„Pericolul teatrului e să piardă bătălia cu timpul. Acest semnal de alarmă a fost dat de Zeami cu sute de ani în urmă, când spunea: «Din păcate puţini sunt actorii pe care-i putem numi maeştri. Mi se pare ca arta teatrului a intrat într-un con de umbră şi floarea ei se ofileşte pe zi ce trece». Ce profeţie tulburătoare pentru starea teatrului nostru!” Sunt cuvintele cu care Andrei Şerban îşi încheie prefaţa volumului „Şapte tratate secrete de teatru No”, care se află în curs de apariţie la Editura Nemira în colecţia Yorick şi care va fi lansat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, pe data de 4 noiembrie, la ora 13.00, la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra, în prezenţa autorului prefeţei.
Unul dintre textele fundamentale despre teatru ale lumii, „Şapte tratate secrete de teatru No”, publicat pentru prima dată în România (în traducerea Irinei Holca), cuprinde textele cele mai importante ale lui Zeami, printre care Învăţături despre stil şi floare (Fushikaden), elaborat în 1400-1418 şi considerat tratatul lui esenţial. Având o prefaţă semnată de regizorul Andrei Şerban (care evocă în text experienţa directă pe care a trăit-o legat de teatrul No) şi o postfaţă ce-i aparţine teatrologului Carmen Stanciu, volumul publicat de Editura Nemira este un gest recuperator şi-şi propune să umple unul din golurile culturii teatrale din România.
Zeami (sau Seami), care a trăit în Japonia în 1363-1443, este considerat cel mai important dramaturg și teoretician al teatrului Nô. Împreună cu tatăl său, Kan’ami (1338-84), a contribuit decisiv la dezvoltarea acestui gen, aşa cum se practică el până în zilele noastre. Bucurându-se de favorurile şogunului Ashikaga Yoshimitzu, Zeami (Kanze Motokiyo) a avut o influenţă crucială asupra teatrului Nô, devenind, după moartea tatălui său, personalitatea-cheie a acestei arte. A condus şcoala Kanze întemeiată de părintele său, a continuat să joace în spectacole de gen şi să scrie, precum şi să revizuiască piese de teatru Nô. În anul 1422, a devenit călugăr zen.
Autor a aproximativ 90 dintre cele peste 200 de piese care fac parte din repertoriul curent al teatrului Nô, Zeami a lăsat şi mai multe scrieri teoretice fundamentale, menite să-i călăuzească pe învăţăcei în această artă. Prin tratatele sale a pus bazele teoretice ale genului, atât în ceea ce priveşte arta actorului, cât şi în privinţa dramaturgiei. Potrivit teoriei sale, principalele elemente ale actoriei Nô sunt imitarea aparent realistă (monomane) şi temeiul simbolic, spiritual (yugen).
„Tânăr fiind, am vrut să înţeleg de ce am ales să fiu în teatru. Cineva mi-a sugerat să-l citesc pe Zeami: «Nu ai nevoie de nici o altă carte. Totul e acolo». Tocmai îl citisem pe Artaud şi eram în drum spre Bali, unde mergeam să studiez ritualul, dansul şi măştile descrise de el ca fiind un exemplu de inspiraţie din trecut, spre un teatru al viitorului. După primele zece pagini din scrierea lui Zeami, citind despre antrenamentul actorului şi despre secretul florii care nu se ofileşte, eram deja convins că trebuie să ajung în Japonia”, povesteşte Andrei Şerban prima „întâlnire” cu tratatele secrete ale lui Zeami, ce, prin multiplele lor conotaţii depăşesc spaţiul lumii teatrului, fiind unele dintre textele fundamentale ale culturii umanităţii, de o poezie cu totul aparte.
Povestea florii care trebuie sădită, ocrotită, crescută cu dragoste şi niciodată lăsată să se ofilească – poate cea mai frumoasă metaforă pentru talent (împletit cu meşteşug) care a fost creată vreodată – poate fi rezumată prin cuvintele lui Andrei Şerban: „Dacă este conştient în ce scop şi cu ce intensitate lucrează cu sine, un actor poate să spere că sămânţa (antrenamentul) va da roade pe scenă, unde floarea-talentul va înflori sub privirile curioase ale spectatorilor. (…) Dacă e bine preparată, sămânţa va înflori miraculos pe scenă, la fel cum mâncarea va fi servită pe o tavă de aur, mult apreciată de comeseni. Exerciţiul sever fără spectatori şi jocul inspirat şi liber în faţa lor sunt legate, aşa cum sămânţa invizibilă şi floarea vizibilă depind una de alta. Disciplina şi libertatea sunt capetele paradoxale ale aceluiaşi baston.”
Într-o civilizaţie „supusă” încă, în sfera artelor spectacolului, Poeticii lui Aristotel, teatrologul Carmen Stanciu afirmă curajos: „am descoperit, din fericire, un spirit care îl egalează în profunzime şi acurateţe a gândirii asupra teatrului pe Aristotel: Zeami Motokyio. Susţin cu toată convingerea că această «Poetică» secretă a lui Zeami este la fel de valoroasă ca cea a lui Aristotel – poate şi mai valoroasă, dacă avem în vedere că Zeami nu scrie doar din perspectiva de mare maestru Zen şi autor dramatic, ci şi în calitate de actor şi director de trupă.”