Există momente, frânturi de întâmplări, când te întâlneşti cu tine însuţi. Conştiinţa ta materializată, parcă, te bate cu blândeţe pe umăr şi te priveşte în ochi. Şi când abia începi să te împrieteneşti cu tine, timpul o ia din nou la fugă şi năluca se pierde în mulţime. E greu de găsit acest eu profund. Nu are adresă, nici cont pe reţele de socializare. Şi nici în oglindă nu e foarte sigur că vei avea curajul să îl strigi şi să îl aştepţi. Poate când închizi ochii, înainte să înceapă visul, sau în rugăciune… Sau, poate, într-o sală de teatru.
„Crimă şi pedeapsă” de la Teatrul Bulandra face parte dintre acele experienţe care pot momi o astfel de întâlnire preţioasă. Şi chiar dacă acest miracol nu se petrece, cu siguranţă va modifica ceva în tine. Nu te va lăsa la fel de singur, de resemnat, de mulţumit, de apatic sau de plictisit precum ai intrat. Cu solemnitatea unui ritual sacru, acest spectacol dens şi tulburător vorbeşte simplu despre credinţă, păcat, morală, conştiinţă, vină, crimă, iubire şi iertare. Dramatizarea lui Yuri Kordonsky după romanul lui Dostoievski concentrează în cele aproape trei ore întregul calvar sufletesc al unui Raskolnikov unitar în acţiune şi întreit în fiinţă şi voinţă. Treimea sfântă revalorizată cu semn schimbat şi redusă la scara imperfecţiunii umane. O conştiinţă care ordonă, una care se îndoieşte şi o mână care loveşte. Omul fracturat la răscrucea propriilor dorinţe şi neputinţe, limitat de un liber arbitru pervers şi o inteligenţă trufaşă. Apoi reîntregit în actul suprem al neiubirii aproapelui, dezbinat în chinul vinovăţiei şi împlinit prin suferinţă în iubire.
Imaginile create de regizorul rus sunt iconice. Începând cu dispunearea publicului în sală şi concepţia concentrică a spaţiului şi până la mărgelele roşii care se împrăştie pe podeaua albă. Cercurile se strâng în jurul conştiinţei măcinate a protagonistului: Publicul aşezat de jur împrejur priveşte prin pereţii camerei imaculate, prin uşile căreia nu poate fugi. Lumea este cea care vine spre el, care îl forţează să acţioneze şi nu îi dă timp să rămână singur cu sine însuşi. Iar singur nu poate fi, căci glasul lui are trei voci. Fiecare nouă scenă are un crescendo atent construit, iar punctele culminante sunt adevărate explozii. Emoţia se acumulează, mintea leneşă şi amorţită a privitorului este trezită şi antrenată cu răbdare pentru un exerciţiu de conştiinţă, iar liniştea lungă cât să curgă o lacrimă pe obraz înaintea aplauzelor curge în suflet. „Crimă şi pedeapsă” este un spectacol care electrocutrază mintea şi împacă sufletul.
Şi nu doar cei trei bărbaţi îmbărcaţi în paltoane negre sunt Raskolnikov. Toţi cei şase actori par a compune la unison portretul acestei conştiinţe crucificate. Nu asistăm la un spectacol obişnuit în care scenele îşi urmează cursul, iar noi primim o poveste. Locul acţiunii de tip cauză-efect e luat de o energie cu totul aparte. Întâmplările îşi văd firesc de înşiruirea lor logică, iar pe dedesubt tensiunea dospeşte şi se coagulează într-un personaj de sine stătător.
Iar un astfel de prea-plin nu îşi poate găsi împlinirea decât prin performanţă artistică. De la concepţia regizorală, la construcţia scenografică şi la interpretarea actorilor, totul stă sub semnul calităţii superioare. Rafianement, subtilitate, imaginaţie creatore, trăire autentică. Rodica Lazăr în rolul cămătăresei, prin ton şi postură face din Aliona un expozeu al răului concentrat de mintea lui Raskolnikov. Anca Andone, Sonia care inundă camera cu iubire şi sacrificiu şi purifică cu glasul său aerul când rosteşte pilda Învierii lui Lazăr. Marian Râlea este un Porfiri pefect; se joacă în aşa fel cu vocalele şi corpul său, cu sensurile vorbelor, face un veritabil recital al dedublării şi sub masca bufonului vezi constant ascuţimea minţii unui inchizitor pur-sânge. Un rol în care nicio virgulă nu este de prisos, nici un gest nu lipseşte, iar privirea are străluciri când diabolice, când angelice. Un torţionar cu suflet de copil sau un copil care se joacă de-a justiţia. Richard Bovnoczki, Marius Manole şi Vlad Logigan compun acest triptic al lui Raskolnikov şi reuşesc să înfăţişeze o singură fiinţă. Nu doar se completează, ci se pliază unul pe celălalt încât vezi trei actori care interpretează un singur rol, fără o delimitare clară; spaţiile fizice dintre ei dispar şi se încheagă într-o forţă de interpretare uluitoare. Fiecare, însă, îşi foloseşte la maxim mojloacele şi decupează momente de o intensitate palpabilă: Richard Bovnoczki în scena de interogatoriu când explică plin de tact aparent, universitare şi mpsurat teoria oamenilor extraordinari, Marius Manole în scenele pline de candoare şi fragilitate în care descoperă iubirea pentru Sonia, demonstrând mai bine ca oricând potenţialul său folosit stângaci de alţi regizori, iar Vlad Logigan, în scena uciderii căluţului, dezlănţuit, o forţă covârşitoare într-un corp longilin, o ardere interioară dublată de gând ascuţit. Şase actori în perfectă armonie.
„Crimă şi pedeapsă” în regia lui Yuri Kordonsky la Sala Space Studio a Teatrului Bulandra este mai mult decât un spectacol de teatru. Nu aplauzi cuminte efortul unor actori care îţi fac cadou o seară frumoasă. Iei parte la o comuniune. Cu tine, în primul rând. Îi priveşti în ochi, le admiri arta, dar la final mergi în tăcere spre casă şi gândurile aţâţate, acompaniate de un refren de cântec rusesc, roiesc peste liniştea aşezată în suflet. Tocmai ai aflat ceva în plus despre tine. Iar pentu asta merită să le mulţumeşti celor care au mijlocit această întâlnire: Artiştii.
Teatrul Bulandra
„Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski
Regia și dramatizarea: Yuri Kordonsky
Decoruri: Tina Louise Jones
Costume: Nina Brumuşilă
Light design: John Carr
Distribuția:
Porfiri – Marian Ralea
Primul – Marius Manole
Al doilea – Richard Bovnoczki
Al treilea – Vlad Logigan
Sonia – Rodica Lazăr / Anca Androne
Aliona – Anca Androne / Rodica Lazăr
Print