Trădările rămân între prieteni

Irina Zlotea

Prietenii sunt importanţi în viaţa unui tânăr bărbat. Ei îl conduc spre maturitate, dar tot ei îl vor ajuta să treacă peste criza vârstei de mijloc? Prietenii rămân aceiaşi indiferent de viaţa pe care o duc?

În cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea, printre spectacolele invitate în cadrul competiţiei s-a numărat şi montarea textului Mariei Goos, Cloaca, în regia lui Theodor Cristian Popescu.

Casa lui Pieter (Dan Rădulescu) – un apartament cochet, de bărbat singur (scenografie realizată de Velica Panduru) cu mobilier şi tapet indigo şi argintiu, cu tablouri atârnate pe pereţi. În acest spaţiu echilibrat, care rămâne netulburat până la final, se reîntâlnesc patru prieteni, ce în tinereţe îşi spuneau Cloaca, în căutarea unei evadări din criza de vârstă mijlocie. Depeche Mode, sexul, drogurile, alcoolul, plăceri ale tinereţii, sunt invocate pentru a resuscita frăţia, pentru a refonda sprijinul moral de care are nevoie fiecare.

Actorii respectă coordonatele personajelor lor, cu tot cu „ticurile” specifice fiecărui tip uman social. Pieter este un gay emotiv care a lucrat în domeniul artei, iar acum este un funcţionar care are probleme cu legea – Dan Rădulescu îşi construieşte rolul cu măsură, cu o uşoară autoironie, fără să cadă în capcana melodramei, dar personajul rămâne cu o concentraţie greu sesizabilă de tulburare interioară, care nu reuşeşte să îi justifice finalul. Tom este un avocat ce are probleme cu drogurile şi care încearcă să treacă peste scenele psihotice cauzate de acestea – personaj pe care Alexandru Pavel îl dozează întregul spectacol fără să-l epuizeze. Maarten (Nicolae Cristache) este artistul care se confruntă cu imposibilitatea de a crea o operă acceptată de critici, dar şi cu o nouă problemă a vârstei – impotenţa. Iar Joep (Nicu Mihoc) este politicianul arogant, manipulator şi interesat, care îşi arată pentru o clipă faţa profundă şi sinceră în faţa unei prostituate, dar care în mod ironic nu înţelege povestea lui pentru că nu cunoaşte limba.

Atmosfera, ameninţată de trenarea ritmului din pricina textului orientat pe dialog şi nu pe situaţii, este dinamizată de efectul sonor agresiv al trecerii de la o scenă la alta şi de tablourile lui Pieter cu prezenţe feminine rănite sau monstruoase, prevestitoare de rău, creând un orizont de aşteptare tensionat, mai impresionant decât însuşi finalul. De asemenea, deşi personajele individuale sunt clar conturate şi atent controlate, relaţiile dintre ele au stagnat şi nu au contribuit la tensiunea ce se pregătea prin celelalte mijloace, lăsând ca punctul culminant să îşi piardă din efect.

În cloacă există posibilitatea mântuirii sociale de temeri, dar nu şi de păcate. Nu se pune problema de onestitate sau de iubire. Tovărăşia este unită de bere şi afaceri, de mărunţişuri şi murdării care pavează drumul spre scopurile personale. În cloacă prietenii se protejează atâta timp cât le iese ceva din această „treabă”, iar sufletele sunt neglijate. Cei cărora le pasă sunt primii abandonaţi, dar legământul nespus al frăţiei nu lasă descoperit nici un vinovat.

Un spectacol despre aparenta strălucire a costumului cu cravată şi putreziciunea morală, despre prietenie şi trădare, despre bărbaţi şi crizele lor… despre oameni şi ticăloşiile lor.

Print

Un Comentariu

  1. Gabriel B, relocat pt o saptamana 02/10/2012

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.