Toate greșelile posibile

Ni se spune frecvent că viciul nepedepsit al lecturii s-ar afla într-un proces de dramatică scădere. În consecință, nu prea avem ce face, așa că – faute de mieux – ne bucurăm atunci când aflăm că, totuși, încă se citește. Chiar și autori industrioși, așa cum este Eric-Emmanuel Schmitt, care dispune de o serie de autor în România. Și nu oriunde, ci la una dintre cele mai de top și mai elitiste edituri bucureștene. Iar cum Schmitt nu s-a ilustrat eminamente în genul epic, nu avem niciun motiv să fim mirați când ne parvine știrea că încă un Teatru a luat decizia de a-i monta o piesă. Indiferent că este vorba despre Variațiuni enigmatice, despre Tectonica sentimentelor, despre Oscar și Tanti Roz, despre Vizitatorul și am enumerat doar câteva titluri care au avut parte de mari succese și în România.

Marea problemă ridicată de piesele lui Eric-Emmanuel Schmitt e că ele nu reprezintă prin ele însele garanții absolute ale reușitei. Fundamentate pe chirurgia sentimentelor, scrierile destinate scenei de Eric-Emmanuel Schmitt conțin nu doar iubiri, suferințe, lașități, plăceri, egoism, secrete, ci și un iz melodramatic. Riguros gestionat de dramaturg, pe care însă numai un regizor profesionist, stăpân pe ceea ce înseamnă lucrul cu actorul, deține știința de a-l doza farmaceutic, de a face astfel încât să nu se metamorfozeze în dulcegărie ieftină ori, și mai rău, în telenovelă transferată și înghesuită pe scena unui Teatru.

Or, din păcate, spectacolul Teatrului „Regina Maria” din Oradea exact aceasta este. Telenovelă teatrală. Voit făcută astfel de Elvira Rîmbu, altminteri o actriță mai mult decât respectabilă, care nu se descurcă chiar foarte bine atunci când vine vorba de a face regie.

Spectacolul semnat regizoral de ea la Teatrul din Oradea se situează hotărât, încăpățânat parcă, în zona amatorismului fără limite. În ipostaza de regizoare, Elvira Rîmbu a comis toate greșelile posibile. Mai rar o astfel de performanță. Așa că nu e tocmai deplasată ipoteza că regizoarea improvizată și-ar fi propus deliberat, compulsiv de-a dreptul, să ne arate cum nu se face. Greșeala este omniprezentă. De la decizia de a reprezenta textul în două părți și de a începe cea de-a doua parte, ca în telenovele, cu reluarea replicilor rostite la finalul primeia, continuând cu imposibilitatea clară de a conferi o linie directoare procesului elaborării rolurilor (ambii interpreți ne copleșesc cu un amestec necontrolat de poze, de reacții neasumate, de îngroșări care mai de care mai nepermise, cu alunecări în derizoriu și, din păcate, chiar și în ridicol, cu melanjul dintre vorbitul pe scenă împrumutat din specificul dublajului filmelor de desene animate și un nedorit Apus de soare la nou descoperita estetică a scărpinatului în talpă și furiilor mimate) și încheind cu amalgamul din coloana sonoră a spectacolului. Mai exact, vrând să scape de acuza că ar fi recurs, așa, la prima mână, doar la fragmente din compoziția lui Edward Elgar, Elvira Rîmbu face apel, de pildă, și la Cântecul lui Solveig.

Cert e că o astfel de eroare nu aduce nici cel mai mic serviciu nimănui. Nici Teatrului „Regina Maria”, nici regizoarei improvizate, nici interpreților Sebastian Lupu (Abel Znorko) și Petre Ghimbășan (Erik Larsen). Păcat.

Teatrul „Regina Maria” din Oradea

VARIAȚIUNI ENIGMATICE de Eric-Emmanuel Schmitt

Traducerea: Nicolae Weisz 

Regia: Elvira Rîmbu

Scenografia: Oana Cernea

Cu: Sebastian Lupu și Petre Ghimbășan

Data reprezentației : 12 aprilie 2018

Foto: Remus Toderici