntem cazați, e un prilej de a dezbate spectacolele. „Cum?! Nu te-a emoționat Miranda? Nu te-ai amuzat la Comedia erorilor a companiei Propeller? Trebuie să-mi argumentezi de ce!” Și ne afundam în noapte și în argumente care mai de care.
Încă nu suntem blazați, încă nu ne-am plictisit. Ne ținem cu dinții de tinerețe, de speranța că vom schimba lumea. Dacă nu acum, atunci când? Naivi, ați spune, netrecuți prin viață (festivaluri) ați crede, dar „sunt tânăr doamnă”, susținem noi. Nu am înțeles de ce pentru unii oameni aceste evenimente au devenit o rutină, iar prezența o complezență. Cu atât mai mult cu cât am admirat zilnic acest om, trecut demult de tinerețile lui și care era prezent inclusiv la spectacolele de dimineață ale liceenilor sau ale studenților. Și se bucura de acestea…
Am trecut puntea, ne-am întors la muncă, școală, a mai trecut o ediție de Festival Shakespeare. Despre spectacole s-a tot scris, inutil să vă amintesc de „oițele” lui Purcărete, fiesta englezilor sau sexualiatatea dusă până la violență viscerală a lui Donnellan. Am scris acestea pentru că a vorbi despre experiențe nu înseamnă analize și cuvinte pompoase, ci ceea ce ți-a rămas în suflet și ceea ce te va ajuta în viitoarea carieră sau, pur și simplu, în viața de zi cu zi…